Cărți despre Holocaust – De citit și amintit mereu
Cărți despre Holocaust s-au scris, se scriu și se vor scrie în continuare. Azi, 27 ianuarie e Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului și, deși voiam să scriu despre altceva, nu am putut să las evenimentul să treacă fără să zic măcar ceva. Ceva de Holocaust, prin intermediul cărților.
Nu știu ce însemnătate are pentru altcineva, dar pentru mine înseamnă enorm să amintesc de câteva cărți care au ca temă principală subiecte precum: Auschwitz sau alte lagăre de concentrare, naziști, durerea și suferința din iadul de pe pământ, moartea a milioane de oameni nevinovați sau supraviețuirea în acea perioadă neagră pentru umanitate – evenimente petrecute în cel de-al Doilea Război Mondial.
Vreme de cinci ani, între 1940-1945 peste 1,3 milioane de oameni, evrei în marea lor majoritate, au fost deportați în lagărul de concentrare de la Auschwitz. În acest loc al terorii fără margini, 1,1 milioane de suflete au fost ucise. Mi se strânge sufletul când scriu asta, dar dacă vorbim despre victimele acelei perioade și acelui loc al groazei, atunci e necesar să amintesc despre aproximativ 1 milion de evrei, 74 000 de polonezi nonevrei, 21 000 de rromi, 15 000 de prizonieri sovietici și aproximativ 15 000 alte categorii de victime. Sunt cifre, dar oare cine poate spune câte victime au fost uitate sau nici măcar cunoscute? – sursa informații:
Printre supraviețuitori se află nume celebre precum: Primo Levi, Elie Wiesel, Imre Kertész și mulți alții. – Informațiile sunt preluate de aici.
Cărți despre Holocaust – Victime și Supraviețuitori: să nu uităm niciodată
În documentarea pentru acest articol am aflat și eu că unii supraviețuitori ai terorii, au primit Premiul Nobel. Premiul Nobel pentru Literatură l-a primit poetul germano – evreu Nelly Sachs în 1966. Imre Kertész – romancier maghiar a primit premiul pentru literatură în anul 2002.
Un alt supraviețuitor este și cel care a scris romanul de memorii ”Un băiat pe lista lui Schindler”, autorul Leon Leyson. Și sunt mulți care și astăzi povestesc despre coșmarul viu pe care au fost nevoiți să-l vadă, să-l simtă și să-l trăiască până la sfârșit.
Deși nu e un roman despre Holocaust, nu am avut cum să nu amintesc despre cartea Binecuvântate ne fie dorurile, de Carmen Voinea-Răducanu despre care, chiar astăzi, 27 ianuarie 2022 – Zi Comemorativă, a scris următoarele:
Povestea Ylonkăi – poveste pe care am scris-o plângând, o poveste pe care aș fi dorit să mi-o imaginez, nu să se fi petrecut aievea -, este dedicată tuturor victimelor Holocaustului, știute ori neștiute. Tuturor oamenilor nevinovați, căzuți pradă urii și nebuniei omenești în lagărele de exterminare naziste. Și doamnei L.F., o supraviețuitoare a acelui lagăr, a cărei amintire rămâne de neșters în inima mea. – Carmen Voinea-Răducanu
Adevărat balsam pentru suflet, așa sunt cuvintele, Așa scrie mereu. Găsești povestea specială în cartea Binecuvântate ne fie dorurile, pe site-ul editurii For You, la cel mai bun preț. Eu o am și abia aștept să o citesc.
Victime și Supraviețuitori. Orice ar fi nu avem voie să uităm!
Cărți despre Holocaust – Lecturi cu emoție
Nu eram deloc atrasă de cărți cu subiecte istorice. Totul s-a schimbat odată cu întâlnirea mea cu autoarea Ruta Sepetys și romanul Printre tonuri cenușii. Nu e un roman despre lagăre, dar a fost prima. A fost lectura care mi-a deschis pofta pentru cărțile de acest gen. Apoi am tot citit. Și nu am mai refuzat nicio carte, nici chiar acele cărți despre Holocaust.
Fata cu palton albastru – țin minte că am citit-o foarte repede și cât de tare mi-a plăcut. Mereu îmi voi aminti de acest roman cu drag și emoție. Cât de mult timp a trecut de atunci.
Băiatul cu pijamale în dungi – o carte dragă, de neuitat, de neratat. Dar despre care continui să cred că nu este o carte pentru copii.
Tatuatorul de la Auschwitz – este prima carte de la editura Humanitas Fiction pe care am citit-o atât de repede. Povestea tatuatorului are și o continuare la fel de emoționantă.
Singurul om, Andrew Gross – absolut minunată cartea asta.
Datorită acestor romane captivante m-am familiarizat cu tema. E un subiect dur, sfâșietor pe care mă bucur că-l pot descoperi prin intermeniul lecturii. De ce citesc toate aceste cărți despre Holocaust? Pentru că mă ajută să uit de ceea ce mi se pare a fi acum realitate dură. Mă sfâșie pe interior și mă fac mai puternică.
Chiar azi am început cartea scrisă de Leon Leyson. E realitate, e povestea vieții lui. E o lecție despre supraviețuire.
Cărți despre Holocaust – Citește ca să devii mai bun
Nu știu cât de mai bun poți deveni citind cărți despre nazist și lagăre de concentrare, dar sunt sigură că e bine să citești astfel de cărți ca să înveți cum a fost și cum NU vrei să fii.
Am citit și Călătoria Cilkăi, Heather Morris. Urmează și împărtășirea emoțiilor trăite în timpul acestei lecturi cât de curând.
Fiind vorba de un roman ce cuprinde povestea adevărată a autorului, cartea Un băiat pe lista lui Schindler va avea și ea locul ei special aici. Sunt și mai motivată să scriu, căci nu am prea citit (și scris) despre cărțile din categoria memorii.
Am în plan o mulțime de cărți despre Auschwitz. Eu sunt omul lecturii alese pe moment, nu mă țin aproape niciodată de nicio listă, dar nu se știe pe cine poate inspira una – chiar și pe mine. Nu e un top, nu e vorba de priorități. Doar cărți pe care le dețin și vreau/urmează să le citesc
- Auschwitz, ultima stație, Eddy De Wind
- Lista lui Schindler, Thomas Keneally
- Viața după Auschwitz, Eva Schloss & Karen Bartlett
- Violonista de la Auschwitz, Ellie Midwood
- Jurnalul Annei Frank, Anna Frank
- Hoțul de cărți, Markus Zusak
- Omul în căutarea sensului vieții, Viktor E. Frankl
- Bibliotecara de la Auschwitz, Antonio G. Iturbe
- Printre lupi…, Misha Defonseca
- Pasărea vopsită, Jerzy Kosinski
Și mai sunt o mulțime de tentații!