Negustorul de manuscrise este primul roman pe care îl citesc de la acest autor – ”Cel mai bun autor de thrillere în viață”. Nu o spun eu, ci Ken Follett. Nu pot să-l contrazic în niciun fel. Chiar dacă, recunosc foarte cinstit că mă așteptam la mai mult de la acest roman. După recomandările primite, Negustorul de manuscrise este mai puțin thriller și nu este cel mai bun roman pe care l-a scris Grisham.  Concluzia mea e una singură: voi mai da o șansă romanelor sale, apărute la Editura Rao.

Despre romanul Negustorul de manuscrise nu pot să spun decât că l-am asemuit cu pregătirea unui grandios foc de artificii, dar care, din păcate, a întâmpinat probleme. Iar când totul urma să strălucească, iar povestea asta să mă cucerească iremediabil, s-a produs marea descurajare. Adevărul este că au fost momente în care autorul chiar putea să întoarcă totul radical. Nu s-a întâmplat asta, deși a fost atât de aproape mereu. Sigur nu este romanul de debut?

Dacă nu am abandonat cartea a fost doar pentru că totul s-a învârtit în jurul manuscriselor, a  cărților, a unei librării de succes. În romanul în care mi-am pus încrederea că îl voi devora, erau prezenți și autori a căror cărți se vindeau ca pâinea caldă.  O carte despre cărți merită toată atenția mea. Această carte merita mult mai mult, putea fi ceea ce mi-a promis mie că va fi.

Negustorul de manuscrise –  există furtul perfect?

Nu cred că cinci persoane – fiecare cu antecedente, au căutat perfecțiunea atunci când s-au gândit să fure manuscrisele originale ce purtau semnătura autorului F. Scott Fitzgerald  A nu se înțelege că au acționat din impuls și fără să analizeze totul în cel mai mic detaliu. Și-au asigurat intrarea în bibliotecă, au gândit totul, iar cele mai importante detalii nu au scăpat de ochiul lor vigilent. Și chiar crezi că există furtul perfect sau ceva neașteptat va oferi pista perfectă pentru FBI?

Au dat naștere unui moment de haos și au acționat fără frica de camere, căci toate au fost dezactivate de altcineva, de la distanță.  Au luat cinci manuscrise asigurate și au părăsit incinta. Cum? Siguri că au în mână o avere. Și nu s-au înșelat absolut deloc. Colecționarii de carte de pe piața neagră sunt dispuși să plătească sume fabuloase pentru nestemate literare. Dar oare să fie totul atât de simplu, iar încercarea aceasta să rămână fără urmări? Chiar dacă până la descoperirea întregului adevăr și recuperarea manuscriselor va dura ceva, vestea că Universitatea din Princetown a fost prădată nu este auzită în fiecare zi. E o știre care te propulsează. Iar până reușesc să-i prindă,  dovada incriminatorie are deja alt proprietar.

Hoțul neprins este negustor cinstit, dar nu și în acest caz.  Ar fi fost prea frumos. Dar dincolo de asta nu ar fi nici real, nici povestea nu ar mai avea niciun sens. Și-n plus numai știm noi unde, furturile se uită dinainte de a se întâmpla.

Negustorul de manuscrise – pe urma adevărului

Cu autoritatea abilitată pe urma hoților, ai putea crede că adevărul va veni odată cu ivirea zorilor, dar FBI-ul nu a putut face față acestei provocări. Dar nici nu putea renunța. Așa că a apelat la întăriri. A sunat un prieten – sperând că acesta nu va refuza oferta propusă. A ales cea mai bună variantă, cea mai sigură persoană. Cum știi că găsit ”momeala” perfectă pentru un negustor de cărți rare? Se ia una bucată autoare – legată sufletește de Insula Camino, cu datorii, fără job și inspirație pentru a scrie.

Mercer Mann revine în casa în care a copilărit și urmează planul care îl va deconspira pe Bruce Cable – deținătorul librăriei Bay Books. Ea pornește în misiunea ei secretă de la premisa că Bruce deține manuscrisele. Oare e doar o supoziție sau adevărul gol – goluț?

Deși spune că este pe insulă doar pentru a schimba peisajul și poate, norocul în ale scrisului la romanul său, Mercer nu prea are sorți de izbândă. Dar în ceea ce privește scopul ei secret, descoperă lucruri mai repede decât a sperat. Odată cu intrarea în lumea lui Bruce, nu scapă nicio oportunitatea de a sta în preajma afaceristului de succes.

În Bay Books urma și Mercer să-și lanseze cartea, dar totul s-a anulat. Iar cariera tinerei scriitoare pare că a stagnat. Succesul creativ mai poate aștepta, dar manuscrisele trebuie să se întoarcă acolo de le este locul.

Cine va avea parte de surpriza finală?

Negustorul de manuscrise – Bun venit în lumea cărților!

E cea mai frumoasă parte din roman. Adică partea care mi-a plăcut mie cel mai mult. Când atenția s-a mutat în Florida, pe Insula Camino, m-am gândit că acest roman mai are o șansă să devină foarte bun. O lume necunoscută, un univers plin de povești și mister s-a așternut în fața mea. Dar nici aici autorul nu a explorat totul. Mai erau atâtea de arătat, de savurat, de scos la lumină.

Datorită misiunii secrete reușim să fim martorii unor povești savuroase despre cărți, librării și colecționarii de cărți cu adevărat valoroase. Dar și despre sacrificiile pe care sunt dispuși să le facă aceștia pentru a intra în posesia unor bijuterii literare originale. În cadrul unor întâlniri restrânse, cititorul este invitatul special. Bruce spune tuturor cum a reușit să facă față și să reziste în lumea aceasta. Cum Bay Books s-a luptat cu pentru a rezista în această industrie.

Douăzeci de ani de muncă. Atât i-a trebuit lui Bruce să transforme librăria în cea mai solicitată locație pentru autori, lansările de carte și sesiuni de autografe. Ani de eforturi și muncă constantă. Totul e pe cale să devină istorie, să dispară într-un moment – cel în care adevărul poate ruina toată viața lui Bruce Cable.

Cât de aproape e clipa în care adevărul va ieși la iveală?

Atracția poate fi zarul care o va determina pe Mercer să piardă sau să câștige marele ”premiu”. Emoția puternică o poate orbi, iar greșeala ei poate deveni fatală pentru marele final.

 Nu a reușit să mă convingă!

John Grisham nu a reușit să-mi transmită prea mult despre personalitatea personajelor. Într-un fel s-au creionat, într-un alt mod, deloc veridic, au acționat și reacționat în fața situațiilor critice.

Acțiunea a fost statică, iar când putea să devină antrenantă,  când totul se precipita, autorul frâna brusc. Știi ce-am simțit eu de foarte multe ori în timpul lecturii? Că autorul a intervenit prea mult în viața personajelor, îngrădindu-le libertatea și felul de a fi. Și în momentele în care scriitoarea Mann trebuia să dea dovadă de curaj, am trăit cu senzația că e doar o păpușă mânuită de altcineva. Am simțit mereu că nimic din ceea ce se întâmplă nu este real.

Și serios acum. Cine naiba află că a fost urmărit, că o femeie a fost pusă pe urmele lui, iar el reacționează atât de… liniștit și pașnic? Nu tu puțin scandal? Nicio acuzație. Nici măcar în momentul demascării povestea asta nu s-a bucurat de niște sare și piper. Păcat.

Lumea cărții are mult mai multe situații piperate, iar povestea asta a fost, fie prea statică, fie prea grăbită fără sens în puncte neesențiale.

Abia aștept să aflu care este opinia ta despre această carte. În comentarii aștept să discutăm pe marginea romanului. Ce alte bune ale autorului îmi recomanzi?