Tocmai am terminat de citit această carte și sunt buimacă. Chiar dacă nu știu cum anume va ieși până la urmă recenzia/articolul/părerea mea despre ceea ce am citit, nici măcar o secundă nu m-am gândit să nu împărtășesc și cu ceilalți emoțiile și sentimentele care mă încearcă.

Am mai citit două cărți scrise de Alina Cosma, O singură minune și Îngerul luminii. Și trebuie să recunosc faptul că.. mi-au plăcut destul de mult. Chiar mi-au plăcut mult mai mult decât Darul vieții.

Darul vieții am așteptat cu nerăbdare să o citesc. De ce? Încă de la prima întâlnire cu autoarea, am simțit o înclinație spre subiecte și teme ce se întâlnesc zi de zi în viața cotidiană, am simțit o dorință de a scrie povești cu viață, pline de viață, despre viață.

Mi-a plăcut mult coperta acestei cărți, căci trăind viața și cunoscându-i câte ceva din profunzimea ei, pot să afirmă că.. Darul vieții este, în primul rând, viața. Apoi restul minunilor și miracolelor pe care le privim uneori cu neîncredere, le numim coincidențe sau.. normalitate. Dacă azi ți s-a părut normal să te trezești și să te ridici din pat, normalitatea de astăzi poate fi imposibilitatea de mâine.

Pot oricând să trec peste mici scăpări, pot oricând să înțeleg sfidarea logicii sau intervenția divinului, chiar și într-o carte. Pot oricând să trec peste tot atâta timp cât. povestea se redresează pe parcurs. Cred în dragoste la prima vedere, dar nu am simțit emoția unei iubiri – care are drept scop vindecarea și dăruirea fericirii și-a minunilor cu chip uman.

Nu știu pe cine voi supăra cu opinia mea, dar am avut multe momente în care, în loc să mă emoționez, m-am enervat. Și nu, nu doar din cauza  personajului feminin sau cel masculin. Eram la pagina 44 și deja îmi venea să intru într-o încăpere să le dau două perechi de palme. Da, nu sunt autor, nu am scris niciun roman până acum, dar personajele principale m-au enervat prin lipsa lor de personalitate. M-am așteptat la o Dalia mai înfiptă, mai tăioasă, mai cu picioarele pe pământ, care să-l surprindă și altfel pe Cristian. Am văzut doar frică, doar indecizie, doar durere. Și da! Pot să înțeleg de ce era așa, căci trecutul dureros o urmărea încă, nu acceptase încă și nu se împăcase cu ceea ce se întâmplase. Dar Dalia chiar putea fi mai mult decât s-a văzut și s-a transmis.

Am acceptat și la Cristian masca de om puternic și cel care doar dă ordine pentru ceilalți și face doar ce vrea, cum vrea, dar și el putea fi construit ceva mai bine, din punctul meu de vedere.

Am auzit la mulți autori foarte buni (și români) că ei sunt doar intermediari, iar personajele se comportă fix cum vor, își creionează singuri personalitatea. De acord! Dacă e așa.. aici am simțit că personajele au fost reduse la tăcere, că nu au putut fi ele pe deplin, că au fost cenzurate, ascunse sub masca durerii.

Am trăit mereu cu vaga impresie că protagoniștii se aleargă, se apropie, se resping, fug, se caută. Ca apoi să dispară din nou.  M-am înțeles de ce acțiunea a fost atât de grăbită – uneori chiar nici măcar nu sesizam schimbarea planului acțiunii, căci nu era cumva delimitată trecerea. Dar poate asta e doar impresia mea. Dar și trista senzație de gol, de lipsă, de prea puțin. Dialogurile au avut pentru mine un al doilea scop: să înțeleg și mai bine toată povestea, acțiunea și să urmăresc  evoluția personajelor. Dar și de la dialog am fost privată de poveste.

Aș fi dorit să văd cum Dalia știe să-și spună punctul de vedere. Înțelegerea lor a fost atât de puțin evidențiată. Discutată, pe scurt, acceptată și semnată. Atât?

Vreau să se înțeleagă un lucru: nu sunt critic literar și nici nu-mi permit să judec un om ce a scris o carte exact așa cum a simțit să o scrie. Dar mă simt obligată față de mine să vorbesc despre carte așa cum am perceput-o și simțit-o eu – cititorul cu o părere neavizată, ce-i drept.

Eu doar îmi exprim opinia și o fac exact așa cum simt. Este foarte adevărat că nu știu cum e să scrii o carte, dar știu prea bine cum se simte o carte, cum se trăiește o carte, cum te poate transforma o carte într-un om mai bun. Nu dețin adevărul absolut, ci doar adevărul meu, opinia mea, care chiar dacă nu este ca a celorlalți, nu înseamnă că nu e adevărată, sinceră (deși subiectivă) și asumată.

Darul vieții este o poveste de iubire, cu bune și rele, care apare și dispare în eternitate mult prea repede, iar minunea iubirii nu-și mai are niciun rost – asta simt.  Nici nu voiam să mi se vândă gogoși, dar prea repede, Dalia și Cristian, prea repede au devenit trecut, când puteau fi salvați. De ce nu au fost? Pentru că așa e și în viață? O fi, dar și în viața reală se mai întâmplă minuni.

Nu contest povestea, nu spun decât că merita să fie dezvoltată, căci am simțit-o neterminată, pe alocuri, cu informații care mi-au stârnit curiozitatea. Am căutat pe net, chiar și acum, în timp ce scriu recenzia,  și nu am găsit ceea ce căutam, dar promit să insist și să aflu tot ce se poate.

Darul vieții este o poveste de dragoste, care se trăiește, dar nu știi când se consumă. Gesturile de iubire sunt simple, iar când devin profunde.. deja unul dintre ei fuge departe și nu se mai petrece nimic. Și crede-mă imaginație am și știu să privesc lucrurile în profunzime, dincolo de cuvinte.

Nu m-a durut sufletul pentru final, cum mă doare că poveștii nu i s-a dat voie să evolueze – spun asta doar din punctul meu de vedere, ca o observație, ca o dorință neîmplinită a unui cititor care dorea mai mult de la o poveste de dragoste, nicidecum ca o critică. Repet: nu-mi permit decât să-mi spun părerea sinceră – asta fac, asumându-mi orice risc.

Mă bucură faptul că se scriu povești de dragoste, mă bucură și mă întristează deopotrivă.

Tot ce am scris este părerea mea. Tu poți avea o altă opinie. Și e perfect de în regulă să fim diferiți, chiar și atunci când vine vorba de cărți. Poate nu am citit-o eu când trebuie. Sau poate nu am înțeles eu mesajul ei. Sau poate am avut eu așteptări prea mari de la această carte. Mia culpa. Chiar te invit să citești cartea și să discutăm pe marginea ei.

Mulțumesc autoarei Alina Cosma pentru carte. Mulțumesc pentru faptul că a stat cu mine în această după amiază, că mi-a fost alături în această călătorie. Cărțile scrise de Alina pot fi achiziționate de aici.