Există întotdeauna o carte ce-mi face cu ochiul, ce mă atrage, mă ispitește, îmi imprimă pe retină copertă, mă cheamă spre ea de nenumărate ori, îi pătrund în univers. Apoi ușor, ușor mă încrunt din ce în ce mai tare, continui să citesc – paginile trec, impresia mea descrește.. Iar la final rămâne gol, trist, pustiu.
În cazul cărții Cântec lin de Leila Slimani,  am rămas cu senzația că întreaga poveste a fost trunchiată, că s-a pus punct acolo unde se putea continua și unde era absolut necesară continuarea, pătrunderea mai în amănunt. Că subiectul a fost tratat superficial, cu o mare indiferență. La un moment dat, mintea mi-a fost invadată de o întrebare: ”De ce am impresia că totul pare o alergătură continuă?” 
Cântec lin e o carte carte te zdruncină încă de la prima propoziție. Este o dramă psihologică, cu multe momente în care am simțit să închid ochii, să nu mai văd imaginile – abia apoi am zărit cuvintele. Este o carte carte-ți urlă-n timpane durerea, obsesia umană și nemulțumirea poziției sociale. gândurile meschine în antiteză cu atitudinea și cuvintele ce prind glas.
Povestea începe deja trist și dureros, dar abia mai târziu ți-e dat să simți cum disperarea, răzvrătirea, neputința și minciuna, încep să transforme familia săritoare în victime sigure.
O avocată de succes și un producător muzical formează sunt soții care au doi copii mici: Mila și Adam, amândoi victime, care-au încheiat socotelile cu viața mult prea repede, brusc și nedrept, iar vinovatul zace într-un pat de spital.
Myriam rămâne însărcinată cu Adam aproape intenționat – pentru ca mămica să nu se rupă de universul copilăriei. După nașterea băiețelului, lucrurile se schimbă total, oboseala, nervii și nevoia de a face și altceva decât să stea acasă pe postul de ”casnică”, decide împreună cu tatăl micuților să caute o bonă.
Refuză mai multe candidate, dar norocul le surâde repede, căci o găsesc pe Louise – femeia perfectă, fără soț și fără copii, iar atenția acordată micuților, cuceresc instant părinții. Copiii erau deja cuceriți de energia, zâmbetul, implicarea bonei. Cu toții au îndrăgit-o imediat. Louise, devine în scurtă vreme, nu doar bonă, ci om de casă și parte din familia pentru care lucrează.
Totul e perfect, dar tăcerea și lipsa de reacție a bonei, mi-a atras atenția – oricât de multă răbdare ai avea, tot răbufnești, când ai parte de o nedreptate, te aperi sau ripostezi, dar cu Louise nu se întâmpla niciodată așa. Era de un calm exagerat și de o tăcere mormântală.
Suspectă am devenit încă de la început, căci în acest roman.. trebuia să existe și un personaj negativ, cu reale probleme emoționale, dar și sufletești. Mi-a displăcut Louise în clipa în care parcă se transforma chiar sub ochii celor pe care-i îngrijea, pe care arăta tuturor că-i iubește. Are anumite episoade în care arată exact ca un om bolnav.
Bona exemplară are din ce în ce mai multe scăpări, Myriam, dar și Paul, se simt confuzi și dezamăgiți de modul cum interacționează cu copiii, modul în care îl educă. Dar au evitat să renunțe la serviciile ei – pentru că aveau nevoie de ea, aveau prea mult de lucru. Louise cam luase locul părinților în viața copiilor – degradarea situației și scăparea de sub control a propriilor copiii.
Atunci când te bazezi prea mult pe altcineva, când altă persoană începe să preia controlul asupra familiei, nu are cum să genereze lucruri bune. Când totul este la mâna exteriorului – oricât de bun și bine ar fi, așteaptă-te să nu poți controla în niciun fel nici conflicte, nici situații dramatice, iar tragediile te lasă mereu neom.
Dacă la început Louise era o femeie cu super puteri, spre final, bona cea minunată, se transforma în femeia cu probleme grave, un adevărat pericol public pentru toată lumea din jur – răsturna copii, răutatea i se citea în ochi. A devenit o femeie tristă, una care se gândea cum să rămână în casa patronilor, se uita doar la emisiuni televizate macabre, atitudinea față de cei care o ajutau.. nu mai era supusă, nu-și mai cerea scuze pentru greșelile comise.
Nici trecutul nu-i este deloc roz, bunătatea a fost doar o mască, blândețea la fel. Și nu numai pe acestea le-a purtat Louise în fața lui Myriam și Paul, dar nimeni nu a știut ce zace în mintea unei femei perfecte.
Nici viața, nici omul nu este niciodată perfect, dar pentru unul care a lucrat cu oameni și pentru oameni, nu poți să înțelegi ce anume a făcut-o să devină astfel. Louise este total opusul persoanei care s-a prezentat la interviul pentru angajare.
Povestea aceasta numai cântec lin nu este. E un zbucium continuu, este un urlet mut, este dovada că niciodată nu poți cunoaște cu adevărat un om. Asta știi, dar totuși renunți mereu la precauție și te lași purtat de valul vieții.
Pe adevărata Louise o cunoști printre rânduri, prin gândurile pe care nu le exprimă niciodată, prin nervii veniți de nicăieri. Pe mine m-a enervat total! Am înțeles singurătatea și nevoia acesteia de a se pune la adăpost, dar ceea ce a făcut ca să ajungă în casa familiei din Paris și ce plan avea ca să nu plece de acolo, m-a tulburat.
Cartea Cântec lin de Leila Slimani vorbește despre zbatere, efort, poziție socială, invidie.  E cartea-tomograf care-ți arată omul din interior spre exterior, care evidențiază adevăratele probleme – și nu-i vorba de plictiseală și agitație, plafonare sau nervi. Cântec lin, scoate în față și modul în care, fără să conștientizăm, ne ”agățăm” singuri de probleme, ne legăm la cap fără să ne doară, crezând că e mai bine, că am găsit rezolvarea problemelor.
Știi că ador dramele psihologice, că ador cărțile triste, care te sfâșie. Cântec lin m-a sfâșiat, dar nu m-a recompus, a lăsat un gol, o durere adânc înfiptă în sufletul meu, De data asta, cred că am avut prea multe așteptări. Așteptări și de la final, dar și de la stilul de scriere.
Am mai zis, dar chiar mi s-a părut abandonat subiectul în punctele esențiale. în cele mai fierbinți momente, când ar fi trebuit să, arzi de nerăbdare să afli ce se întâmplă mai departe. Eu am avut parte de nervi, m-a obosit și ardeam de nerăbdare să termin de citit cartea.
Cântec lin de Leila Slimani este cartea lunii ianuarie în grupul Bookcaffe.
Am apreciat franchețea autoarei Leila Slimani, puterea de a arăta lucrurile clar și fără ocolișuri. Cântec lin este un duș rece, dar parcă incomplet, care te lasă nespălat, parcă apa rece ca gheața s-a oprit exact atunci când mai aveai puțin și erai revigorat și sigur pe sine. Totul s-a oprit când credeam că piesele acestui puzzle se vor aranja perfect și totul va căpăta un sens logic, un rost..
Nu îmi pare rău că am citit romanul, ci îmi pare rău că am avut așteptări – deși am zis că nu o să mai am vreodată nicio așteptare de la nicio carte.
Aștept cu nerăbdare următoarea carte a autoarei, căci încă mai sper că voi fi cucerită total de stilul ei.
Lectură plăcută!