Ioanna de pe grupul Bookcaffe mi-a amintit astăzi de anii de școală, atunci când setea de carte și lectură ar fi trebuit să tot crească, dacă nu de la zi la zi, poate de la săptămână la săptămână sau poate lunar.
Dar nu. La mine nu a fost cazul. În generală, am citit ce era „obligatoriu” pentru Examenul de Capacitate. În rest.. Prea puțin ca să pot devora o carte, ca să pot să alege altceva imediat după ce o terminam. De ce? Pentru că eram susținută să citesc, dar nu ceea ce mă încânta pe mine – vizual, ci ceea ce îmi era „recomandat”, iar dacă nu acceptam cele spuse, privirea doamnei profesoare, mă descuraja din start. Și nu mai citeam nimic, nici măcar propria alegere. Pe atunci aș fi vrut să văd eu cum sunt cărțile alese de mine. Da, și doamna profesoară ne recomanda cărți bune, nu asta era problema, ci doar atitudinea dumneaei dacă nu îi urmam imediat îndemnul – și asta din diverse motive: nu era cartea la bibliotecă, atunci, nu o aveau deloc în școală, nu mă atrăgea nimic la cartea respectivă, nu atunci.
Asta înseamnă să nu accepți faptul că, fiecare copil de școală generală, are propria personalitate Și poate, fără ca profesorul să își dea seama, sădește, în mintea și sufletul copilului, ideea că nu este bun, că nu știe, că nu poate avea propriile păreri, nu poate face singur o alegere, că nu este în stare să citească decât anumite cărți, că trebuie să citească orice. NU! Pentru a iubi cartea și lectura este primordial să te atragă ceva: subiectul, coperta, descrierea, opiniile celor care au citit-o deja. NU trebuie să citești o carte doar pentru că Vasilică e mai mic decât tine cu doi ani, iar el, băiat bun și deștept, a citit deja și știe deja despre ce și cum se întâmplă în poveste.
Dragi părinți și profesori! Încetați cu comparatul!!! Comparația arată fix asta: copilul vostru/elevul nu este bun, nu este capabil. O carte se citește atunci când SIMȚI. Și nu fiecare cititor simte în același timp – așa s-ar vinde o singură carte și altele noi ar apărea la un an distanță.
Lectura nu e un moft, nu e un trend și nici nu trebuie să fie un obicei dacă nu simți. Dar poate deveni un obicei sănătos. Un obicei pe care elevul îl poate deprinde de acasă. Și dezvolta la școală. Forțatul nu este o soluție ce va reuși să-ți transforme copilul peste noapte într-un cititor pe bandă rulantă.
Lectura în școală trebuie să fie o plăcere, nu un chin. Nicio lectură nu ar trebui să fie obligatorie, ci să se plieze pe  cititor, să-i evidențieze calitățile, înclinațiile spre un hobby.
Lectura în școală trebuie să dezvolte dorința de a citi și mai mult, nu de a înfrâna pofta de cunoaștere.
Atunci când cartea și lectura devin pasiune, apoi stil de viață, refuzul, cearta și interzicerea (citirii unui roman), ar trebui să  nu existe- și dacă mă supăr mai tare.. poate spun și care ar trebui să fie drepturile cititorilor.
Școala chiar nu trebuie să formeze, ci să îndrume elevii,  nu să impună, ci să asculte și să-și cunoască elevul.  Să evite ideea că elevul este inferior, iar profesorul îi este superior- el este doar matur, mai învățat, mai informat. Elevul este deja format, ca om are tot ce-i trebuie pentru a primi informația, el trebuie cizelat, învățat să poate lua propriile decizii, în niciun caz forțat să adopte ideile/ deciziile celorlalți. Învățat să-și urmeze pasiunea, intuiția. Școala actuală transformă oameni capabili în roboți.
Lectura trebuie să reprezinte cititorul. Și chiar dacă o anumită carte este bună, aceasta a fost bună pentru cel care o recomandă, dar poate fi nepotrivită pentru altcineva. Spune-i despre carte, dar lasă-l pe el să decidă. Dacă-i promiți nota 10 – doar ca să o citească, o va citi doar pentru nota aia, nu va mai conta dacă-i place, dacă îi zboară gândul precum foile pe care spune că le-a citit.
Profesori dragi, nu amintiți elevilor voștri de examen încă din prima zi a clasei a V-a sau clasă a IX-a. Eu m-am enervat din prima zi, căci a venit diriginta și directoarea să ne spună că vine BAC-ul. Vă înțeleg grija, teama și stresul. Dar este al naibii de frustrant pentru boboci. Nu spuneți din prima zi cât de mult vor avea de învățat și cât de grele sunt examenele care îi așteaptă, căci îi speriați fără rost. Și vor deveni niște zombi pe arcuri, iar în ziua examenului.. vor fi arici puși pe o bombă cu ceas.
Schimbarea programei și a listei de lecturi obligatorii. Reîmprospătarea cu ceva romane contemporane nu ar strica, iar elevul ar avea mai mult spor și chef să citească și să învețe. Te asigur că ar citi două romane într-o săptămână, ar avea altă stare se spirit, nu ar mai fi plictisit la ora de română, te-ar îndrăgi și pe tine ca dascăl. Nu uitați că ați fost elevi și tineri. Nu uitați cum ați învățat voi, cum vi s-a predat, cum ați fost motivați să citiți sau să învățați la limba română.
Nu forța să citească ceea ce nu-l atrage! Da-i șansa să aleagă altă carte. Ce vei înțelege astfel? Că fiecare elev al tău preferă alt gen de carte, iar asta e perfect normal și în regulă. Dacă ești profesor în 2017.. știi deja că vremurile s-au schimbat. Adaptează-te. Fii lângă elevi, fii unul de-a lor, niciodată împotriva lor.
Amintește-i pe Ion și Frații Jderi, dar nu le vorbi despre faptul că mâine trebuie să știe tot, căci nu va fi pregătit, ci temător că va fi ascultat și va primi notă mică. Faptul că sunt și elevi  care vor citi cu drag cărțile amintite mai sus, nu cere o generalizare. Nu toți sunt la fel. E ca și cum elevul tău ar spune:

„Doamna, azi la cină, vrei nu vrei, trebuie să mănânci melci.”

Dar tu nu ai mâncat niciodată melci. Și nici nu ai de gând să încerci. Nu băga pe gât ceea ce știi că nu va digera – se vede asta cu ochiul liber. Ce vreau să subliniez? Nu va face nimeni dacă nu au model. De ce ar învăța dacă tu, profesorul lor, nu ai de gând să mănânci melci la cină? De ce să te asculte, dacă tu nu asculți niciodată ceea ce au să-ți spună?
Să nu mai aud asta „elevul trebuie să învețe”. E adevărat, dar mă apasă pe creier și mă zgârii pe ochi de atâta trebuit. Să-mi fie cu iertare, dar profesorul nu trebuie? Numai elevul trebuie întotdeauna? ”Trebuie să citească opera ca să învețe despre..” Trebuie pe naiba! Elevul trebuie să învețe o noțiune care poate fi dobândită și prin intermediul unui alt roman- unul mult mai nou, apreciat și mult mai citibil.
ALTERNATIVA salvează. Apoi poate va citi și opera băgată pe gât de o programă prea puțin gândită, de un sistem bolnav și defect e atâția ani. De unde știu? Știu că există o șansă atunci când nu va mai simți presiune, când nu îi vei mai sufla în ceafă acest ”trebuie”.
Stilul de predare e definitoriu, poate face diferență între un cititor și un neiubitor de carte. Nu este doar vina elevului că nu învăță. Poate nu rezonează cu modul de predare, nu asimilează, nu înțelege așa cum ar trebui, ci doar așa cum poate. Nici profesorul nu poate preda fiecăruia în parte. Corect!  NU este important să predai și atât, să oferi informația și gata – dansezi într-un picior că a mai trecut o zi. Cel mai important este să alegi ce dai elevului mai departe, tu ca profesor, pentru ca el, elevul, să uite să respire, să-ți soarbă cuvintele și să-i strălucească ochii de încântare. Fă în așa fel încât să rețină cât mai multe din povestea ta, nu doar din ceea ce i-ai dictat pe caiet. Dacă nu-l captivezi, nu te aștepta să învețe cu plăcere, să rețină ceva. Abia atunci când dictezi și atât, abia atunci ai irosit timpul aiurea.
Și profesorii să învețe. Să învețe ambele tabere. Și profa și elevul. Deși.. nu e nevoie de tabere, ci de unitate, prezență, susținere și motivare. Fii cititor ca să te imite. Discută cu el despre ceea ce citești, iar el îți va spune cum este cartea pe care o explorează în acel moment.
Organizarea de concursuri, club de lectură, competiții pe echipe. Iată o nouă modalitate de a face elevii să iubească lectură. Oferă premii -motivarea și recompensa sunt importante. Implicarea în competiții pe școli.
Aș introduce ORA DE LECTURĂ în fiecare școală. Asta pentru cititori. Sau aș renunța la o ora de sport (din cele două), dar și la manualul de educație fizică și aș transforma-o în PASIUNEA TA CONTEAZĂ – de aici vine și meseria, căci fără pasiune degeaba faci facultate și  obții un loc de muncă.
Profesorii trebuie să aibă note mari? Păi cum nu? Altfel cum te-ai putea prezenta în fața lor? Cum le-ai putea explica și apoi pretinde să știe și să aibă note mari?
Aș scrie mult și bine, dar tare mi-e că mă vânează cineva și mă va duce în învățământ. Dacă n-ar fi de plâns aș râde, dar e dureros de trist.
Părinților: Iubiți cărțile pentru ca și copiii voștri să le iubească până în ziua în care sună clopoțelul a responsabilități și apăsare. Profesorilor: Nu cereți tot odată, nu cere imposibilul, nu cere ceea ce voi nu ați putea, fiind în locul lor. Elevilor: Urmați-vă pasiunea pentru carte și lectură. Citiți! Chiar și în ora de mate, chiar și atunci când nici când profa spune că ora ei de muzică e foarte importantă. Vouă vă  cânta sufletul de fericire atunci când citiți.