Nou în bibliotecă martie 2015 (3)
De astăzi am în bibliotecă alte trei cărți superbe, cărți pe care abia aștept să le citesc luna asta.
Despre Roman Rusesc, Meir Shalev am auzit numai lucruri bune, așa că devin nerăbdătoare și curioasă. Este cea mai groasă carte dintre cele trei, dar sunt sigură de faptul că povestea mă va captiva foarte repede. Despre această nouă apariție am scris aici.
Sfârșitul poveștii, Lydia Davis este cartea care a răspuns la întrebarea „Ce iubire literară ți se potrivește?”, iar mie, conform testului.. mi se potrivește aceasta. Are aproape 200 de pagini, iar povestea pare foarte interesantă, numai bună de citit primăvara, dar nu pe zăpadă..
Elogiul minciunii, Patricia Melo. Despre cartea asta nu știu mare lucru. De fapt, nu știu nimic și este mai bine să nu aflu. Îmi plac romane care ajung în mâna mea fără să le fi așteptat, fără să le fi căutat, fără să le fi cerut sau fără să le descopăr înainte, căci ador să fiu eu cea descoperită de cărțile pe care le citesc.
Luna martie este foarte bogată în lectura unor cărți minunate, cărți pe care nu m-am așteptat să-mi placă atât de mult.
Mulțumesc Editurii Univers pentru cărțile oferite pentru recenzie.