Omul a uitat că trebuie să moară a apărut la Editura Eikon în acest an, iar eu am admirat curajul autoarei. E nevoie de curaj pentru a scrie cu ușurință despre întunericul din lume. E nevoie de curaj mai ales în momentul în care cartea despre care vorbim este un debut.

Habar nu am unde s-ar încadra, ca gen, această carte, dar pentru mine este o ficțiune dark. La fel de bine poate fi și o carte horror – una care vrea să atragă atenția asupra acțiunilor omului asupra naturii, animalelor sau chiar asupra seamănului său.

Coperta colorată induce în eroare. Te face să te gândești la o poveste veselă, potrivită pentru copii. NU este carte pentru micuții cititori, nu e o carte pentru adolescenți. Aș zice că până la 18 ani nu ar fi bună de citit. Cititorul unei astfel de cărți trebuie să aibă capacitatea să facă diferența între realitate și ficțiune, între bine și rău.

Omul a uitat că trebuie să moară – fie îți place, fie nu-ți va fi deloc pe plac

Cartea de debut a Ioanei Trif are un subiect ușor controversat, e un semnal de alarmă. Cu toate astea chiar nu cred că în urma lui s-ar putea schimba ceva în bine, pe termen lung. Ar fi doar un subiect în foarte discutat, care va aduna iar lumea în două tabere. Și se va evidenția din nou răul. Vor curge comentarii cu duiumul, se va ataca cu răspunsuri pro și contra. Dar care ar fi rezultatul? Evident: fiecare va rămâne în tabăra lui, cu ideile personale.

Răul nu va atrage niciodată binele. Lumea e un echilibru dintre bine și opusul lui, dar în această carte nu am simțit deloc acest echilibru. S-a evidențiat foarte mult răul și întunericul uman din lumea pământeană, iar de bine parcă nu a mai fost loc.

În Omul a uitat că trebuie să moară rolul se schimbă, lumea e cu susul în jos și se transformă într-un haos total. Iar imaginea formată e un urlet infinit de neputință. În povestea întunericului din noi nimic nu mai e la fel, omul cunoaște suferința, o simte pe propria piele și nu se poate salva de finalul trist.

Moartea e singurul adevăr și nu este niciodată uitat – e o datorie ce începe odată cu viața

Chiar dacă fix așa pare. De cele mai multe ori omul pare că uită că e dator cu o moarte. Sincer? Eu nu cred că a uitat că trebuie să moară, ci doar a uitat să trăiască înainte să moară.   A uitat să trăiască în armonie cu tot ce există, cu întunericul, lumina, cu bunătatea, răutatea, cu diferitele tipologii umane. A uitat de acceptare, iubire și bunătate.

Omul a uitat cum să trăiască și cum să accepte, cum să fie model pentru cei de la care cer schimbarea. Omul a uitat să se pună în postura celor care au de suferit din cauza atitudinii și faptelor sale. Cartea scrisă de Ioana Trif este oglinda în care omul se poate vedea clar în suferința pe care el o provoacă, cu voie sau fără voie, conștient sau nu.

Cu toate acestea, Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui spre fapte bune, spre lumină, acceptare și un trai în armonie cu natura și bogățiile ei vii. Vrea ca el să învețe lecția prin suferință, nu vrea să-i refuze dreptul la schimbare și o nouă șansă.

Omul a uitat că trebuie să moară – fiecare se trezește la momentul potrivit

Oare numai dacă vânezi animalele, dacă tai copaci sau consumi carnea animalelor din curte poți spune că provoci rău naturii și animalelor? Ceilalți sunt fără de greșeală în opinia unora. Părerea mea este că fiecare dintre noi greșim – unii mai mult, alții mai puțin, dar avem cu toții o parte din vină pentru realitatea actuală. Nu ne putem trezi toți odată.

”Cine sapă groapa altuia, sigur pică singur în ea” – e o zicală românească, dar care se aplică și în realitate. Poate că unii oameni merită să pice în gropile pregătite pentru alte victime, căci e conștient că va provoca un rău cuiva. Dar care e greșeala unui copil abandonat de tată de este lăsat singur, față în față cu moartea? Un copil deja nenorocit de abandon nu se poate apăra de nimeni și nimic – nu are putere fizică pentru a face asta. Dar nu e ajutat, nu e salvat.

La imaginea unui copil abandonat de două ori de semeni nu am putut rezista. Sigur, imaginea copilului e ruptă din context, dar în orice situație ar fi, această imagine grăitoare mi-a făcut rău. Mi s-a făcut rău la propriu. Câți semeni nu suferă în văzul lumii, fără ca cel de alături să nu intervină în niciun fel?

De ce eu care nu mănânc niciun fel de carne de 4 ani sunt mai presus decât cel care nu vede nicio masă copioasă fără carne? Cine spune că eu, așa neconsumatoare de produse animale, nu provoc rău naturii sau semenilor?

Omul nu e nemuritor, dar e stăpân pe propriile decizii

Nu ne facem bine toți odată, dar există speranță. Asta nu înseamnă că trebuie să apăsăm pe butonul ”vinovat” de un infinit de ori. Nu e nevoie să arătăm cu degetul spre altul, când știm că nu suntem curați ca lacrima pe mâini. Suntem mai buni dacă arătăm doar partea urâtă din cel de lângă noi?

Dacă Ioana Trif a arătat o realitate care ne zburlește părul, mi-aș fi dorit să privească realitatea asta și din altă perspectivă. Și anume: oamenii care nu au ce mânca, oamenii care nu trăiesc pentru a mânca, oamenii care pentru a putea trăi caută oriunde o brumă de mâncare. Crezi că în căutarea lor sunt vinovați că azi găsesc legume, iar mâine reușesc să-și sature foamea cu o bucată de carne căpătată cu greu? Refuz să cred că Dumnezeu judecă omul atât de aspru precum o face aproapele.

Ce vină au cele care folosesc produse de make up testate pe animale?Da, poate că ar trebui să se renunțe la machiaj. Dar ceea ce vreau să spun este altceva: nu se obțin rezultate folosind brutalitatea. Eu nu mănânc carne și nu impun nimănui să facă așa ca mine. Fiecare decide. Fiecare se trezește atunci când e momentul potrivit pentru el.

Omul a uitat că trebuie să moară – trăiește conștient, dar nu cu frica mereu în sân

Da, omul are nevoie de modele, de dovezi. Omul trebuie să învețe să trăiască înainte să fie prea târziu, având conștiința împăcată că nu a făcut cel mai mare rău.  Omul trebuie să învețe să se iubească pe sine extrem de mult – numai atunci va iubi la fel animalele și natura.

Omul a uitat că trebuie să moară, de Ioana Trif este o carte scrisă cu foarte mult curaj. Nu cred că luna decembrie este momentul potrivit pentru a citi o carte ca aceasta.  Poate și asta, dar și modul direct de scriere m-a făcut să nu rezonez cu cartea. Această carte poate avea un impact puternic asupra cititorului – nu știu dacă unul pozitiv sau negativ, dar nu va indiferent sub nicio formă.

Lectură plăcută!