Noduri rămân de fiecare dată când reîncerci să repari – în loc să arunci, să decizi că nu mai folosește nimănui, că nu merită s investești timp sau iubire. Noduri se simt de fiecare dată când alegi să rămâi, dar nu ierți. Și nu uiți. Noduri se văd cu ochiul liber, căci nu ai de ce să ascunzi sau să cosmetizezi realitatea. Noduri în gât de fiecare dată când îți amintești de ceea ce a fost, de alegerile făcute și de ceea ce ai lăsat în urmă: suferință, legături distruse și suflete rănite – și niciodată mângâiate sau vindecate. Noduri peste care trec anii în zadar, imposibil să dispară sau să te prefaci că nu există.

Sunt noduri la care Vanda apelează frecvent, noduri pe care nu vrea să le uite – ca să știe întotdeauna care este adevărata greșeală a soțului ei. El, soțul, simte nodurile în fiecare pas pe care-l face, în fiecare decizie de a se îndepărta, apropia din nou, de a înșela și de a rămâne lângă Vanda. Pentru cei doi copii ai familiei nu există noduri? Ba da, pe care le uită, le omit, le evită sau le păstrează ca pe amintire despre un tată prea puțin prezent în viața lor

Noduri este genul de poveste pe care o simți până în măduva oaselor. Aleg o astfel de poveste în anumite situații – reading slump sau momente când mă scald în ape tulburi. Durerea personajelor înghite durerea mea, realitatea lor devine refugiul meu și tratamentul care nu dă greș: durerea lor e oricum mai tăioasă decât a mea, alții suferă mai tare și reușesc să iasă din toate – cu bine întotdeauna.

Noduri – Femeia (eterna) luptătoare

Perspectiva soției suferinde m-a emoționat cel mai mult. Cum a fost scrisă perspectiva femeii dezamăgite, descurajate, rănite și abandonate de soțul îndrăgostit de o altă femeie – cel care a plecat din viața de familie pentru a trăi și simți alături de altcineva. Se simte durerea în rândurile scrise de ea pentru soț, din ceea ce face după ce el renunță, lasă trecutul în spate și trăiește prezentul. Simți durerea poate și din gesturile – pe care le-am considerat a fi strigăte disperate de ajutor, de chemare a soțului în mijlocul familiei.

În scrisorile pentru bărbat se străduiește să nu se arate deranjată, geloasă sau îndurerată pentru plecarea soțului de care nu divorțează și în acte. Să fie acesta un semn, o siguranță pentru ea că el va reveni? În scris, ea adoptă un ton specific suferinței – deși ai zice că ironia, acuzația și bătutul obrazului nu are nicio legătură cu suferința. Este Vanda tristă sau eliberată că a fost părăsită? Ai putea zice multe, dar e posibil să realizezi că te-ai grăbit să tragi concluzii în povestea asta.

Începutul poveștii – și ceea ce duce la (sau scoate la suprafață) foarte multe ”noduri” de tot felul pentru întreaga familiei, sună așa:

Dacă tu ai uitat, distinse domn, îți amintesc eu: sunt soția ta. Știu că acum, brusc, te incomodează, deși odată îți plăcea. (…). Știu că ți-e rușine să spui: M-am căsătorit pe 11 octombrie 1962, la douăzeci și doi de ani (…)și am făcut-o numai din iubire (…) dacă nu pricepeți ce înseamnă să ai responsabilități, nu sunteți decât niște oameni meschini.

Vanda, soția care-și vede soțul plecând de acasă – pentru o femeie tânără, atrăgătoare și dornică să trăiască alături de Aldo, îi transmite acestuia, în scris furia, frustrarea și acuzațiile pe care nu mai are nici un motiv să le țină ascunse. Nu mai are ce să piardă – a pierdut deja și nimic nu poate fi mai rău decât atât. Sau nu?

Vezi tu, dacă soțul nu părăsea domiciliul totul era ”bine” – adică nu îi spunea niciodată ceea ce o nefericește, ce simte sau o doare. Dacă rămânea acasă erau fericiți sau doar în veșnica comoditate și rutină: fiecare avea rutina sa și nu mai conta nimic în afară că erau o familie. Cum să conteze nefericirea, cum să spui ce te dezamăgește și rănește? Plecarea lui i-a dat ocazia să-și spună adevărul. Cum să simți mereu că nu ești prima alegere, cum să simți că pentru soțul tău familia nu e prioritate? Cum să trăiești cu sentimentul că bărbatul nu își dezamăgește cercul sus pus – ca să nu fie judecat sau batjocorit, dar te dezamăgește mereu pe tine. Cât poți să accepți asta? La un moment dat răbufnești – dovada stă în scrisorile ei pentru Aldo.

Noduri – Accepți, dar până când?!

Până la refuz. Sau până te părăsește fără regrete, fără să te mai întrebe de sănătate, fără să se mai intereseze cum te descurci sau să păstreze relația cordială de dragul copiilor. Crezi că întreabă de copii? Nu-l mai privește trecutul, nu-l mai incomodează. Ba chiar renunță să mai fie tată pentru copiii lui – cu foarte multă ușurință, fără vreo mustrare – de parcă femeia a făcut singură copiii, iar el nu are nicio responsabilitate. Aici n-are cum să nu te apuce furia.

Orice i-ar transmite Vanda lui Aldo, indiferență este tot ce obține din partea lui. Este semn că a venit momentul să renunțe la ideea că-l poate reîntoarce. Se gândește Vanda să-și refacă și ea viața? Ar putea, are dreptul acesta – o poate lua de la capăt alături de altcineva, așa cum soțul își găsește fericirea alături de Lidia.

Noduri – Alegeri înțelepte?

Una dintre acestea este făcută de Vanda. A luptat cum a știut ea mai bine – de la calm la disperare, de la dragoste la ură. Vanda e puterea prin definiție și a făcut orice până s-a ajuns ca aceeași femeie – care a iubit, și-a dorit să-și salveze căsnicia, a simțit și ură pentru bărbatul ei

Alegerile lui Aldo și perspectiva lui  mi-a dovedit încă o dată cât de superficial a tratat el toată situația femeii care îi este soție încă. Mamă a copiilor nu va înceta vreodată să fie. A înșelat și a plecat, dar ținea la Vanda – zice el, dar când a plecat nu i-a păsat deloc de aceasta, nu a luat în calcul nimic: nici că e mama copiilor, nici că ține la ea, că au ani de când sunt împreună, că sunt o familie. De acord! Nu mai brei, nu mai simți, nu se mai poate. Poate te-ai îndrăgostit de altcineva și îți dorești cealaltă femeie. Atunci de ce faci așa? De ce alegi calea simplă – care îți și lasă o portiță deschisă?

Din femeia dedicată familiei, din femeia puternică a rămas doar duritatea, cea în care se văd – și se simt doar nodurile dezamăgirii, a luptei fără izbândă, a încercărilor eșuate. Cine a pierdut? Cine este adevăratul pierzător din această familie. Aldo nu pierde, el se reîntoarce, ceilalți sunt afectați – deși recunosc asta sau nu.

Nici în relația cu proprii copii nu reușește să (re)câștige teren. Pentru copii pare a fi un străin, mai mult un străin – cineva care nu îi cunoaște și nu simte nimic pentru cei cărora le-a dat viață. Poate că profesional stă bine, știe ce face și reușește să atingă succesul, dar eșuează lamentabil în cel mai important plan al vieții: familia. Nu e deloc statornic, renunță prea ușor, acționează fără să se gândească prea mult la nimeni sau la consecințe.

Noduri – Ce dai mai departe?

Dintre un munte de femeie, o luptătoare înnăscută, o dornică să-i salveze pe toți – nu doar pe ea, rezultă doi copii extrem de afectați de acțiunile adulților. N-au cum să nu vadă, să nu simtă și să pornească propria călătorie atunci când le-a lipsit atâta vreme ”stâlpul” care să-i sprijine.

Când doar unul singur luptă pentru toți s-ar putea să reușească, dar nu e obligatoriu. Când revii la femeia ta atunci când cealaltă nu te mai vrea, nu te aștepta ca acasă să găsești ceea ce-ai lăsat cândva. Nu mai ai cum să reîntâlnești femeia și copiii pe care i-ai abandonat. Nu-i trata ca pe fraierii care te vor primi doar pentru că ești soțul, tatăl și capul familiei – că nu mai ești. Ai fost, dar ai pierdut trenul și nu se mai întoarce niciodată.

Noduri sunt durerile care zvâcnesc veșnic, care nu te lasă să uiți tot ce-ai îndurat de una singură. Noduri sunt gândurile că n-ai fost suficientă, că nu ai fost niciodată precum altele care i-au sucit mințile. Noduri sunt lacrimile și duritatea adunată în suflet în fiecare zi – și noapte în care ai fost doar tu și toate responsabilitățile tale.