Tocmai am terminat de vizionat filmul The fault in our stars.
Nu știu de ce, dar am amânat câteva luni să vad acest film. L-am amânat doar pentru că nu am „simțit” că trebuie să-l văd imediat după terminarea cărții, în vară. L-am lăsat să aștepte, căci nu mă simțeam pregătită sufletește să văd ceea ce am citit.
Mă bucur mult că am reușit să-l văd după ce am terminat de citit cartea. E alta senzația lecturii – ai șansa să îți faci singur scenariul. Acum văzând și filmul, am trăit altfel povestea. Altele au fost emoțiile și reacțiile mele.
Cartea mi-a plăcut mult, după cum am mai spus în repetate rânduri, dar filmul.. Ei bine, filmul.. a fost peste așteptări.
Mi-a plăcut mai mult decât îmi plac, de obicei, ecranizările după cărți. E printre puținele filme care mi-au plăcut mult și nu am ce să reproșez. Chiar dacă pe alocuri Hazel nu arăta precum o persoană bolnavă, am trecut peste. Și asta pentru că a fost foarte bine realizat.
Actori buni, personaje foarte bine conturate care au dat viață poveștii. Personaje pline de umor, care oferă lecțiile de viață dintr-o altă perspectivă.
Mă bucur că am retrăit povestea de dragoste dintre Augustus și Hazel – care deși bolnavi și-au așteptat „sfârsitul” cu zâmbetul pe buze, trăind atât de frumos fiecare moment al vieții lor ca prieteni și iubiți. Așteptau fiecare ca povestea vieții lor să se încheie, fără să știe că împreună au creat o nouă poveste de viatță – cu de toate, dar mai ales cu iubire.
Din toate cărțile ecranizate, The fault in our stars este pe primul lor în topul preferințelor mele.