Tot timpul pierdem ceva. Uneori oameni, alteori visuri.

Tot timpul trăim cu o teamă, mereu trăim cu sabia deasupra capului, cu inima cât un purice, trăim pe fugă și prea puțin conștient de ce e în jur, trăim după tipare, totul e mecanic și tânjim după fericire, după liniște, după armonie, dar facem prea puțin pentru a le regăsi prin haosul de zi cu zi.

Nimic nu se pierde, totul se transformă. Nimic din ceea ce este al nostru nu se pierde, întârzie, dar nu se rătăcește și nici nu dispare. Nimic din ceea ce este pentru noi nu poate fi însușit de altcineva. Dacă nu primim atunci când ne dorim, înseamnă că trebuie să avem răbdare și încredere. Nici atunci nu e o pierdere, căci altceva mai bun este deja pregătit pentru a intra în viața noastră.

Oamenii sunt mesageri. Vin în viața noastră pentru a ne transmite un mesaj, pentru a aduce schimbarea, pentru a ne ajuta să facem pași spre o variantă mai bună a noastră, să ne pregătească, să ne ajute în dezvoltarea personală și spirituală, la evoluție. După ce-și împlinesc scopul – acela pentru care au intrat în viața noastră, aceștia își continuă călătoria și noua misiune – un alt suflet are nevoie de ajutorul lor. Dacă unii oameni trebuie să rămână în viața noastră, rămân alături de noi. Nu pierdem oamenii niciodată, timpul cerne prietenia după nevoile reciproce – unii ies (numai cei care trebuie), alții apar.

Visurile nu se pierd vreodată. Nu atunci când ne dorim suficient de tare, când știm că merităm să trăim fericirea și împlinirea. Nu se pierd și nu se risipesc dacă nu vrei asta (cu orice preț). Visurile se pierd doar atunci când permitem asta, când încetăm să visăm.

Inconștient! Câte nu facem zi de zi, fără să acordăm importanța cuvenită? Câte nu spunem, fără să știm că, inconștient, ne rănim, suferim și ne schimbăm?! Inconștient trăim uneori viața, irosind-o. Suntem mereu conștient inconștienți. Dar echilibrăm apoi, cu blândețe, iubire, sprijin, înțelegere, armonie – pentru a vindeca sufletul.

La cartea Inconștient, de Amy Anelisse m-a atras coperta ușor tomnatică, dar și citatul cu care am început această recenzie. Inconștient, de Amy Anelisse este o poveste de iubire trăită rapid, este povestea despre o iubire începută în trecut, continuată în prezent și cu un viitor fericit.

Înainte de a face cunoștință cu personajele, argumentul din prima pagină faci cunoștință cu autoarea, dar tot acolo citești și despre primele pagini ale cărții.

Inconștient, de Amy Anelisse este o balanță – nu foarte echilibrată între ceea ce trăiește protagonista în realitatea din mintea ei și realitatea prezentă pe care o trăiește alături de el – băiatul care i-a fost alături din copilărie, dar care a revenit cu un scop: să-i spună adevărul, dar și să-i răspundă la întrebări – de ce a plecat? și de ce s-a întors?

Dacă de obicei, realitatea din mintea ta este mai plin de optimism, iar realitatea prezentă este mai dură, în Inconștient, de Amy Anelisse lucrurile stau exact invers. Asta poate fi îmbucurător, dar în povestea aceasta, toate acestea scot la iveală o fată nesigură, deloc decisă, cu stări interioare diferite – care iubește, dar se teme că va suferi din nou.

Inconștient, de Amy Anelisse mi-ar fi plăcut mai mult dacă nu aveam senzația că acțiunea, emoțiile și reacțiile nu sunt fugărite, trunchiate, reduse la tăcere. Totul trece mult prea repede, din punctul meu de vedere, iar ideea de la care a pornit cartea chiar era drăguță. Dar nimic din scenariul meu mental nu a apărut în carte.

Capitolele sunt numite Inconștient și Echilibru tocmai pentru a evidenția diferența dintre cele două, dintre filmul mental și realitatea prezentă pe care o trăia, pentru a echilibra cumva povestea și starea interioară – nu a fost deloc o idee rea, căci ele m-au ajutat să înțeleg teama, nevoia de siguranță și modul în care a ales să se protejeze de un nou eșec . Diferența dintre Inconștient și Echilibru sunt foarte mari, îți imaginezi asta deja. Mi-ar fi plăcut mai mult de Lucas dacă ar fi intuit mai mult scenariul mental al iubitei.

După câteva capitole am găsit și perspectiva lui, dar doar două. Nu am înțeles de ce nu s-a început cu ambele perspective și de ce nu a continuat.  Și de ce doar două. Ar fi fost mai interesant, sau mi-ar fi plăcut mai mult să fie echilibru și din acest punct de vedere.

Am găsit și replici sau fraze profunde, ca mai apoi să simt cum încep toate să se alerge prin carte. Dacă la început Lucas se tot chinui să demonstreze că iubește, că nu mai pleacă și că s-a întorc ca să rămână, finalul a fost grăbit și brusc.

Nu mi-a plăcut că mi s-au dat tot felul de detalii, am fugit bine de tot și când m-am așezat mai bine, ca să citesc, s-a terminat. Nu a fost niciun fel de echilibru, finalul nu s-a mai bucurat de detalii și atenție.. păcat.

Într-o poveste, într-o carte trebuie să existe echilibru. Povestea să se bucure de emoție, de descriere și dialog. Inconștient, de Amy Anelisse are descriere, dialog și puțină emoție. Nu acolo unde chiar era nevoie de descriere. Contează să cunoști elementele poveștii pe care o scrii, dar și proporțiile perfecte de care are nevoie pentru ca, la final, totul să se echilibreze, să se îmbine precum piesele unui puzzle.

Inconștient, de Amy Anelisse este un puzzle compus cu foarte multă rapiditate. Păcat de nerăbdare. Inconștient, de Amy Anelisse este un vis, care nu a avut timp să se dezvolte suficient. A doua parte a cărții nu a fost la fel de dezvoltată.

În momentul în care decizi să-ți scoți cartea în sistem self publishing, e nevoie de și mai multă atenție la detaliile de editare, căci sunt în responsabilitatea autorului.

Inconștient, de Amy Anelisse se citește foarte repede, nu te solicită în niciun fel, dar ceea ce mi-a atras atenția este altceva, și anume, greșelile – lipsesc multe virgule. Aș reciti cartea, dar aș cere ajutorul și altcuiva din afară – pentru că mereu se strecoară greșeli în texte.

Atenție sporită aș acorda și la modul în care sunt construite frazele. Unele chiar nu sună deloc bine, iar prin construcția propozițiilor și frazelor  transmiți, sau nu, emoțiile.

Inconștient, de Amy Anelisse este un vis împlinit – pentru autoare, dar și pentru personaje. Este mesajul care evidențiază că avem puterea de a ne împlini visurile și intențiile, că inconștient, ne influențăm realitatea și întreaga viață. Este despre singurătatea Ariei și vindecarea prin iubirea pe care i-o poartă Lucas.

Știu că-mi voi atrage antipatii, dar asta e părerea mea. Repet: Ideea e bună, dar se putea mai mult. Potențial există. Mult chiar.

Mulțumesc din suflet, Amy Anelisse! Mulțumesc pentru cartea oferită pentru recenzie!

Lectură plăcută!