De sezon: Bucuria Crăciunului – The Joy of Christmas BookTag

E ziua de Ajun și abia acum am realizat că au trecut multe zile de când nu mi-am mai adunat gândurile și nu m-am mai lăsat în foia scrisului vindecător. Și dacă e cu bucurie, atunci să fie cu scris, cu energie și creativitate.

 

Dacă este Ajunul, dacă este cu relaxare, atunci să fie un BookTag de sezon – subiectul cu care niciodată nu dau greș. Și cum sunt nevorbită și nescrisă de atâtea zile. Sunt toate bunicele, doar vremea de afară nu e deloc autentică. A plouat cu găleata mai bine de două ore, iar acum s-a transformat în fulgi de nea, pufoși și dolofani. Preferă să fie frig, să ningă fără oprire, dar să nu plouă. Acum mai seamănă a Crăciun, seamănă cu sărbătoarea din copilăria mea, măcar puțin.

Crăciunului îi stă bine cu cartea în mână. Bucuria Crăciunului înseamnă liniștea interioară, gândul curat, pături pufoase, zâmbet și cărți – multe cărți care să redea cumva aroma Crăciunului de odinioară.

Și dacă tot a revenit iarna și peisajul exterior prinde contur iernatic, zic să dăm drumul la întrebările care să readucă bucuria lecturii și bucuria simplă dintr-o zi festivă de iarnă.

Bucuria Crăciunului – The Joy of Christmas BookTag

Și bucuria de a reveni pe blog, de a-mi recăpăta pofta de scris și setea de a reveni la zilele în care eram creativă zilnic. Aveam zile în care eram creativă în mod constant, dar acea perioadă e deja istorie – pentru că se întâmpla asta în anii trecuți. Anul ăsta am eșuat lamentabil.

Revenind la Crăciun, cărți și bucurie…Am câteva întrebări, amintiri și recomandări literare. Sună bine?

Bucuria Crăciunului este reală: ce lansări de carte aștepți?

Ca să fiu cinstită cu tine – că nu am ce pierde, nu prea sunt la curent cu noile lansări. Ca să merg și mai departe cu sinceritatea mea caracteristică, nu acord prea mare importanță (sau uit repede) când au loc exact anumite lansări literare, dar știu întotdeauna dacă o vreau sau sunt în stand by în privința ei. Îmi trec dorințele literare constant pe listă și dacă e să am ocazia să o cumpăr bine, dacă nu stă acolo, pe listă, cu lunile.

Cântec și colindă de Crăciun: ce carte sau autor nu te poți abține din a lăuda?

Întrebarea asta mi se pare că vrea să-mi bage ceartă-n casă. E ocazia perfectă ca unul să se simtă flatat, iar altul uitat, ignorat și lipsit de susținerea mea. Bine, dacă e să o luăm așa, oricând și oricine se poate simți într-un fel sau altul. Mi-e destul de greu să zic doar o carte sau doar un autor. Și oricum, aici pe blog, prin toate articolele literare și recenzii recomand/laud cărțile care mi-au plăcut în mod deosebit.

Casa de turtă dulce: ce carte sau serie îți transformă realitatea într-o lume minunată?

În general, o carte îmi transformă realitatea într-un mod absolut minunat. Acum depinde și de starea în care sunt și de atmosfera din locul unde citesc, dar și energia care mi-o oferă cartea respectivă. Ca să vin și cu exemple – ca să nu zici că doar vorbesc și nu ofer și recomandări, am să mă rezum la Seria Am murit, din fericire, Theo Anghel, la Seria Alina Marinescu, Monica Ramirez și la Seria Forțe ale naturii, Daniela Faur.

Toate cele trei autoare, toate cele trei serii oferă căldură prin acțiune, prin suspans, prin scenele de dragoste. Toate aceste trei doamne minunate, știu foarte bine să te transpună într-o altă lume, într-o altă realitate. Știu să-ți pună sângele în mișcare, să crească tensiunea și bătăile pe minut ale inimii tale conectată deja la o bombă sigură. Jos pălăria în fața lor!

A Christmas Carol: clasicul preferat sau unul pe care vrei să îl citești.

Acum că veni vorba de clasici, mă cam feresc de ei – nu știu încă de ce, sincer, dar aș citi cu drag romanele surorilor Bronte. De ce mă feresc de literatura clasică? Doar pentru că am vaga impresie că nu o să stagnez cu lectura. E zidul mental de care mă lovesc mereu. Știu că e o nebunie, că stagnarea asta nu se aplică în cazul tuturor clasicilor, dar am rămas eu cu ceva ”sechele”. Și decât să stagnez, mai bine mă feresc de tot. Pentru acele momente când mă mai apucă dorul de clasici, pentru atunci aș petrece timp cu poveștile celor două surori,

Dulciuri de Crăciun: ce carte ți-ar plăcea să primești de Crăciun?

Ai aș putea să pun titlurile de pe lista de dorințe, dar dacă ai află ce-mi face cu ochiul, care ar mai fi cadoul și surpriza de sub brad? În momentul în care cineva își dorește să-ți dăruiască bucurii literare de sărbători, ar fi minunat să rămână surpriză și o bucurie total neașteptată. Mă bucur enorm când știu că voi primi cărți în dar – cu orice ocazie, dar și mai mare bucuria este când.. descopăr bucuria împachetată – doar atunci când rup cu nerăbdare ambalajul

E mult mai multă emoție când deschizi cadoul și vezi o carte, două, trei, patru. Eu una mă bucur și în clipa în care nu este nicio dorință literară de pe lista mea, sunt fascinată să descopăr noi titluri – văzute, dar care nu mi-au făcut încă cu ochiul. E fascinant să primești cărți – mai multe că eu nu mă satur doar cu una, e fascinant să realizezi că cei dragi știu ce anume te face fericit.

Pauză publicitară pentru informațiile meteo: e beznă, zăpada pufoasă s-a supărat că nu a văzut niciun colindător azi. Și de tristețe s-a transformat în lapovița cea neprietenoasă și a adus cu ea și șuierul vântului.

Lumânări în geam: ce carte îți dă senzația de lumină și calm?

Nu am să caut prea mult în bibliotecă sau prin mintea mea scăldată în cărți și am să spui clar și simplu doar atât: Lumina iubirii, Jay Asher. Alta ar fi Întoarcerea acasă, Kristin Hannah. Doar acasă găsești sau regăsești lumina și calmul, doar iubirea te ajută să regăsești calea spre redresare, liniște și echilibru.

Bradul și decorațiunile de Crăciun: care sunt câteva din coperțile preferate?

Aici sunt în impas total, căci nu știu pe care să le aleg. Nu ar trebui să mire pe nimeni faptul că sunt indecisă. Prima copertă fabuloasă, una care m-a fascinat încă de la prima vedere este coperta cărții Un nou început de Kristin Hannah. Următoarea ar fi Până la sfârșitul timpului, Raluca Alina Iorga. Alt exemplu este Când o lume întreagă ne desparte, Lynn Austin. Mai spun una și gata:
Soția plantatorului de ceai de Dinah Jefferies.

Nici coperta cărții de mai sus nu e de lepădat: culoare, poveste, prietenie, sentimentul de apartenență, bucurie, pasiunea pentru lectură și cărți.

Sunt în compania vântului, dar imediat după ce-mi termin treaba plec în călătorie, căci umblă vorba prin târg și spune cam așa: ”Păzea că se- ntoarce Moș Crăciun care e în căutarea sufletului Crăciunului!” și am de gând să dau o mână de ajutor.

Sunt curioasă cum e Bucuria Crăciunului pentru Anca.

Moșul aduce daruri doar celor care citesc! Lecturi plăcute în sărbătoarea fericirii și a renașterii!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.