Literatura erotică se citește noaptea, când nimeni nu vede pe nimeni. E tabu încă. Romanele erotice, bată-le vina să le bată, sunt cele pe care nimeni nu le vrea, nimeni nu le cumpără, nimeni nu le citește. Dar ele sunt aproape întotdeauna în topul vânzărilor de carte din țara în care absolut nimeni nu citește, nu recomandă și nu încurajează achiziția lor.

Nimeni nu recunoaște că cedează tentației, dar tot mai multe voci spun că sunt cea mai mare prostie și rușine a literaturii. Pudicii le evită, iar fricoșii – de etichete și critici exterioare, susțin sus și tare că nu le vor nici măcar în dar sau gratuit.

De ce cărțile erotice sunt o prostie? De ce literatura destinată adulților este o rușine și, dacă e desființată în public – cu surle și trâmbițe, de ce tot mai mulți autori și edituri din România publică aceste cărți? Dacă nu sunt citite, de unde știu cei ce le contestă că sunt maculatură, că nu le plac? Adevărul e că una spunem în public – de teama criticilor, alta simțim.

Ca să știi că nu-ți place, trebuie să știi și motivul, părerea mea.  Faptul că este erotică sau că e contestată de multe guri, nu sunt motive convingătoare. Și sunt motivele unora, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie motivele tuturor.

Curiozitatea – tentația supremă căreia i-am cedat

Dacă-mi spui că ai încercat, dar nu a mers, te cred și accept că literatura erotică nu e pe placul tuturor. E normal. Dacă-mi spui că nu ai citit, doar ai auzit că e o tâmpenie curată, te întreb: de când se citește o carte, așa, din auzite?

Cred cu tărie într-un lucru, și anume: curiozitatea omoară întotdeauna pisica, dragilor!  E doar părerea mea, nu critic, nu dau cu parul, dar mulți citesc romane erotice – și spun că nu se apropie de ele. Bine că le citesc, e bine că păstrează asta pentru ei. Dar de unde frica asta de a recunoaște? Iar bucuria unora de a critica pe cei ce le citesc mă enervează mai tare ca orice.

Da, cărțile erotice se vând ca pâinea caldă, mai ales dacă sunt promovate, dar și pentru că sexul vinde, atrage atenția – în oricare sens vrei tu, poveștile de dragoste din care nu lipsește limbajul colorat sunt cele care se bucură astăzi de succes dintr-un motiv foarte simplu: aduc în discuție o bucată de realitate: relațiile intime – cele care sunt atât de pitite după o perdea a pudorii umane.

Literatura erotică  – nu e noutate, nu e trend, nu e doar comercială

Și știu bine ce spun. Nu m-am apucat de scris acest articol până nu m-am documentat, până nu m-am gândit bine dacă să scriu sau nu despre subiectul ăsta.

În trecut literatura nu era împărțită pe categorii. Nu era pe genuri, nu era etichetată. Dar a existat literatura erotică încă din 1877. În acest an chiar marele Ion Creangă a oferit literaturii române o poveste (a p… oveștilor) de care astăzi ne ferim ca ăl negru de tămâie. Suntem în 2021, pe  Creangă al nostru nu l-a criticat nimeni – nici atunci, nici acum, dar de cărțile erotice ale autorilor contemporani continuăm să ne oripilăm. Sexul e același, chit că vorbim de 1900 toamna, fie că ne întoarcem în prezent.

Ce zici de Mircea Eliade (Domnisoarea Christina) sau Gabriel Liiceanu (Scrisori pentru fiul meu)? Nimic nou sub soare, după cum bine vezi, dar de atunci și până acum, nu am reușit să depășim barierele nicio secundă.

Nu ar trebui să se întâmple asta? E bine că această realitate ascunsă, dar privită pe din dos sau pe gaura cheii, iese la lumină cu ajutorul cărților cu subiect erotic. E adevărat că fiecare se educă și oferă educație după cum crede de cuviință, dar hai să nu ne mai prostim! Copiii nu sunt aruncați de dragile berze pe coș, iar cuplurile nu se iubesc înflăcărat numai cu hainele încheiate până în gât.

Știu că nu pot schimba realitatea asta doar cu puterea minții mele, dar mă enervează la culme un lucru: nu vorbim despre intimitate, nu încurajăm educația sexuală, nici în școli; nici prin lectură, dar stăm cu ochii lipiți de televizor, la știri despre violuri.

Erotismul și intimitatea nu sunt o noutate, nici măcar nu sunt subiecte cool, dar te fac să pari cool, normal într-o lume anormală – e anormal ca subiectele astea să mai fie tabu, să mai roșească obrajii cuiva. Iartă-mă, dar dacă e rușinos să vorbești sau să citești treburile astea, cum reușești să te accepți așa cum ești? Despre asta e vorba; despre acceptarea normalității – ce e în viața oricui și se transpune și în literatură – ca o nevoie, ca o dorință, ca un scop.

Nimic din toate astea nu a fost inventat de ieri de azi, e de când lumea și pământul și va continua să existe multă vreme după ce noi nu vom mai fi, crede-mă! Nu modernismul, nu comercialul le-a inventat, ci doar le-a readus în atenție și le tratează ca pe subiecte de interes și normalitate – așa cum este și firesc să se întâmple.

Literatura erotică  – scrisă în mare parte de femei

Era un studiu în Republica Moldova care sublinia faptul că, literatura erotică este căutată, în mare parte de bărbați. Asta m-a făcut să spun că o fi cartea erotică sub perna bărbatului, dar cele mai curajoase la capitolul scriere de cărți erotice sunt femeile. Bravo lor! Renunță la inhibiții, la limitări, ies în fața tuturor cu literatura care condimentează imaginația oricui.

Marea bucurie a lui 2020 este că și genul erotic a făcut un update important, un salt de nota 10. Karma-i o zdreanță, Simona Tănăsescu e noutatea care schimbă tot ce știai despre literatura erotică autohtonă.

O altă constatare, bună sau mai puțin bună, este aceea că romanele interzise minorilor sunt ispite chiar pentru aceștia. De ce? E atât de simplu de intuit răspunsul, care e chiar parte din întrebare. Pentru că e interzis pentru ei, pentru că li se spune că nu au voie să citească astfel de cărți. Pentru că imaginația le este pusă la încercare de copertă. Pentru că descrierea îi fierbe la foc mic. Așa cedează adolescentele în fața unor ispite literare. Cedează și din curiozitate, dar și din nevoia de a afla răspunsuri – pe care nu le primesc acasă sau la școală. Da, e nevoie de cunoaștere, trebuie să afle. Ce dacă vor citi cărțile astea sub plapumă, departe de ochii părinților. Interzis e mai palpitant, e cu sufletul la gură!

Literatura erotică scrisă de autori contemporani e la mare căutare. Mă bucur că există câteva nume care au îndrăznit să iasă din zona lor de confort literar pentru a publica cărți care să încânte cititorii. Și nu doar că îi încântă, ci le oferă libertate, le oferă oportunitatea de a descoperi realitatea prin poveste, prin iubire, prin conexiune, prin emoție.

Literatura erotică – așa devine România cititoare oare?

Chiar crezi că poți atrage un supărat pe carte, așa, oricum? Răspunsul este unul singur: nu, nu poți atrage atât de ușor, ci dimpotrivă, e nevoie de muncă de convingere, de o carte cu subiect îmbietor, care să nu-i dea voie să se oprească din citit. Iar povestea de dragoste sau cartea erotică, scrisă în maniera actuală, este una din variantele salvatoare.

E enervant să tot aud că România nu are cititori, că e pe ultimul loc la lectură. Nu, nu este! România citește, numai că nu arată, nu se afirmă toți cei care citesc, nu vor să fie în centrul atenției. Cum de ce? Pentru că cititorul NU începe călătoria sa de descoperire a autorilor, poveștilor, cărților și genurilor literare existente la momentul actual pe piață, citind clasici, citindu-l pe Kant, cred că ești conștient de asta. În orice este un început, iar începutul în lectură se face, la fel ca în oricare alt domeniu, cu cărți ușoare.

Cititorii români NU spun că citesc! Le este rușine să spună că își petrec vremea citind. Le este și mai jenă să spună că o citesc pe Irina Binder, că abia așteaptă să cunoască Infidela Danielei Faur sau că râde copios și savurează seria Amanții scrisă de Corina Ozon. În 2020 mai există voci ridicate care doar critică pe alții pentru alegerile lor literare. Da, ce să spun? Sigur ei citesc doar critică literară, filosofie și istorie! Ah, ce ne mai place să fim ceea ce nu suntem!

Literatura erotică – puntea șubredă dintre erotic și pornografic

Erotismul – un subiect încă tabu,  exprimă sentiment și dorință prin toți porii lui. Pornografia – asta ar trebui să oripileze, să șocheze și să nu fie acceptată ca și normalitate.

În romanul erotic se încurajează intimitatea – ca act al procreării, ca plăcere, ca un elogiu adus femeii și iubirii în toate formele ei. Romanul pentru adulți pune în lumină importanța intimității, a conexiunii trupești, a împlinirii iubirii și a manifestării ei.

Pornografia NU trebuie să existe în cărți! Nu e nevoie de ea în literatură, căci o vedem zi de zi oriunde în media, măcar din cărți să dispară și să nu se mai întoarcă.

Erotic – pornografic. Puntea dintre cele două e foarte șubredă și nesigură. Și dacă nu mai există absolut deloc diferență între cele două, o poveste cu potențial uriaș lunecă pe o o pantă fără întoarcere – cea a eșecului total.

Sexul vinde, pornografia ucide romanul din fașă!

Cărțile erotice relaxează, dau o stare de bine, pornografia enervează, irită, frustrează. Să mai continui? Sunt sigură că e clară diferența – una, pe cât de minusculă, pe atât de evidentă.

Literatura erotică – ecranizări de top

Literatura erotică, nu toată, dar cea care a avut un impact răsunător asupra cititorilor, se bucură și de ecranizări – care urcă la fel de furtunos în topuri.

Să amintesc de Fifty Shades of Grey sau de ecranizarea după seria After scrisă de Anna Todd. Nu mai e nevoie. Ambele sunt controversate, ambele serii sunt încă la fel de înverșunat discutate. Cărți vândute peste tot în lumea asta, criticate la sânge sau, dimpotrivă, puse pe un piedestal, fiecare după cum consideră. Ecranizările nu se lasă mai prejos. Sunt urmărite, etichetate în fel și chip. Cine crezi că se bucură? Da, autorii și restul care s-au cam umplut de bani și succes. Bravo!

Și dacă tot a fost găsită rețeta succesului garantat, de ce să fie numai unii fericiți? Vine puternic din spate altă serie care a produs isterie în lumea bună a literaturii din afară.  Seria 365 dni, Blanka Lipińska – poloneză ce nu are de gând să se lase până nu sparge gura târgului.

Personal, am citit, citesc și voi citi literatură erotică, am citit și Umbrele și After.  Recunosc faptul că nu mi-au displăcut! Am văzut și ecranizările acestora. Și nu consider că am pierdut timpul, ci doar m-am relaxat și mi-a fost bine. Cu povestea ecranizată a 365 dni  – care cred că va isteriza lumea cărții și la noi, nu doar la ei, am făcut cunoștință deja. Ups! Am recunoscut tiparul, multe elemente sunt preluate din Gray, dar succesul nu va cunoaște piedici, garantez asta!

”Spune-mi ce citești ca să spun cine ești” sau cum să arăți cu degetul spre cei care citesc romane – clasice sau contemporane. E cel mai nociv mod prin care poți descuraja lectura. Nu cred că te definește, ca om, ceea ce citești, ci doar ceea ce înveți din ceea ce citești!

În literatura erotică nu se poate trece de bariera limbajului, dar în viața de zi cu zi înjurăm cu foc – și culmea e că, nu considerăm înjurătura nocivă pentru nimeni, dar literatura o blamăm fără să obosim curând.