Etichetă: ficțiune pentru adolescenți
Viața continuă chiar dacă suferi sau ești fericit: Cerul e pretutindeni, Jandy Nelson – Epica
Și dacă am început de dimineață cu mult spor, o țin așa toată ziua, nu? Acum realizez cât de dor îmi e de cuvinte, de blog și de mine – îmi este dor să mă scufund în emoția propriului suflet atunci când […]
- 2 comentarii la Viața continuă chiar dacă suferi sau ești fericit: Cerul e pretutindeni, Jandy Nelson – Epica
Eu împotriva mea (#1), Daniel Botea
Nu prea fac eu asta, dar acum chiar vreau să spun ce anume am simțit eu văzând coperta romanului Eu împotriva mea, Daniel Botea. De ce? Pentru că coperta are foarte mare legătură cu tot ceea ce stă scris în paginile cărții, […]
Recenzie: Am murit, din fericire (#1), Theo Anghel
Mi-a fost foarte dor de Oriana și peripețiile de care are parte în primul volum din seria Am murit din fericire. La prima întâlnire cu tânăra Oriana, am devorat cartea -am citit-o în doar câteva ore, pe nerăsuflate. Acum, la a doua […]
Provocarea (vol 2), Simona Stoica
Am terminat de ceva timp și volumul II al primei cărți din Seria Rephelimii. Și dacă acum câteva săptămâni ziceam că volumul I mi-a plăcut mult, despre volumul II aș vrea să spun mai mult, să găsesc cuvintele perfecte care sa sugereze […]
Octopussy, Cristina Boncea
Cartea a dat naștere la discuții lungi și cred că nu se va sfârși totul doar cu atât, dar eu nu sunt aici să îmi spun părerea despre părerea altora cu privire la acest roman de debut al Cristinei. Se spune că […]
Am murit, din fericire. Vol 1:Întoarcerea, Theo Anghel
Prima întâlnire Am dat peste această carte întâmplător în mediul online și mi-am promis că o voi citi. Da, fără să știu foarte multe despre carte, acțiune sau autorul ei. Este unic sentimentul descoperirii atunci când citești o carte despre care nu […]
Nou în bibliotecă februarie 2015 (5)
Deși a fost o lună scurtă ca număr de zile, în februarie, am reușit să-mi cumpăr multe cărți – deja sunt la al cincilea articol luna asta cu noutățile din biblioteca mea, iar în fiecare am vorbit de mai multe cărți nu […]
Știu că am lipsit destul de mult de pe blog – nuanțele sufletului meu în fiecare scriere, articol, idee, recenzie, dar nu are rost să scriu acum despre motivele și atitudinea mea din ultima perioadă, căci vei avea de citit un articol […]