Încep de dimineață ca să știu că inspirația mă ține toată ziua. La mine funcționează principiul „Ori de dimineață, ori deloc”. Glumesc, evident, ca să încep ziua și mai bine: cu chef, cu zâmbet și inspirație – ziua perfectă.
Mă gândeam zilele trecute la cât de multă lume m-a îndemnat să scriu  numai în anul ce a trecut. Unii au început anul cu această sugestie pentru mine.
Înțeleg aceste sugestii, chiar înteleg de ce prietenii, amicii și ceilalți îmi spun „Scrie o carte”, chiar și singură dacă aș fi, fără să aud tot mai des acest îndemn, chiar și în această situație, mi-aș aminti promiusiunea personală făcută în urmă cu ceva ani.
De fapt, în fiecare an, am în plan să scriu o carte. Și mereu trec în planul pe noul an acest „obiectiv”. Mi-am promis de ceva timp, mult faptul că iîtr-o zi, cândva… voi scrie o carte. Și deși… motivația rămâne vie tot anul, iată că nu am scris nici măcar o carte.
Nu am manuscrisul. Nici măcar nu este începută. De ce? Păi ăsta este motivul acestui articol, să-ți răspund de ce NU scriu o carte.
Încă. Încă nu o am scrisă. Încă nu o am începută. Încă nu o am terminată. Încă nu este la tipar. Încă nu ai aflat de existența ei.Încă nu o am în mână. Încă nu este în librării. Încă nu a ajuns la posibilii cumpărători și cititori. Încă nu o ții în mână și nici nu este în biblioteca ta.
Motivele mele – scrise la întâmplare, nu într-o ordine a importanței. Motivele pentru care nu (adică NU) scriu o carte sunt gata să se scrie pe hârtie (una publică și online) și să rămână aici multă vreme, chiar și după ce voi scrie o carte, două, trei…

1. Nu am un titlu de carte care să te dea pe spate – așa cum am căzut eu pe spate în cazul unora pe care deja le-am cumpărat și regret investiția.
2. Nu am o poveste super- wow care să te facă atât de curios încât să nu mai conteze cât costă și cât trebuie să aștepți până o vei primi acasă, ca să o poți citi imediat, pe nerăsuflate, dacă se poate.
3. Nu sunt cunoscută. Adică nu sunt psiholog, nu am 5 facultăți într-un domeniu, nu sunt biolog, fizician etc. Știu că ai înțeles deja ce vreau să spun. Ar fi o carte scrisă de un no name, iar pe buzele tuturor ar fi „Cine mai e asta?! Ce-a făcut ea până acum?”. Și nici nu am inventat nimic în această viață.
4. Nu am nimic cu cei care scriu, Doamne ferește! Nu am nimic cu cei care scriu cărți – orice fel de cărți. Nici măcar nu mă supără faptul că unele doar se vând și atât. Vreau doar ca fiecare să-și asume ceea ce scrie și să fie sinceri cu cititorii sau posibilii cititori.
5. Dacă tot scrii o carte să o și publici. Dacă tot o scrii și consumi niște hârtie (care înseamnă copaci în minus. Mulți copaci în minus), măcar scrie o carte a ta, despre tine, despre viziunea ta. Nu te mai „inspira” de la alții. Am zis inspira, nu copia, de la alții.
6. Dacă nu este o carte de specialitate, NU trece la finalul cărții pagini întregi de bibliografie și nu te mai susține sus și tare că este cartea ta, scrisă de tine. Este o carte inspirată și susținută de ideile altora.
7. Am doar experiența mea, nu și a altora. Nu am citit marii autori care să mă inspire sau a căror idei să le trec în cartea mea.
8. Cartea mea nu s-ar vinde ca pâinea caldă. Și eu dacă scriu, scriu ca să vând, nu ca să rămân cu manuscrisul în sertarul unde se așează praful.
9. Am impresia (vagă și greșită poate) că o carte care nu are zeci de pagini de studii și experimente, cartea aia nu prea există.
10. Vreau să scriu o carte originală, chiar dacă mai sunt sute, mii și milioane de cărți scrise deja. Nu vreau un subiect despre care nu s-a mai scris până acum (că ar fi cam greu să găsesc unul), dar măcar dacă scriu despre un subiect comun, chiar dacă cartea mea ar avea o temă generală arhi – cunoscută, măcar să fie scrisă într-un mod original – în manieră proprie, să mă definească pe mine, să-mi spun eu părerea, iar părerea să fie a mea și doar a mea, nu a altor savanți.
11. Oamenii au nevoie de altceva (se pare), au nevoie de un alt gen de carte: cartea care să arate bine pe copertă, care să fie scrisă de cineva cunoscut, cartea care să promită marea cu sarea, dar care să nu ofere nimic în plus. Ah, și dacă se poate, deși cartea nu le-a fost deloc utilă, să o laude, că doar e scrisă de cineva pe care îl cunoaște o mare de oameni la fel de cunoscuți.
12. Nu mi-e frică de critici, ci de ridicol, de faptul că acea carte care îmi va purta numele va fi o carte de duzină. O carte ca multe alte cărți – scrise doar ca să fie scrise. Ei bine, NU vreau să scriu o carte doar pentru a fi scrisă. Cartea mea există undeva. E în mine. E nescrisă și așa va rămâne cel puțin o vreme.
13. Nu vreau o carte pentru a deveni cineva și nici să devin cineva doar pentru că am scris o carte. Vreau o carte care chiar să fie de ajutor celui care o cumpără. Vreau cititori sinceri, vreau să văd oamenii mai fericiți, schimbați, în bine, după ce-au citit cartea.

Și cu toate acestea oamenii scriu, dar nu toți se numesc scriitori. Mulți rămân  în umbră, doar unii se numesc autori.
Cam astea sunt. Cred că ajunge, că este suficient și că ți-ai făcut deja o idee, în mare. Una generală și cred (doar cred) că-mi înțelegi foarte bine motivele.
Notă: Îmi asum toate cuvintele. Și pe alea dure. Și pe alea blânde. Și pe cele ironice. Am scris acest articol doar pentru că am simțit, așa cum l-am simțit. Nu l-am scris ca să dau naștere discuțiilor aprinse. Nu l-am scris ca să judec pe careva: scriitori, autori sau cititori. Fiecare are dreptul la propria opinie, pro sau contra, și dacă mai este și argumentată, cu atât mai bine. Fiecare scriitor va scrie ce cărți dorește, fiecare cititor citește ce cărți dorește.
Spor la scris. Spor la citit.