Despre mine printre cărți (5)
Azi e vineri, dar mai mult decât atât e și sfârșitul lunii iulie. Ar fi trebuit să apară astăzi foarte multe articole. O să apară toate, dar la momentul potrivit. Acum e timpul să vă spun despre cum a arătat, pentru mine această nouă săptămână. A fost una obositoare, plină de agitație, tensiune și emoții, de lecții și iubire.
Acum: Mă bucur de o zi răcoroasă de toamnă, la finalul celei mai călduroase luni din vara asta.
Ceva nou: Nu am făcut mai nimic din ce mi-am plănuit săptămâna trecută.
Azi mă relaxez:Așa ar cam trebui, căci oboseala își spune cuvântul și se lasă cu toată greutatea pe sufletul meu. Voi citi, căci la film nu am răbdare să mă uit.
Motivul ce mi-a stârnit astăzi zâmbetul sau râsul colorat: A fost o zi în care nu am zâmbit. Știu, se spune că o zi fără zâmbet este o zi pierdută. O zi în minus.
Mi-e dor de: Tot de mine, căci nu am reușit să mă regăsesc printre probleme, energii negative, gânduri și neputință. Dar știu că nimic nu este veșnic. O să treacă. Întotdeauna trece. Întotdeauna este bine exact așa cum este.
Simt lipsa: Energiei și odihnei.
Cel mai recent cadou: Săptămâna asta este despre cadouri care nu s văd, dar se simt intens: Multă iubire și multe lacrimi.
Evenimentul zilei: Another day in paradise.
Veste de departe: De la cel mai bun prieten cu care nu mă mai auzisem de ceva vreme. Prietenia noastră rezistă în timp, indiferent de timp și de distanță.
Mi-am amintit de: Faptul că eu nu are nici o putere în fața bolii necruțătoare.
Ascult: Nimic și nimicul ăsta îmi spune atât de multe.
Ce mai citesc: Mai multe cărți odată și sper să termin două dintre ele foarte curând.
Sunt recunoscătoare: Pentru sănătate și pentru prietenia sinceră și necondiționată.
Mulțumesc: Prietenului cel mai bun pentru iubire, înțelegere, ajutor, încurajare și implicare.
M-am supărat: Viața îți va dărui lecții prin oamenii de lângă tine. Și vor fi oamenii cei mai dragi sau cele mai firave, gingașe și minunate ființe din această lume. M-am supărat pe mine și puterea mea limitată.
Pe unde am mai umblat: În gându-mi tulburat și în inima-mi tremurândă pentru a găsi soluții.
Ce m-a înduioșat: Dorința unui copil: dorința de a trăi.
Planuri pentru viitorul apropiat: Plănuiesc ceva schimbări în mediul online.
Săptămâna asta a fost despre supărări fericite/ Despre supărări udate cu stropi de fericire. Despre bucăți de fericire aruncare în izvorul tulbure al inimii mele.
Despre mine, cu bune, cu rele. Pur și simplu.
Comments
Bună! Vreau să te anunț că te-am nominalizat la Liebster Award: https://panaitcarminamariana27.wordpress.com/2015/08/01/tag-liebster-award-discover-new-blogs/ . O seară bună! 😀
Bună! 🙂 Mulțumesc pentru cea de-a doua nominalizare 🙂 :*
Mulțumesc pentru nominalizare! :*