Cartea despre femei, OSHO – Editura Mix
Nu am mai citit o carte de specialitate de ceva vreme – și adevărul e că… m-am cam dezobișnuit de cărțile de non-ficțiune, dar din când în când, o lectură atipică merge de minune.
Nu am citit până acum nimic de OSHO, dar toate au un început. Și-am pornit la drum cu Cartea despre femei, căci întotdeauna e bine venită o carte despre noi femeile – nu ne cunosc ei bărbații, dar nici noi nu suntem atotștiutoare. Și noi mai avem nevoie să ne cunoaștem.
Cartea despre femei de OSHO înseamnă, de fapt, întâlniri și conferințe (cu public), în care acesta răspunde la întrebări. În Cartea despre femei, vorbește publicului numeros despre femei și multe taine ce s-au adunat în jurul femeii.
M-am amuzat puțin, căci primul capitol al cărții începe așa:
Mie mi se pare că tu ești într-adevăr primul om de pe această planetă care înțelege cu adevărat și care acceptă femeile. Te rog să comentezi.
Nu a zis că e singurul, nici măcar singurul bărbat, ci primul om. Dă-mi voie să cred că e cumva exagerată părerea. Îmi sună ca și cum OSHO ar fi Divinitatea întruchipată. Vreau să cred că nu e primul și nici singurul care într-adevăr înțelege și acceptă femeia.
Cred că OSHO e acum considerat o minunăție a lumii – doar pentru că vorbește, doar pentru că are șansa de a se afirma. Toți putem asta, toți avem șansa asta, dar nimeni nu deține adevărul și dreptatea absolută, nici măcar OSHO – cu care rezonează atâtea suflete. Nu e vorba de a avea dreptate, ci de a rezona cu zicerile sale.Dar mi-a plăcut asta:
Femeia trebuie iubită, nu înțeleasă. Acesta este primul pas spre înțelegere.
Aflam din paginile cărții despre trecutul femeii, despre modul cum erau tratate, folosite și reduse la tăcere, dar și despre binecunoscutul mit femeia este egală cu bărbatul. O fi ea egală, dar așa cum știm și noi, căci între timp, ne-am mai deșteptat/emancipat și noi, iar bărbații au acceptat – și nu prea, ideea că, din anumite puncte de vedere, femeia, este superioară bărbatului. Și totuși, superioritatea asta nu e motiv de luptă, ci de percepție și acceptare.
Nu țipați și nu aruncați cu roșii virtuale, căci dacă stați să vă gândiți bine, doar femeia poate naște – măcar din acest punct de vedere e cumva superioară, iar în trecutul ei întunecat, a îndurat cam multe de la bărbat: a fost folosită, era bună doar de făcut copii. Dacă vreți să vă certați, faceți asta, dar cu OSHO, nu cu mine, da?
În cartea despre femei este abordată și povestea bărbatului, despre condiționările la care au fost supuse femeie, și care, a dat naștere la o idee fixă: între femeie și bărbat există diferențe. Da, există, dar existența lor e de natura fiziologică, nu condiționate, nu forțate.
În ideea că bărbații sunt superiori femei.. s-a născut și condiționarea femeii – și începe să se vadă și să se simtă inferioară bărbatului. Unii autori chiar susțin faptul că femeia trebuie să cunoască durerea, dar să o raporteze la mulțimea de miracole pe care le trăiesc zilnic, astfel pot conștientiza cât de mică le e durerea..pe lângă miracolele care prind viață și li se arată zi de zi.
Și dacă e Cartea despre femei, OSHO nu putea să evite subiectul acesta. Este ceea ce reprezintă o etapă absolut superbă din viața femeii, și anume ”maternitatea”. Rezonez tare cu ideea de responsabilitate a femeii de a deveni mame – responsabilitate pe care nu și-o pot asuma bărbații în numele femeii, așa cum nici femeile nu își pot asuma responsabilitatea de a fi tată – deși..de multe ori femeia e și mamă și tată. Și dacă mă întrebi pe mine, se descurcă foarte bine.
Ce mi-a plăcut foarte mult a fost și o altă idee: nu ne naștem mame de prima dată, ci mamele se nasc odată cu pruncii lor. Minunat și chiar adevărat – din punctul meu de vedere. A fi mamă e o artă ce trebuie constant descoperită, nu învățată, căci instinctul de mamă se declanșează imediat ce o femeie află că va deveni mamă. E foarte interesant și frumos acest capitol din carte. Merită atenție și timp pentru aprofundare.
Se continuă apoi cu subiecte la fel de importante care evidențiază eliberarea femeii, emanciparea și siguranța de care poate da dovadă în viața ei de familie. Femeia deține uneori controlul – în sensul că poate coordona, nu obliga pe cei din jur, își poate controla corpul – prin cunoașterea lui, se poate folosi de o sursă inepuizabilă: creativitatea, se poate folosi de mintea sa, dar o și poate controla și se poate folosi și de beneficiile meditației.
Recomand cartea celor care sunt atrași de subiect, cărți pentru minte, corp, suflet, spirit, dar și celor care citesc doar acest gen de cărți.
Găsiți titluri interesante la Editura Mix, căreia îi mulțumesc pentru Cartea despre femei de OSHO, oferită spre recenzie.
Lectură plăcută
Comments
Frumoasa carte! Imi place mult Osho, am multe carți de la el in biblioteca mea.
Mulțumesc mult pentru comentariu!
Cu mare plăcere! O sa fac si eu niste recenzii pe blog-ul meu cat de curand despre cartile pe care le-am citit de la Osho.
Succes mult!
Multumesc!