Destinul unui prinț, de T. I. Horia este o luptă continuă dintre bine și rău, o neîncetată căutare a personajului principal să găsească, să înfrunte, să câștige, să obțină și să se întoarcă la ai lui.  Simți încă din primele pagini o nemăsurată dorință de răzbunare, dar și nerăbdare din partea lui Corvin – personaj descris amănunțit, de o bunătate și o blândețe demnă de un prinț. care-și dorea doar liniște și pace pentru el și pentru cei pe care îi reprezenta.
Povestea lui Corvin are în ea un iz de legendă, în care se combină puterile umane cu cele ale dragonilor, dorința de răzbunare cu lupta pentru putere și iubirea pentru fata care-l însoțește în călătoria pentru redobândirea statutului și a descoperirii adevărului.
Corvin își pierde părinții și odată cu moarte lor descoperă și adevărul pentru care trebuie să se salveze, să caute, să lupte, să se confrunte cu așteptarea, căutarea și piedicile ce vor apărea în calea lui…
Deși povestea pare complicată și foarte întortocheată, lucrurile se aștern parcă prea ușor în calea curiozității cititorului. Pe măsură ce dai paginile.. suspansul există, dar nu atinge cota maximă pentru genul fantasy, emoțiile  sunt prezente, dar cum totul se întâmplă foarte repede, nu ai prea mult timp să le simți, nu așa cum mi-aș fi dorit.
Autorul dorește să descrie foarte în amănunt întreaga acțiune, să transmită mesajul ”Binele învinge răul”, cu ajutorul unor personaje conturate parcă cu teamă, plasate într-o acțiune simplă, într-o luptă a cărui final se poate intui cu ușurință.
Stilul de scriere al autorului și multitudinea de detalii m-au împiedicat să dau naștere în mintea mea propriului scenariu, mi-au tăiat elanul descoperirii și entuziasmul trăirii poveștii. Nu am putut rezona cu personajele, nu am putut pătrunde în poveste. Am jucat rolul unui spectator, căruia nu i s-a permis să se apropie.
Destinul unui prinț  este pe alocuri lungită fără rost, plană din punct de vedere al emoțiilor, lipsește punctul culminant sau se trece prea repede peste el. Este cartea care-ți arată evoluția protagonistului, dar pe mine modul în care i-a fost evidențiată evoluția nu m-a impresionat.
Am trăit mereu cu senzația că autorul vrea să scrie această carte, să o ofere lumii, dar modul în care a fost scrisă mi-a vorbit și despre nerăbdare, nesiguranță, neatenție la detalii – legate de scriere, sensibilizare, transmitere. O grabă neînțeleasă, deloc logică, de parcă cineva l-ar fi fugărit să scrie repede și mult.
Am simți această carte ca fiind scrisă și abandonată. Scrisă și neterminată. Scrisă, dar fără să fie ascultată. Destinul unui prinț, de  T. I. Horia este o carte ce plânge. O carte tristă, nu din cauza poveștii, ci pentru că a fost scrisă fără să fie ascultată. A fost scrisă doar din nevoia intermediarului – autorul. Nu din nevoia poveștii de a-și urma propria evoluție. Aceasta este o carte tristă, iar eu azi sunt un cititor trist.
Nu știu părerea celor care au citit deja cartea, eu mi-am exprimat propria opinie. Sinceră, căci am o obligație morală fața de mine, dar și față de cititorii Bookcaffe. Poți oricând să citești cartea și să poți avea altă opinie și alt sistem de evaluare.
Evaluarea mea: 2/5
Mulțumesc autorului pentru exemplarul oferit pentru recenzie.
Lectură plăcută!