Mi-am planificat să pornesc în călătorie pe Drum clandestin încă de când am știut că există unul. Am primit invitația de ceva timp, dar pentru o astfel de aventură e nevoie de mai mult decât de ”Start” –  e nevoie de prezență, de suflet și emoție, căci în tot necunoscutul ce urmează, sigur vei înțelege și simți mai mult decât te-ai așteptat. Vei descoperi și cine ești, cum ești, de ce ești.

Și nu știu dacă îți va plăcea tot ce afli despre tine, dar măcar ai vreme, nu doar să descoperi, ci și să accepți, să te privești cu iubire – ești curajos, autentic și plin de emoție. Iar dacă emoția te va copleși, nu uita: ești perfect viu și întreg.

Experiența nu e o pierdere, ci doar cel mai mare câștig, nu e un eșec, doar o reușită, nu e o pierdere de vreme, doar oportunitate de a te cunoaște. În tot ce experimentezi în această viață nu e doar rău, ci și foarte mult bine – atenție, căci poate fi deghizat. Totul îți dă bucurie, evoluție, împlinire, claritate. Doar să ai răbdare să ”decodifici” ceea ce poate doar pare negativ și dureros. Dacă doare, încă trăiești. Mergi înainte și vei învinge – orice și pe oricine!

Alegerile pe care le facem în propria viață, de cele mai multe ori nu depind doar de noi. O mare parte din ele, vin ca urmare a experiențelor la care suntem supuși – nu ca pedeapsă, ci ca șansă de a ne întări, de a deveni varianta noastră cea mai bună. Iar asta nu se reușește aproape niciodată cu zâmbetul pe buze, ci prin lecția suferinței, a pierderii precoce a copilăriei, prin senzația că ai pierdut totul, că nu mai ai nimic și nu mai ești decât un om singur într-o viață greu de dus – unde e greu să supraviețuiești și imposibil de trăit.

Când acțiunile adultului schimbă viața unui copil de 14 ani – doar pentru că poate, e mare, tare adult și e fizic mult mai puternic, totul se transformă, iar opțiunile nu sunt foarte multe – în mintea nimănui, d=apoi a unui copil traumatizat. Cine să o ajute, cui să spună? Dar mai ales, cine va crede adevărul spus de un copil?

Drum clandestin – Nevoile, realitatea dureroasă și alegerile absolut necesare

Povestea Ralucăi m-a întristat, dar nu m-a transformat în arici, nici într-un atotștiutor sau judecător absolut care să-i atribuie zeci de etichete. De ce? Pentru simplul fapt că nu sunt în măsură să judec povestea nimănui – Drum clandestin spune povestea Ralucăi, dar nu numai a ei, căci mai sunt atâtea suflete care au trecut, trec acum și vor continua să treacă. Și fiecare va face alegeri – conștient sau nu. Toate poveștile dureroase care vor rămâne doar o tină își vor cere cândva tributul, într-o formă sau alta.

Pe Drum clandestin o vedem pe Raluca, dar oricât aș vrea să cred că vorbim aici despre un caz unic, izolat, știm prea bine că adevărul e altul. Nu critic dur genul acesta de cărți pentru că nu am fost nicio secundă în papucii protagonistei. Durerea altcuiva îmi face sufletul să tresalte, empatizez cu suferința celor din jur.

Am citit cartea cu noduri în gât, dar și cu senzația că nu mai am aer și că mă înec de neputință. Am citit cu lacrimi în ochi și furie în vene când am înțeles asta: În fața durerii suntem singuri și ne descurcăm așa cum putem.

Când doare de simți că mori încet înseamnă că ești cât se poate de viu, că încă ești la suprafață – nu doi metri sub pământ și că ai o datorie față de tine să faci ceva, orice, numai să nu rămâi pe loc. Poți să te așezi, dar dacă trebuie asta, atunci târăște-te până reușești să te ridici.

Alegerile pe care nu vrei, dar trebuie să le faci nu sunt ușoare, nu sunt o plăcere. Sunt o nevoie! Situațiile disperate cer soluții imediate, nu neapărat disperate. Mai ales în momente precum cele în care nu ai alături nici măcar mama sau vreo cunoștință. Nu, nu am să judec nici pe cea care putea face ceva pentru propria fiică. Și ea a făcut propria alegere încă de când a decis să plece peste hotare și să-și liniștească propria copilă cu ideea că nu vor sta despărțite multă vreme. Alegerile fac diferența dintre a trăi și-a fi un mort în viață. Ce alegi?

Drum clandestin – Mergi înainte. Dar fără o destinație exactă

Raluca știe că trebuie să își continue călătoria numită viață, că trebuie să lase trecutul în spate – tot ce credea despre viață, tot ce a trăit și pe toți cei care au aflat ce i s-a întâmplat, dar nu au spus și nu au făcut nimic. Știe că se are doar pe ea și că merge mai departe cu un scop: acela de a construi noua sa viață, noua ei poveste – una mult mai frumoasă decât precedenta. Aș spune că Raluca a înțeles că are două veți, iar cea de-a doua a început din clipa în care s-a convins că nu mai are altă șansă.

Înainte de acest Drum clandestin – unul care nu se reduce doar la un loc de muncă, realitatea Ralucăi s-a prăbușit, lumea ei a devenit doar un hăul adânc plin de provocări și necunoscut. Ce faci când nu știi ce să faci? Dai din coate să te salvezi singură. Un Drum clandestin – care duce întotdeauna undeva, oferă lecții și ocazia de a ieși la liman și de a deveni un om mai bun într-un loc unde-ți vei găsi menirea, noua viață și oameni care să te accepte, să te aprecieze – că ești o luptătoare, că te-ai reinventat și să te iubească cu totul.

Timpul nu se oprește niciodată. Viața merge mai departe – și pentru cel care e fericit, dar și pentru cel care simte că durerea îl sfâșie. Raluca și povestea ei este încă o dovadă că vechiul trebuie să dispară dacă vrei ca noul să aibă loc. Dar până la nou e nevoie de răbdare, de asumare, de acceptare – chiar dacă asta înseamnă să treci prin ”focul” care să te purifice și să-ți netezească calea. Cine nu-și ia deciziile de bună voie, le va lua forțat de împrejurări.

Dacă nu i se schimba viața la 14 ani, Raluca nu ar mai fi suferit? Dacă nu suferea în acel moment, viața găsea calea potrivită să-i ofere lecțiile de care avea nevoie pentru a pricepe că, de fapt, nu e singură, viața nu i s-a sfârșit. nu e slabă, ci puternică și poate orice, indiferent de situație.

Nepotrivitul care le potrivește pe toate perfect

Deciziile nepotrivite – relațiile, situațiile, reîntoarcerile, toate au ”șlefuit-o” și au dus-o spre înainte. Destinațiile la care a ajuns, iubirile cu care și-a hrănit sufletul, poveștile care i-au pansat rănile vechi i-au vorbit clar despre viitor, despre acea zi în care va simți că a găsit ceea ce are nevoie. Tot ce a îndurat din partea partenerilor nu a fost degeaba – sau în zadar, de fapt, i-au arătat foarte clar ce NU vrea, NU are nevoie, NU o va face fericită și NU merită. Raluca a știut că are nevoie de fiecare filă din povestea ei – că povestea ei presărată cu durere fizică și interioară o duce, cu siguranță pe drumul ei.

Drum clandestin e despre aruncarea în necunoscutul care poate vindeca, poate cizela și este esențial în rescrierea unei povești. Este și despre ușurința cu care omul este criticat – de pe margine pentru modul cum alege să trăiască, să-și continue călătoria pe pământ sau pentru ceea ce vede – din afară. E despre viața care e un puzzle a căror piese ajung să fie într-o dezordine totală, iar posesorul acestui ”joc” real trebuie, fie să abandoneze jocul, fie să lupte din greu pentru a potrivi piesele.

Drum clandestin e despre curajul de nu lupta contra vântului – că nu ai nicio șansă. E despre puterea de a te abandona, încă o dată, necunoscutului, dar și fricii. Și abia apoi, după abandon, vezi ce se întâmplă cu tine. Clandestin sau nu, un drum te ajută să te descoperi, să știi cine ai fost – și cine ai devenit datorită acestei călători. De pe orice drum te poți întoarce întotdeauna. Pe orice drum te poți opri. Și poți alege mereu un altul.

Că e de preferat să-ți vinzi trupul pe bani decât sufletul pe nimic.

Raluca a pierdut totul o dată Și-n fiecare nou capitol, odată cu fiecare nouă decizie a riscat totul pe o carte din jocul vieții . Cu fiecare risc pe care și l-a asumat putea să se piardă și pe sine. A făcut-o? De fiecare dată a mai câștigat o zi de viață. Cum? Asumându-și deciziile și tot ce venea la pachet cu ele. Poate că nu a fost mândră de sine mereu, poate că nu întotdeauna a fost mulțumită de alegerile făcute, dar sigur a fost mulțumită că a reușit să se descurce singură. Scopul scuză mijloacele? Da, de foarte multe ori doar despre asta e vorba. Mai ales că… nicio decizia a Ralucăi nu a afectat nicio altă persoană.

 Reușita pe drum neumblat, ocolit sau evitat

Adevărul este că întotdeauna orice situație are cel puțin două soluții. Și nu cred că Raluca nu a ajuns să descopere asta trecând prin tot acest proces de ”ardere și șlefuire”. Dar aproape de finalul poveștii sale din drum clandestin ajunge la cea mai reală concluzie. Și lecție pe care a reușit să o învețe:

Eșecul. Vine când te aștepți mai puțin și puțin îi pasă lui de lamentările și neacceptările tale (…). După fiecare dobitoc din viața ta, întotdeauna viața merge înainte. Chiar dacă atunci ai impresia că ți-a ruinat lumea și ce rost mai au toate? (…) Un astfel de moment ajută devenirii tale, deși este ultimul lucru la care te-ai putea gândi atunci. (…). Ca să te poți bucura de lumină, apreciind-o la adevărata valoare , trebuie mai întâi sa trăiești în întuneric. (…). Căci fericirea este doar un moment de respiro între două suferințe. Dar suferința te formează ca om. Și poate, doar poate zic, îți asigură un loc mai bun, mai în față când treci dincolo. Că ai plătit un preț mai scump pe biletul din viața ta.

Și concluzia la toate aceste reflecții este….

O viață în care nu ai suferit este o viață în care nu ai trăit. Iar tu ești eminamente suma experiențelor tale. Nimeni, nici cei mai deștepți, nici cei mai frumoși, nici cei mai bogați, nu este scutit de suferința din neiubire, Pentru că toate-ți sunt oglindă Nu te iubești și nu te respecți pe tu pe tine, de ce ar face-o ceilalți? Le-ai arătat că meriți? Nu! Și-atunci ce aștepți în van? Când te agăți de iluzii, culegi deziluzii.

Nimeni, absolut nimeni nu ajunge la o astfel de concluzie fiind doar fericit, mulțumit de oameni, de viață sau de sine. Niciun om nu s-a născut învățat, nu a trăit doar bucuria și n-a simțit doar mierea și laptele dulce. Toți avem parte de propriile experiențe, propriile suferințe – propriile mijloace și un Drum clandestin personal – care l-a ajutat să devină cine este astăzi.

Drum clandestin m-a ”lovit” încă din prolog cu o frază ce mă urmărește de când mă știu:

n-aveam și eu cu cine să-mi împărtășesc sufletul vulnerabil și autentic, fără temeri dosite, fără riscuri neasumate (…). Și eram atât de supărată că nu am cu cine să împart atâta minunăție câtă se afla pe pământul ăsta infailibil de rotund, încât viața, înduioșată de frustrarea mea, mi-a șoptit: te provoc, te ține?

Și ca să vezi cum o carte te pune față în față cu trecutul și cu întrebările care te macină și praf de fac, autoarea, continuă să vorbească și despre adevărul și credințele mele:

ce rost are să ai ”totul” iluzoriu dacă n-ai cu cine să-ți împărtășești trăirile și ești nevoit să le ții doar pentru tine? (…) Ce sens are viața fără iubirea reală de oameni? Ce rost are o zi în care n-ai zâmbit sincer cuiva sau chiar ție, în oglindă, în care n-ai investit un bănuț într-un bine dezinteresat, în care nu ți-ai deschis privirea către Cerul înfiorător de albastru, în care n-ai ascultat greierii ori păsărele ciripind cristalin, în care nu te-ai bucurat fără un motiv lumesc anume, ci pentru atât de simplul fapt că ești viu! Ziua în care n-ai trăit o emoție vie, autentică este o zi ireversibil pierdută. Ce rost are, Suflete, să exiști tern, fără a-ți manifesta plenitudinea și intensitatea? Ce rost are aventura la infinit, de una singură?

Drum clandestin -Suferința își oferă dulceața abia la final

Drum clandestin e o carte despre viață – care te pune la pământ, te aruncă în abis. E despre aceeași viață care te susține să ieși învingător din orice, oricând. Numai dacă vrei și lupți pentru asta. E cartea rătăcirii, a greșelilor amare – care ajung să lumineze și să îndulcească viitorul – nu dintr-odată, ci pas cu pas. E cartea curajului, a reînvățării – pașilor spre a continua, a merge pe calea ta, nu oricum, ci cu fruntea sus. Drumul clandestin, oricare ar fi acela, ajută și la cunoașterea de sine. Și la nevoia de a descoperi iubirea – în toate formele care există iubirea.

Drumul drept nu duce departe. Drumul ceva mai lung, cu fel de fel de dificultăți, are mereu frumusețea și scopul său măreț. Calea dificilă nu e aleasă niciodată de oricine, așa cum nu înțelegi imediat (sau prea ușor) de ce ți se întâmplă ție toate relele. Răul e întotdeauna pavat cu intenții bune – dacă alegi să te concentrezi pe ele. În rău există și foarte mult bine – pe care nu-l poți vedea instant, e drept. Răul evidențiază și mai tare binele.

Drum clandestin e pentru aceia care au sufletul deschis. Și mintea și mai deschisă. E o călătorie în care ajungi să te întrebi ”Eu ce aș fi ales? Oare eu aș fi reușit să fac față sau să trăiesc măcar puțin în locul Ralucăi?

Un Drum clandestin nimic nu e așa cum pare a fi. Se văd mulți, se aud voci și mai multe, dar nimeni din acei mulți nu e în spatele tău. Sau la pas, în același ritm cu tine.

Mi-a plăcut povestea – nu judec personajele, nu caut și nu enumăr vinovați. Nu asta am căutat în Drum clandestin. Nu asta mi-am dorit să văd în această carte. Nu despre asta am ales să fie această călătorie. Mi-am dorit să văd dacă mă regăsesc, dacă mă văd în Raluca – da, m-am văzut în ea. Și da, a durut. Dar se vindecă. Pentru că vindecare conține această poveste. Drum clandestin e despre vocea interioară, nu despre vocile din afară.