Editorial e ceea ce spuneam eu cândva a fi sinonim cu imposibilul pentru un blogger fără pretenții, dar multe stoluri de păsărele la mansardă. În nebunia mea, acest cuvânt nou și destul de pompos era asociat imediat cu facultăți și diplome care să ateste că ești școlit pentru a scrie așa ceva. Nu pun semnul egalității între editorial și articolele mele de aici, doar că nimeni nu mă poate opri să învăț, să  scriu și să perseverez în acest sens. Nu uit nici faptul că blogul nu e gazetă, nici că experiența în scris articole pe un blog nu este aceeași cu a lucra în redacția unui ziar de renume. Nu am nici limbajul unui ziarist. Ceea ce am e doar asta: cuvinte, dorință și voință.

Scrisul nu e doar parfum, sclipici și soare. Nu e doar povestea ce apare în spațiul online. Despre scris există fel de fel de povești și cursuri, ba chiar despre scris e vorba și în alte domenii de activitate: PR, traducător, corector etc. Despre scris nu există doar citate luate din cartea Despre scris. Autobiografia unui meșteșug a lui Stephen King. Dar e unul dintre cele mai frecvente subiecte abordate în ultima vreme, e căutat și fiecare dezbatere oferă o nouă perspectivă.

Scrisul este un instrument extrem de util pentru evoluție – ajunge să te definească, cu timpul. Omul care scrie își creează propriul univers în momentul în care se lasă purtat de magia cuvintelor. De multe ori m-am gândit la asta:

Scrisul: Ce înseamnă să scrii bine și cine poate spune asta?

Să scrii și să publici undeva ceea ce ai scris poate fi o nevoie – de a a spune și altora ceea ce tu știi. Sigur există cineva care așteaptă să afle exact ceea ce tu ai abordat în scrierea ta. Să scrii e terapie, e o eliberare, o bucurie, o formă de comunicare cu ceilalți – așa descoperi că există multe alte persoane care au trecut prin fix aceeași situație și care empatizează cu tine. Prin intermediul scrisului se formează prietenii și proiecte. Scrisul, ca și lectura, unește suflete.

Nu e vorba de corectitudine stilistică, ortografică sau gramaticală. Și pentru ”bine” nu se referă la asta, nu există răspuns corect sau greșit. Orice lămurire ai primi în legătură cu întrebarea de mai sus, știi deja că e subiectivă.  Din răspunsul general, fiecare își găsește un scop și o motivație. Scopul e să devii mai bun, iar motivația e doar calea care să-ți arate cum să îți atingi scopul.

Dacă ceea ce transmiți prin scris ajunge acolo unde trebuie – la cel care simte emoția, înțelege mesajul, rezonează cu cele scrise și își spune părerea, atunci ai descoperit că nu mai ești singur, că ai reușit să-ți formezi un cerc de cititori.

Scrisul – nu e precum apa de izvor

Dacă în actul creativ totul ar fi doar ușor, fiecare dintre noi – ăștia care scriem, am avea un tipar, o rețeta a succesului garantat. Și-atât.  Scrisul e un microb care trebuie perfecționat. Am fi mai fericiți, mai creativi? Mă gândesc acum la scriitori. Dacă ar scrie zece romane în care să li se recunoască stilul personal, fără nicio altă schimbare în noua lor creație literară, ar mai publica ei undeva? Oare ar mai avea rost să spere la vânzarea cărților apărute pe piața de carte românească. Poate nu, poate da.

Scrisul nu e precum apa de izvor. Nu curge ca la robinet. Scrisul înseamnă practică. Și până când ajunge în reviste, pe site-uri cu mii de abonați, pe bloguri cu alte mii de vizualizări unice, trece prin multe multe corecturi. Se șterg (de tot) multe paragrafe, se adaugă pe alocuri, se rescriu fraze – ca să sune cât mai bine. Există zile în care întregul articol este refăcut. Dacă nu e suficient de bun – în ochii celui care așterne cuvinte pe hârtie, articolul suferă schimbări radicale.

E frumos să scrii, dar nu întotdeauna ușor. Dacă ceea ce primește ok-ul pentru publicare nu ”curge”, iar cititorul simte chinul cu care a fost scris, nu va mai transmite nimic altceva.

De foarte multe ori mi-am dorit să scriu, dar am renunțat, iar motivele nu au legătură cu lipsa de idei sau de timp. Aproape întotdeauna mintea – cel mai mare critic al meu, a reușit să-mi pună piedici. Unele sunt copilărești, dar și-au împlinit rolul – acela de-a mă opri.

Scrisul – în spatele cortinei se duce mereu o luptă

Nebunia multă care nu se vede atunci când vine vorba de scris e legată strict de blocaje, de vocea care parcă e  o casetă stricată – ce produce doar zgomot extrem de enervant și obositor.

Când vrei să scrii apare și mintea care nu ezită să-ți spună: ”nu ai titlul potrivit”, ”nu e suficient de atrăgător acest titlu”, ”nu e bine”, ”cum începi ca să indexeze Google?”, ”degeaba scrii că nu o să ai trafic precum alții”, ”nu te citește nimeni”, ”de ce mai plătești blogul?”, ”Pentru cine scrii?”. Eu am fost în situația asta de milioane de ori și tu te recunoști. Am obosit de atâtea întrebări, de la atâta stres mi-am pierdut încrederea în mine și bucuria de a scrie. Azi am renunțat la SEO, dar nu și la scris.

Pune pauză acolo unde se poate. Activează butonul de închidere pentru acele  situații care  nu te ajută deloc. Dezactivează întrebările fără rost. Stilul e unul dintre caracteristicile care se poate îmbunătăți, cizela, transforma. Stilul în care scrii e precum plastilina. Îl poți modela fără nicio frică. Scrisul e o amprentă personală.

Ce au în comun scrisul și cartea ta preferată? Cu cât perseverezi, cu atât vei fi mai mulțumit de calitatea pe care o oferi celor din jur. Cu cât o recitești mai des, cu atât vei descoperi perspective noi din care privești lucrurile.