Preferințe în materie de lectură

Preferinte in materie de lecturaCred că mai degrabă ți-aș spune ce anume nu citesc. Așa aș scăpa mai repede, dar nu sunt eu genul de om care să fugă de responsabilități, nici măcar atunci când vine vorba de un subiect atât de frumos – lectura, dar și atât de vast – preferințe.
Așa cum și-ai dat seama, am foarte multe preferințe în materie de lectură – asta se vede încă și se va vedea în continuare pe acest blog, însă nu sunt atât de rea – pe cât par :), nici atunci când vine vorba de lecturi și cărți care nu reușesc să mă convingă.
Mereu vor fi mult mai multe cărți care îmi plac. Numărul celor care îmi  plac mai puțin va creste și el odată cu numărul cărților citite, dar învingătoare la puncte vor fi cărțile care mi se lipesc de suflet, care mă poartă într-o călătorie, care mă determină să le citesc și mă invită să particip, să descopăr și să trăiesc în mijlocul acțiuni.
Voi trece în revistă genul de cărți care îmi plac, într-o ordine aleatorie, așa cum îmi vin în cap la ora 07:07 dimineața.

  • Cărțile ale autorilor români – de care am auzit mai mult, mai puțin sau deloc. Atunci când aleg o carte a unui autor român, mă influențează titlul, coperta, scurta descriere – nu neapărat în ordinea asta. Chiar îmi place și mai mult dacă nu am auzit nimic despre carte, căci așa nu sunt influențată de păreri exterioare. Așa am descoperit cărți minunate, cărți ale căror autori sau titlu nu îmi spuneau nimic interesant sau la ce anume să mă aștept.
  • Cărțile autorilor moderni și contemporani (români sau străini) – aici cred că nu mai este nevoie de nici un fel de completare, dar totuși mă bucur că știu încă să fac alegeri potrivite în materie de lectură.  Mi se recomandă foarte multe cărți bune, eu aleg din aceste recomandări doar ceea ce știu că mi se potrivește acum. Mă și înșel în privința unor alegeri, dar mi se întâmpla mai rar.
  • Cărți motivaționale, psihologie și dezvoltare personală – cred că am mai spus de ce le citesc. Citesc doar ceea ce știu că mă ajută. Cu aceste lecturi și cărți motivaționale am reușit să trec peste o anumită perioadă din viața mea. Hei, cum poți să crezi că le citesc pe toate? Tocmai ce am citit una (despre care am și scris) cu care nu am rezonat acum deloc. Poate aveam nevoie de această lectură în perioada adolescenței… Dacă o citeam acum ceva ani era perfectă.  Dar știi cum e: dacă nu citești cărțile mai puțin bune, nu ai șansa să-ți dai seama care  sunt cărțile bune sau care îți plac mai mult. Deci să nu regreți nimic din ce-ai citit :). Aceste cărți sunt o mică plăcere vinovată, pe care mi-o satisfac doar din când în când.
  • Cărți romantice și de dragoste – citesc și de astea, căci recunosc: sunt o romantică incurabilă, dar nu te gândi că citesc aceste cărți una după alta. Cred ca m-aș plictisi să citesc același gen de carte o perioadă lungă de timp. Poate mă înșel.
  • Cărți de acțiune/suspans/thriller – oh, ce-mi plac! Sunt marea mea plăcere vinovată, iar dacă reușesc să mă „prindă”, le dau gata imediat.
  • Cărțile SF – sunt o noutate pentru mine. Am citit prea puține ca să îmi dau seama dacă îmi plac, dar am urmărit /citit anumite recenzii (pe unele în diagonală) și mi s-au părut foarte interesante. Atât cât să mă facă să le citesc în acest an. Să vedem. Ceva îmi spune că o să-mi placă mai mult decât pot să-mi imaginez acum.
  • Jurnale și Memorii – uite ca și astea îmi plac. Le citesc cu drag. De ce? Păi… ne cam place să cunoaștem povestea vieții cuiva, să intrăm frumos în viața și în intimitatea celor care au curaj să-și aștearnă viața pe hârtie. Îmi plac, dar nu le citesc prea des – poate și pentru că am mai puține cărți de gen în bibliotecă.
  • Religie și Spiritualitate – ca și în cazul cărților de psihologie/dezvoltare personală/motivaționale, cărțile de spiritualitate sunt o altă plăcere vinovată. Citesc rar, dar citesc doar ceea ce este bun. Aici includ cărțile unor prieteni buni, care reușesc de fiecare dată să mă răscolească (în drns pozitiv) atunci când le citesc paginile scrise cu sufletul.

Fără nici un fel de top, fără să fi fost nevoie de vreo listă, e foarte ușor să-ți dai seama ce gen de cărți citesc.
Citesc toate acele cărți care îmi transmit un mesaj, un mesaj care să producă o schimbare, în bine în viața mea.  Citesc ceea ce îmi îmbunătățește și înfrumusețează ziua și viața. Îmi plac acele cărți care sunt originale, scrise într-un sil propriu, într-un mod cât mai original  – ah, și de acestea am vorbit chiar ieri. Apreciez cărțile care aduc ceva nou – toate au noutatea la bază – teoretic. Îmi plac acele cărți care îmi oferă un mix de sentimente și trăiri.
Citesc cărțile despre care scriu, pe care le recomand, care îmi rămân în minte multă vreme, care-mi dau de gândit și îmi fac inima cât un purice.
Citesc pentru că îmi place și nu mai e vorba doar de o ocupație pentru timpul meu liber. Pentru mine a citi este mult mai mult – este un stil de viață.

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ați găsit Enigma?

14 ianuarie 2015