Discuțiile despre carte și film sunt interminabile și nici nu mă miră foarte tare asta. E genul de subiect care va trezi întotdeauna atenția, curiozitatea și reacția multora. E unul dintre cele mai dezbătute subiecte atunci când vine vorba despre tema asta intens discutată, atât de cititori, cât și de cinefili. Fiecare are propria părere – însoțită, evident, de argumente pro și contra. Și nimeni nu poate fi combătut. E relativ totul. Și extrem de subiectiv.

Apariția Netflix a bucurat foarte mulți devoratori de filme și seriale, iar platforma dedicată lor a cunoscut foarte repede succesul. Rar am dispoziția de a mă uita la filme, iar ăsta e motivul pentru care nu am nici astăzi abonamentul care-mi dă acces total la filmele așteptate și discutate în mediul virtual. A fost isterie totală și cu HBO și-am reușit să mă abțin, deși nu mi-a fost deloc ușor. Nu-s adepta trendurilor.

Când vine vorba de cărți, e de o sută de ori mai greu să lupt cu dorința de a mă alinia cu ceilalți cititori. În cazul acesta ispita îmi suflă zilnic în ceafă, iar tentația îmi dă de furcă grav. Voxa – de la Litera și Echo.ro– de la Nemira  sunt noutățile pe care le-aș încerca și eu. Pot oare rezista și în cazul lor? Nu că n-aș avea ce citi, dar nici nu sunt de lepădat. M-ar ajuta să citesc mai repede, mai ușor, mai mult.

Film vs. Carte – Care e numărul 1?

Fiecare are preferințele lui și nimic nu mă face să cred într-un lider absolut în cazul de față. Am vizionat filme excelente, dar care nu au la bază nicio carte, am urmărit ecranizări fabuloase după titluri care au cucerit milioane de cititori. Multe dintre producțiile pe care chiar mi-am dorit să le văd, fără să țin cont că nu am citit cartea, m-au dezamăgit  – destul cât să am și acum cartea necitită în bibliotecă. Concluzia finală, după ce am fost în toate cele trei ipostaze, e una singură: nu strică niciodată să am mai puține așteptări.

Cartea. În jurul ei s-a format un clișeu pe care mulți îl urmează cu sfințenie. ”Mai întâi cartea, apoi filmul”. Și eu gândesc la fel de cele mai multe ori. Am aceeași strategie de la care nu mă abat decât în cazuri de situație extremă – se mai întâmplă să fiu prea curioasă și să acord prioritate filmului. Și în așa momente rarisime se petrece și minunea: îmi place mult și filmul, dar și cartea. Filme se tot fac după cărți, dar cărțile după filme nu prea se scriu. Și e păcat. Aș citi oricând varianta scrisă la The Holiday – mai sunt atâtea exemple, dar nu-mi mai vine nimic în cap acum, sincer.

Depinde de cine vrem să fie numărul 1. Numărul ocupat în top e o alegere.

Film vs Carte – La fel, dar diferite

De filme beneficiază doar cărțile cu milioane de exemplare vândute. Dacă lectura e cea mai plictisitoare activitate, iar filmele sunt la mare căutare, vin cu o idee: cele mai bune filme să fie așezate pe hârtie – și să fie atât de bine scrise încât să determine iubitorii de filme să deschidă cartea cu același nume. Tentează pe cineva să investească în ideea asta? Să nu-mi dai răspunsul.

Știe cineva care a fost mai primul, oul sau găina? A reușit să fie primul cel care a fost cu o fracțiune de secundă mai rapid. Și aici se aplică exact aceeași treabă. La fel de dificilă de stabilit. Balanța Film vs Carte nu va reuși niciodată să fie într-un echilibru perfect întotdeauna.

Mereu unul va face o diferență demnă de luat în seamă. Unul sau celălalt va fi mai vizual, mai persuasiv, mai apreciat sau mai contestat. Cartea e mai bună, filmul criticat la sânge. Reciproca nu-și pierde valabilitatea nicio clipă.

Nu are rost să întrebăm oglinda care dintre ocupanții scenei e mai frumos, căci tare mi-e teamă că se face țăndări și ne aduce ani de ghinion cinefil și literar. Globul de cristal nu-și pierde timpul cu prostii în aceste vremuri tulburi. Cert e că, nici filmul, nici cartea nu sunt în moarte clinică.

Film vs Carte – Aprecierile cer sacrificii

Și munca asidua e absolut esențială în ambele părți ale baricadei. Eu nu sunt în nicio barcă, dar pot să-mi imaginez cât de multă muncă e în spatele producerii filmului. Nici scrisul cărților nu e doar plăcere și nici floare la ureche în fiecare zi.

Nu mi se pare deloc ușoară ecranizarea unei cărți. E muncă titanică – mult mai multă decât la scrierea poveștii care se vrea pe ecran. Cartea are autorul, cârma e în mâna lui. În privința filmului e mult mai mare investiția: mult mai multe persoane ce trebuie să se implice pentru a realiza pelicula: alegerea echipei: scenarist, regizori, cameramani, actori; Investiția în film: timp, energie resurse materiale și financiare etc.

Cartea e scrisă de cineva, iar autorul are nevoie de: timp, inspirație, originalitate, susținere morală și financiară, beta readeri, editură, strategie de promovare. E și aici o investiție serioasă, dar mai vin în sprijinul autorului: media și cititorii – extrem de importanți și ei.

În realizarea filmului, autorul nu mai are niciun fel de responsabilitate. Ar putea avea un cuvânt de spus asupra produsului final. Dar după vizionarea ecranizării, dacă nu e ceea ce se voia, dacă nu respectă deloc traiectoria cărții,   ce puterea mai are autorul? Nici măcar una. Asta e riscul la ecranizarea cărților: există marea posibilitate ca între ecranizare și carte să existe foarte multe diferențe, care schimbă absolut toată povestea.

O carte de 500 de pagini, nu se poate filma în totalitate. Din acele multe pagini, filmul va concentra totul în 120 de minute – mai mult sau mai puțin. E firesc ca cele două să nu fie unu la unu. Nu are cum.

O carte lăudată poate avea ecranizarea perfectă – în ochii privitorului, o carte contestată s-ar putea să obțină un film care să producă o schimbare în viziunea ta – în bine sau în mai puțin bine.

Cu opinia mea pe masă, tratativele Film vs Carte nu se încheie, oricât de mult am vorbi, oricâte argumente s-ar aduce în discuție. Nu cred că e vorba doar despre care e primul sau care este mai bun, ci despre care e mai convingător și cine reușește să  transmită mai bine emoția, mesajul și tot ceea ce se petrece în spatele cortinei.

*Acest editorial nu este un material plătit.