Respect limba română!

De foarte multe ori am fost acuzată de faptul că, dacă nu scriu cu diacritice, dovedesc destul de clar că nu respect România și limba română. Acesta este motivul – ca să dovedesc foarte clar, nu doar clar, că respectul acestei țări și a acestei limbi nu sta doar în scrierea cu diacritice.
După cum se vede, sper destul de clar, am început să scriu cu diacritice pe acest blog. Am făcut acest pas pentru că abia acum am simțit eu să fac asta. E vorba de alegere și de un stop de pregătire a minții pentru acest lucru. Este vorba doar despre momentul potrivit în toate și pentru toate, iar eu abia acum am simțit că este momentul perfect potrivit.
Mai am un site pe care trebuie să recunosc faptul că încă nu scriu cu diacritice. Și asta dintr-un singur Respect limba română!motiv: sunt lucruri ce țin de partea tehnică – la care nu mă prea pricep, care mă cam împiedică să scriu cu diacritice. Sper totuși să rezolv curând toate aceste probleme, căci acum mi-a intrat în reflex să scriu cu diacritice.
Bun. Dar de la faptul că nu scriu cu diacritice până la afirmații cum că nu aș respecta România și limba română este cale foarte lungă, nu crezi?
Nu cred, chiar nu cred că lipsa diacriticilor poate spune atât de multe despre respectul meu față de țară și limba acesteia. Chiar nu cred ca modul în care scrie cineva – cu sau fără diacritice, poate vorbi despre un om sau că ar merita vreo etichetă exterioară.
Dacă e să vorbim despre respectul țării și al limbii române, raportându-ne doar la modul de scriere, atunci am să fac o remarcă destul de dureroasă pentru unii – și nu mă refer aici doar la cei care citesc ceea ce scriu, peste tot pe unde scriu.
Nu vreau să lezez pe nimeni, eu doar spun un adevăr actual, cel pe care, fără să vreau îl vad aproape în fiecare zi. Iar dacă cineva va reacționa sărind în sus, pregătit fiind să mă contrazică, din start spun faptul că nu îmi asum această reacție și nici nu mă identific cu nimic din ceea ce va spune la adresa mea. Dar fiecare va înțelege ceea ce are de înțeles sau își dorește, va învăța sau nu ceva din toate aceste rânduri.
Eu nu mă refer la nimeni, doar am fost inspirată de anumite persoane – cărora doar simt să le mulțumesc și să-i felicit pentru faptul că ei scriu corect românește. Spun asta în urma comentariilor adresate mie, căci în rest nu am căutat să vad dacă fac așa mereu sau doar când mi-au atras mie atenția.
Acest articol nu este o replică sau un atac la persoanele care m-au tras de mânecă, nu este o lecție de gramatică sau una de morală pentru cei care nu scriu corect în limba pe care o vorbesc. Nu îmi irosesc energia cu astfel de activități, căci are cine face asta.
Acest articol este doar unul inspirat de cititorii mei și o dorință a mea să clarific și acest aspect. Să-mi spun părerea în legătură cu respectul față de România și limba română, pe care unii o iubesc doar o dată pe an: 1 Decembrie.
Vi se pare o lipsă de respect faptul că nu scriu cu diacritice?
Bine. Doar atât. Accept și acest punct de vedere
Dar ce spuneți de modul cum este urâțită limba română. Urâțită, nu doar nerespectată .
Nici nu mai pot fi supărată pe cei care se ocupă doar cu urâțirea ei, doar mă încearcă un sentiment acut de milă, iar mila asta nu e tocmai modul în care să le găsesc scuze pentru modul lor de scriere sau vorbire, din contră.
Limba română și implicit România, este stâlcită din comoditate, din dorința de a fi altfel decât ceilalți, de a arăta altora că sunt cineva prin asta. Șmecheria și comoditatea îi determină să scrie cu j în loc de ș, cf în loc de ce faci?, tz în loc de ț, k în loc de ca și exemplele pot continua.
Nu mai spun despre dezacorduri și limbajul de cartier, invenții de cuvinte și expresii sau folosirea unor termeni necunoscuți, dar care sunt folosiți doar pentru că așa dă bine, despre scrierea într-un mod eronat a unor cuvinte – împreună nu înpreună, opțiune nu obțiune, vedeți-vă de treabă nu vedețivă de treabă. Despre exprimarea greșită a unor cuvinte: căsătorie nu căstorie.
Pot să înțeleg neatenția, graba, dar din grabă și neatenție poți greși o dată, de mai multe ori, dar nu întotdeauna. Recunosc faptul că și eu mai greșesc atunci când tastez și că de cele mai multe ori nu mai corectez ceea ce scriu înainte să public, dar o fac după aceea sau atunci când remarc greșeala.
Iertați-mă că am adus în fața ochilor voștri un articol de acest gen, dar e bine de știu că limba română moare din cauza situațiilor prezentate mai sus, care sunt mult mai multe decât cele prezentate de mine acum, moare din comoditate și lene de a scrie cuvântul întreg. Moare din alte motive, nu din cauza acelor persoane care știu românește, chiar dacă nu scriu cu diacritice.
Alți factori ucid limba română. Există alte căi prin care limba română are zi de zi de suferit. Suferă din alte motive, nu pentru că nu scrie lumea cu diacritice.
Salvați limba română de adevărații factori care o duc la pieire.
Am scris acest articol așa cum am simțit și îmi asum tot ce-am spus, fără să fie nevoie de a convinge pe cineva sau de a schimba părerea cuiva.
P.S. Am corectat deja greșelile.

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.