Să ne vedem cu bine în Havana mi-ar fi plăcut să fie o scrisoare din care să aflați că sunt pe alte meleaguri – așa cum mi-am dorit încă de când am deschis ochii în această dimineață. Nu că acolo nu ar exista probleme și secrete, îngrijorare și tristețe,  dar măcar nu sunt ale mele.  O schimbare de peisaj face oricând bine la minte, trup și suflet. Schimbă dispoziția, încântă ochii și liniștește toate simțurile.

Exact la evadare și deconectare totală m-a dus gândul atunci când am revăzut titlul în lista cu cărți citite. Aleg să-mi las sufletul să cutreiere printre amintiri, emoții de tot felul și să ajungă acolo unde se simte liber și liniștiți – în locuri și timpuri peste care s-a așezat culoarea apusului.

Coperta asta cât o mie de cuvinte, culorile acestea vibrante, pe un fond tomnatic și înmiresmat cu ritmuri cubaneze, te poartă departe și te roagă să nu uiți că Viața e un carnaval. Acum chiar te invit într-o mare de soare, care să-ți umple sufletul cu armonie – chiar dacă povestea nu-i deloc doar lapte și miere, dar e îndulcită de elemente cromatice și auditive. Și dacă mai vrei un plus, îl spun și pe acesta: traducerea este exemplară! Iulia Dromereschi e vinovată de nota 10+ pe care i-am oferit-o romanului.

Să ne vedem cu bine în Havana este urarea din care nu ne oprim, pentru că visul nu devine realitate.

Pentru o așa carte nu am niciun regret că am cedat ispitei.

Să ne vedem cu bine în Havana  – Pe urmele trecutului

Până să decidă Marisol Ferrera – scriitoare americană de origine cubaneză, să pășească pe urmele trecutului familiei sale, poveștile pe care i le spune bunica o fascinează. După moartea bunicii – pe care a iubit-o enorm, tânăra pleacă la Havana. În această călătorie descoperă multe despre propria familie. Trecutul tăinuiește un secret, ascuns de la Revoluție, și care va schimba, pentru totdeauna, viața urmașilor.

Nu am vizitat niciodată Cuba. Și s-ar putea să reușesc vreodată să văd acele locuri. Norocul meu este că-mi place să citesc și cu ajutor acestei cărți am descoperit o mulțime de informații– inserate perfect în tablou. Sunt multe, dar nu încarcă inutil povestea, nu sunt doar ca să fie, toate detaliile sunt la locul potrivit, la momentul potrivit.

Eu când aud ”Cuba”, instant încep să dansez, să zâmbesc și să mă simt bine în pielea mea. Muzica, energia lor, bucuria cu trăiesc e molipsitoare. Dar asta e ceea ce se vede. Trecutul și suferințele nu pot fi uitate, restricțiile șu regulile pe care cubanezii au fost forțați să le suporte în perioada regimului Batista. Nu le-a fost mai bine nici în lungi ani de comunism sub conducerea lui Fidel Castro.

De multe ori am trăit cu senzația că istoria se repetă, iar viața unei țări întregi, stă în mâna unui singur om – care deține controlul asupra țării, asupra vieții oamenilor. Crezi că acești oameni au vreo putere asupra bunurilor pe care le-au agonisit? Libertatea le este limitată, suferința nu. Se va schimba asta cândva?

 Istoria face casă bună cu iubirea. Care convinge mai mult?

Pe mine evenimentele istorice m-au impresionat, m-au emoționat. Iubirea e o emoție în sine, un ingredient important al acestei povești, dar nu întotdeauna e roz și cu fluturași, mai ales în context istoric. Elisa și Marisol ajung să iubească, fiecare în perioade diferite. Ce anume se asemănă în poveștile lor de iubire? Nepotrivirea și rapiditatea cu care se implică, de parcă ar vrea să ia totul din ziua în care s-au cunoscut. Confundarea iubirii adevărate cu o scânteie care dispare în neant, imediat.

Cu toate minusurile, scurtele povești de iubire, mi-au plăcut destul de mult. În ambele descoperim curajul, vulnerabilitatea și frumusețea în formă absolută: femeia îndrăgostită. Nu-s cele mai sănătoase relații, dar sunt intense. Și cu urmări – ce sunt acoperite de timpul nemilos. 60 de ani de trai cu speranța eliberării din exil.

E adevărat că nici una, nici cealaltă, nu-și plănuiește să se îndrăgostească. Marisol are un alt rol în Havana. Nu vrea decât să-și îndeplinească scopul, dar nu știe ce anume ce va întâmpla odată ajunsă acolo. E mult mai mult decât s-a așteptat. Va reuși oare să facă față veștilor pe care le va primi?

Marisol e fascinată și  simte cum, deși e pentru prima dată în Cuba, de fapt, a revenit în acele locuri.  Istorisirile bunicii i-au încântat copilăria și i-a potolit setea de cunoaștere, iar în 2017, se întoarce în timp. Revine Acasă și primește cel mai neașteptat cadou. De la cine? Rămâne să descoperi singur.

Să ne vedem cu bine în Havana – Basm cu gust dulce-amar

Prin tot ce i s-a spus despre Cuba, prin strălucirea și emoția pe care a citit-o în ochii propriei bunici, Marisol știe că va ajunge în acel univers ideal, emoționant. Prin călătoria ei, află că basmul  nu i-a fost spus în totalitate. A fost nevoie să trăiască pe propria piele fiecare poveste, să simtă și să cunoască adevărul, dincolo de frumusețea închipuită.

Basmul e o luptă dintre bine și rău, dintre trecut și prezent, dintre ceea știi și ceea ce ți s-a tăinuit cu bună știință. Sau nu.

Citate cât zece recenzii la un loc.

Să fii cubanez înseamnă să fii mândru – este cel mai important, dar și cel mai cumplit blestem, deopotrivă. Nu slujim regi, nu plecăm capul, ne purtăm necazurile în spinare de parcă nici n-ar conta. Există o artă, o artă a purtării ca și cum totul ar fi lipsit de efort, ca și cum lumea noastră ar fi aurită, când realitatea este că genunchii de sub rochia de mătase ți se clatină sub povară. Suntem mătase și dantelă, iar dedesubt, oțel.

Havana este un oraș frumos, umbrit de tristețe și, totuși, lucrul remarcabil este că oamenii nu par să fi fost anunțați. Râd, iar aerul pare jubilant. Ritmul frenetic cu care sunt obișnuiți este înlocuit de o atmosferă efervescentă, care dă impresia că viața este doar o mare petrecere. Cubanezii au cele mai puține motive de râs, comparativ cu oricine din jurul lor, dar râd cel mai tare.

Să ne vedem cu bine în Havana e biletul spre cea mai frumoasă călătorie pe care o poți face în timp. Și peste timp. De fiecare dată când îți dorești romantism, dar  și curaj, încredere și speranță.