Cărți în dar: Cadouri literare pentru o primăvară plină de lectură

A zis cineva cărți în dar? A venit primăvara, iar cărțile în dar sunt primite cu brațele deschise – nu mai contează că nu mai e spațiu, că mai avem nevoie de o bibliotecă sau că avem atâtea cărți necitite.

Bucuriile literare sunt oricând binevenite și primite cu ochii sclipind de emoție pură. Primăvara literară este atât de așteptată – de cum se încălzește afară, parcă aș ieși cu cartea la soare – indiferent de genul literar, de soarele cu dinți sau vânticelul rece.

Cadouri literare pentru cea mai frumoasă primăvară

Habar nu am când a trecut ianuarie și februarie, dar am dat nas în nas cu luna martie, cea care e plină de cadouri. Și ce alte cadouri pot cuceri o împătimită a lecturii? Ce daruri crezi că-i pot atinge inima și parfuma fiecare zi de primăvară?

Primăvara se vestește  prin gesturi mici, aromate, parfumate și colorate, dar toate simbolurile acestea trec, dispar și rămâne gestul, gândul că nici în acest an de Mărțișor nu ai fost uitată, nu a trecut nici acest 8 Martie fără un gest frumos, fără o bucurie.

Ador florile de primăvară, gesturile dulci, dar dacă alături de ele mai e și o carte, nu mai pot considera cadoul primit un simplu gest simbolic, un mic dar de primăvară – totul se transformă în cea mai mare bucurie posibilă. Florile se trec, din păcate, dulcele se savurează, spre bucuria papilelor gustative, dar cartea.. Oh, cartea! Cartea primită în dar rămâne. E acolo cu tine oricând – pentru a aminti sufletului tău că meriți tot ce e mai frumos. Cartea rămâne și după ce ai citit-o, după recomandare, după ani și ani, ea este singura care-ți rămâne lipită de suflet.

Cărți în dar pentru zâmbete sincere și-o primăvară plină de lectură

Avem atât de multe persoane dragi pe care ne dorim să le bucurăm, iar astăzi avem și mult mai multe posibilități de a oferi femeilor dragi din viața noastră, cărți în dar – acele cadouri de suflet, sursa sigură pentru și mai multe zâmbete sincere.

Cărți în dar pentru fiecare persoană dragă: mama, sora, prietena ta cititoare înrăită. Pentru toate femeile există darul literar perfect

Pentru mame dragi și ființe delicate nu am decât un singur mesaj: O mamă perfectă, iar sub șnurul alb și roșu poți aranja frumos cele mai bune cărți:

O mamă perfectă, Aimee Molloy

Numai cu fiica mea, Betty Mahmoody&William Hoffer

Julie și Julia, Julie Powell

Supă de pui pentru suflet de mamă

Culoarea sentimentelor – Kathryn Stockett

Numele meu este Lucy Barton

O să te țin în brațe cât vrei tu încă o secundă, Ioana Chicet-Macoveiciuc

Cărți în dar pentru cel mai frumos dar de la viață

Pentru cele mai minunate surori, pentru acele suflete de care ne simțim mereu unite, indiferent de distanță, poți pune mărțișorul simbolic alături de una din aceste povești – diferite, dar cu mesaj clar.

Fata cea bună, Mary Kubica

Sora pierdută, Flynn Berry

Două surori, Asne Seierstad

Sora, Rosamund Lupton

Vanessa și sora ei, Priya Parmar

Întoarcerea acasă, Kristin Hannah

Cărți în dar pentru cele mai speciale flori – prietenele

Prietenele – ființele înfloritoare, dar speciale. Le poți oricând atrage cu un roman romantic, poate cu unul polițist. Cu ele este mai simplu, căci e nevoie să te audă vorbind despre cartea care ți-a plăcut atât de mult. Cărți în dar pentru prietene – caută lista cu dorințe literare sau cu orice noutate literară – gestul că ți-ai amintit de ele și cu aceasta ocazie.. va fi de ajuns.

Prietena mea geniala, Elena Ferrante

Am uitat să fim fericiți și Marile minciuni nevinovate, Liane Moriarty

Ugly love și Hopeless. Fără speranță, Colleen Hoover

Oamenii fericiți citesc și beau cafea, Agnes Martin-Lugand

Romane din colecția Blue Moon, Editura Litera

Pentru prietene pasionate de lecturi motivaționale, care să le atingă sufletul. Pentru ele, cele mai potrivite cărți în dar pot fi acestea, dar te rog nu arunca cu roșii, căci știu deja că nu e cea mai bună selecție, dar nici categoria nu e chiar cea mai bună. Mi-am dorit să subliniez cărți în dar pentru acele femei care vor altfel de cărți, mai deosebite, mai pentru suflet

Visătorii nu mor niciodată, Carmem-Voinea Răducanu

Conversații cu Dumnezeu – Neale Donald Walsch

Privind înăuntru, Petronela Rotar

Atitudinea este totul, Keith Harrel

Cărți în dar – ficțiune istorică la orice oră

Ai și tu prietene care ar citi ficțiune istorică la orice oră din zi și din noapte? Da! Pe acestea le poți face fericite cu o ficțiune istorică, cu o poveste emoționantă, plină de durere, putere și lecții de viață.

Până la sfârșitul timpului. Alina Raluca Iorga

Printre tonuri cenușii și O mare de lacrimi, Ruta Sepetys

Băiatul cu pijamale în dungi, John Boyne

Arhitectul parizian, Charles Belfoure 

Hoțul de cărți, Markus Zusak

Tatuatorul de la Auschwitz, Heather Morris

Bibliotecara de la Auschwitz – Antonio G. Iturbe

Jurnalul Annei Frank, Anne Frank

Se numea Sarah, Tatiana de Rosnay

Cărți în dar pentru cele care nu se pot vindeca de romantism

Prietene sunt și cele mai visătoare, care adoră cărți în  dar – povești de dragoste – care să le hrănească sufletul îndrăgostit de povești de iubire cu final..fericit.. Pentru romantice incurabile cărți în dar pe alese, nici nu ai cum da greș, dar uite și sugestiile mele.

Fericirea începe azi și Șoapte de iubire, Jamie McGuire

Călărețul de aramă, Paullina Simons

Seria Înainte să te cunosc, Jojo Moyes

Seria Tuturor băieților pe care i-am iubit, Jenny Han

Elixirul dragostei, Eric-Emmanuel Schmitt

Fericiți pentru totdeauna? Taylor Jenkins Reid

Nostalgia pianului fără clape, Mădălina Alexandru

40 de legi ale iubirii, Elif Shafak

Cărți în dar pentru prietenele în căutare de suspans

Pasiunea pentru povești pline de suspans și acțiune aduc multe cărți în dar pentru cititoarele însetate de povești complexe și complicate. Pentru prietenele devoratoare de acțiune, thrillere și suspans:

Seria Alina Marinescu și Seria Gemeni, Monica Ramirez

În ape adânci, Paula Hawkings

Ultimul viking, Oana Arion

Fata din Brooklyn, Guillaume Musso

Zece negri mititei, Agatha Christie

Cu sânge rece, Truman Capote

Pacienta tăcută, Alex Michaelides

Cărți în dar care rup bucăți din tine și te remontează

Eu mă număr printre cele care nu fug niciodată de cărțile triste, ba chiar îmi plac atât de mult poveștile care mă ajută să devin o variantă mai bună a mea, care mă determină să văd viața cu alți ochi. Pentru femeile care iubesc poveștile triste și cele care te motivează cumva să mergi mai departe

O fată din bucăți, Kathleen Glasgow

Reconstituind-o pe Amelia, Kimberly McCreight

Învingătorii, Danielle Steel

O plimbare de neuitat, Nicholas Sparks

Minunea, R.J Palacio

Cărți în dar pentru însetatele de biografii

Suntem cititoare, dar toate suntem atrase de cărți, povești și genuri diferite. Pentru femeile curioase de viața unor persoane cu renume. am câteva sugestii.

Povestea mea, Michelle Obama

Coco Chanel, Edmonde Charles-Roux

Umbra din vocea mea, Patricia Kaas

Cărți în dar – orice carte ai dărui, pune în urarea ta tot sufletul tău – așa cadoul tău literar va deveni perfect.

Lecturi savuroase și primăvară de poveste!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.