Vina, de Camelia Cavadia este cartea pe care am citit-o acum ceva vreme. Îmi este și rușine să spun câtă vreme a trecut de atunci. E o carte minunată, de citit, iubit și recitit. Nu te simți cu nicio vină dacă o vei îmbrățișa de fiecare dată când ți-e greu.

Iartă-mă draga mea prietenă că a durat atât de mult, atât de mult încât am lansat ideea că nu mi-a plăcut Vina. Adevărul este altul: Vina mi-a plăcut foarte mult! Mi-a plăcut enorm! E imposibil să nu-ți placă! Când am terminat-o, m-am simțit tristă că s-a terminat, răvășită total – în sensul bun al cuvântului. Și-am simțit atunci să o las cât mai aproape de mine o perioadă. Am greșit?
Scriu acum despre ea, dar tot în suflet va rămâne, va dăinui acolo pentru totdeauna, căci e o altfel de poveste. Una minunată, care te transformă, te mângâie, te introduce într-o lume perfectă. În care vezi și simți pe propria piele cum totul se năruie, cum totul se schimbă, cum totul fuge din calea personajului Thomas pentru a nu fi distrus/

O bucată de suflet pusă pe hârtia timpului ce prinde viață și spune o poveste.

Cam așa am simțit eu cartea Vina. Vina e mai mult decât o carte. E mai mult decât o poveste. Mai mult decât un jurnal. E un semnal de alarmă, e un testament lăsat de Thomas fiului. Vina nu este doar o singură carte, ci de mai multe cărți: Vina pe care am citit-o, Vina pe care am simțit-o și Vina pe care am văzut-o printre rânduri (sau în spatele cuvintelor). Sunt vreo trei cărți într-o singură carte superbă.

Am simțit sufletul autoarei acolo mereu, pe tot parcursul cărții, am simțit cum a stat lângă fiecare personaj parcă încurajându-l să nu cedeze. Am simțit autoarea chiar și când Thomas a rămas singur. Ea nu a plecat, ea a rămas acolo. Și-a urmărit personajul, chiar dacă nu a intervenit în stările lui, în atitudinea lui, în gândurile lui. A fost acolo  în momentele cele mai fericite, dar și în momente de singurătate cruntă. Am simțit iubirea autoarei mereu pentru cel pe care se pare că nu-l mai iubeau cei dragi. Și-a iubit personajul.
Camelia Cavadia este o bucată de suflet pusă pe hârtia veșnică a timpului.  Este o bucată de suflet în fiecare pagină, ce transformă cartea ceva viu, ce se mișcă, simte și trăiește. Cum? Prin emoție pură și prin cititori.

Vina este un roman ce vorbește cititorului.

Vina este o carte pe care autoarea o șoptește la ureche cititorului, iar cititorul o simte și o trăiește intens. O aude clar și își deschide inima pentru ca tot ce aude și simte să i se picteze în suflet precum un tatuaj permanent.
Nu este genul de carte pe care să o explici, să o rezumi. E acea trăire care trebuie explicată în puține cuvinte, acea trăire care emană foarte multă emoție, durere, tristețe, dar și stropi mici de zâmbet și bucurie.
Dacă citești Vina doar cu ochii, vei spune că e povestea unui bărbat nerecunoscător, a unui care nu a știut să-și păstreze  familia, fericirea și cariera, iar când s-a văzut singur și abandonat de cei dragi, și-a vărsat amarul în băutura pe care o bea precum apa: din nevoie și fără oprire.
Nu uita ca…

Vina – o carte scrisă cu sufletul nu va putea fi niciodată citită cu ochii minții

Dar dacă o vei citi altfel, cu sufletul, dacă o vei simți, vei înțelege că e vorba de altceva. Adică de mai mult. E vorba de teama ce ia naștere odată cu succesul, de teama ce vine odată cu fericirea și împlinirea. E teama de singurătate ce trebuie mereu mascată cu ideea de om invincibil, om care nu se teme de nimic, om care nu dă înapoi, a unui om care poate oricând renunța la vicii. Da, când teama te cuprinde..nu faci altceva decât să crezi în mintea ta și în exterior o altă imagine, a unui om fals, dar ce contează asta? Important este faptul că în afară se vede un om, unul puternic, stăpân pe sine. Se vede alt om, dar jocul ăsta e cu consecințe, căci în exterior, dacă nu spui de teama ce te cuprinde, se înțelege altceva:

Vina sau cum excesul de fericire, succes și împlinire profesională dăunează grav încrederii  (în sine), respectului și familiei

Și când toate îți scapă de sub control. Și când pe lângă toate devii și agresiv fizic și psihic, rezultatul nu va fi niciodată unul bun, căci toate au o limită se pare, iar răbdarea și iubirea se transformă în nevoia celor din jur de a se salva, de a pleca, de a se rupe de sursa care-i transformă din oameni în instrumente.
Un autor cu suflet de aur va scoate la lumină mereu bijuterii din propriul suflet, nu va scrie cărți. Un autor cu suflet de aur nu va scrie doar cărți, ci va imprima în sufletul cititorului  emoții ce nu vor putea fi exprimate și explicate în cuvinte. Un astfel de autor va cuceri inimi pentru totdeauna, va crea dependență și va fi iubit pentru ceea ce este și ceea ce reușește să dăruiască lumii.

Camelia Cavadia m-a cucerit, m-a câștigat fără efort, ci doar prin frumusețea sa interioară. Ma atras în mrejele poveștilor ei pentru totdeauna, iar mie nu-mi pare rău că am luat Vina asupra mea.
Mi-a plăcut Vina! O altfel de carte. M-a răvășit Vina și mi-a dat de gândit:

Cât de ușor judecăm  un om, cât de repede îl lăsăm fără să încercăm măcar să aflăm care e adevărul din inima lui

Nu-ți abandona părinții, căci atunci când vei dori să fii în preajma lor, va fi prea târziu. Și chiar dacă vrei să le mai fii aproape, nu vor mai putea ei să fie cu tine…
Mulțumesc mult, draga mea prietenă, Camelia Cavădia pentru bucățica din inima ta oferită și mie. Mulțumesc mult pentru prietenie și încredere! Și iartă-mă pentru greșeala comisă. Să nu uiți niciodată că-ți sunt aproape mereu și că te iubesc.
Asumă-ți Vina și citește minunata carte, de aici și n-o să regreți nici tu că ai luat Vina asupra ta..