Asemănarea dintre o cutie de vioară și un sicriu e unul dintre cele mai misterioase dintre titlurile pe care le-am citit anul acesta. Și nu doar atât: am descoperit și un nou autor: Tennessee Williams. Nu știam nimic despre el  înainte să citesc această carte. Dacă titlul m-a băgat în ceață, nici formatul cărții nu m-a ajutat să mă apropii măcar de ceea ce urmează să descopăr. Ce e dincolo de copertă? Un univers uman. Povestiri scurte despre oameni, cu trăirile, acțiunile, consecințele și emoțiile lor.

Tot titlul mă duce cu gândul la anumite nevoi sau acțiuni – care odată făcute schimbă tot parcursul anumitor situații. Cutia de vioară protejează instrumentul muzical, iar dacă ar fi să merg mai departe cu interpretarea mea intuitivă, aș spune că această cutie cunoaște mult mai multe secrete despre munca și performanța celui care o folosește pentru a reda grația, frumusețea și emoția muzicii sau a sufletului. Sicriul adăpostește corpul uman după încheierea călătoriei pământești. Aș putea continua prin a spune că în interiorul celor patru scânduri încap obiecte sau secrete.

În cele 9 povestiri trăiești o întreagă călătorie în jurul oamenilor – pe care deși nu-i cunoști încă, îi poți descoperi prin fapte, prin ceea ce gândesc, exprimă și simt. Omul este continuu într-un balans: între bine și rău, lumină și întuneric, pierdere și regăsire, viață și moarte, adevăr și minciună, liniște și haos. Omul este cel mai interesant mister pe care vrei să-l descoperi. Ești gata să vezi adevărul despre cel de alături?

Asemănarea dintre o cutie de vioară și un sicriu – Curaj cât cuprinde

Poate că neștiind nimic despre autor, sunt și mai tentată să spun că abordarea sa este extrem de curajoasă, nu menajează personajele, ba chiar le plasează în situații extreme pentru a le evidenția parcă doar partea negativă – am simțit că-mi spune  la fiecare pagină fix așa: ”Binele uman e ușor de văzut cu ochiul liber, de către oricine, răul nu ți-l servește nimeni pe tavă prea des”. Dacă există întuneric în om, sigur are și lumină. Bezna umană este, de obicei, ascunsă, împachetată frumos și înghițită aproape nemestecat, că doar se vede că lucește.

Nu știu ce este Tennessee Williams la bază, dar ”operează pe cord deschis”, fără nicio problemă. Nu ratează nimic din niciun punct de vedere, nici psihic, nici sufletește. Îți arată adevărul necosmetizat, nu spune o minciună frumoasă, ci adevărul crud, fără menajamente și fără avertisment dinainte. Dacă te întrebi cum am primit toate astea eu, un cititor neobișnuit cu stilul Williams, îți spun doar atât: m-a scos din zona de confort, am apreciat franchețea și ușurința cu care a evidențiat ceea ce nu e întotdeauna la vedere,  ceea ce poate se vrea aruncat sub preș  –  prin cea mai amănunțită analiză. Și da, aș mai citi ceva scris de către autor. Următoarea pe listă e Un tramvai numit dorință.

 (…) S-a întins printre ele, și și-a deschis brațele și le-a atins cu buzele și le-a simțit cu tot trupul (…) și făcând asta , și-a lăsat mâinile să alunece spre ceafa ei (…)până ce gura ei s-a lipit de a lui, tot mai apăsat și dinții Mayrei i-au strivit buzei de sus, iar ea a simțit gustul sărat al sângelui.(….). După ce și-a venit suficient în simțiri ca să vadă că era imposibil (…)

Asemănarea dintre o cutie de vioară și un sicriu – Împotriva regulilor

Prin volumul Asemănarea dintre o cutie de vioară și un sicriu, autorul pune în lumina refectoarelor subiecte și teme încă sunt considerate tabu, rușinoase, greu sau imposibil de acceptat, creează oricând – trecut, prezent sau viitor, discuții interminabile, scandaluri de proporții, știri răsunătoare și evenimente cu impact major nedorit.

Proza scurtă din volumul de față nu face altceva decât să spună răspicat: ”sunt împotriva regulilor și nu am de gând să mă schimb doar pentru că așa vrea altcineva”. Toate personajele sunt exact așa cum simt să fie, chiar dacă nu sunt pe placul societății în care trăiesc. Și își asumă asta, indiferent de ceea ce urmează după decizia de a fi împotriva firescului, normalului impus. Datoria lor o poate șterge moartea sau o pedeapsă la e inuman să te gândești?

Împotriva regulilor este și să gândești la ceea ce e interzis, dar crezi că personajele lui Williams s-au transformat doar din acest motiv? Nu, au continuat să-și dorească interzisul cu ardoare, să ”guste” din orice fantezie. Nici măcar nu o fiică de pastor nu s-a dat înapoi de la dorința de a trăi așa cum vrea, fără să o împiedice familia sau niște reguli.

Asemănarea dintre o cutie de vioară și un sicriu – Radiografia realității

Oricât de multă vreme a trecut de la scrierea acestor povestiri scurte, o mare pare din elementele care erau atunci de Doamne ferește, sunt la fel de actuale. Nici astăzi nu avem suficientă deschidere față de schimbare, ceea ce mă face să cred că nu evoluăm cu viteză redusă și frâna de mână trasă. Dorința, fantezia, erotismul le poate interzice societatea în care trăim, doar că uităm că, atâta timp cât nu e interzis pentru conștiință și suflet, e numai bun de ales, trăit și experimentat toată viața. Cu orice preț.

Întunericul din oameni arată frumusețea fiecăruia în parte. Știi de ce? Pentru că au curaj, foarte mult curaj – de a arăta tot ceea ce alții poate ar ascunde la fiecare pas, ceea ce pe alții poate ar rușina, jena, ar pune într-o lumină proastă.

Am citit Asemănarea dintre o cutie de vioară și un sicriu într-o atmosferă propice: zi de toamnă autentică și n-a lipsit nici măcar ploaia din fundal. Așa s-au amplificat senzațiile sumbre – a fost perfect. Întreg volumul semnat de Tennessee Williams arată o parte tristă a vieții – una care va da mereu fiori reci pe șira spinării. Dar tocmai asta va echilibra existența – nu poate exista niciodată doar frumusețea, lumina, bucuria, împlinirea. Pentru a vedea toate acestea e absolut necesar să privești întunericul ca făcând parte din tot, să-l accepți și poate chiar să te împrietenești cu el.