Jurnalul unui copil adoptat, Ana Carola Marin  este o poveste extrem de dureroasă, dar foarte adevărată. Sunt un cititor, scriu despre cărțile pe care le citesc, dar o anumită categorie literară nu o pot lua la bani mărunți. Sunt un cititor, spun ce-mi place, ce m-a enervat, cum văd  eu situațiile din poveste, ce-am simțit eu citind fiecare pagină, ce emoții mi-a încercat sufletul, dar nu sunt aici pentru a judeca viața cuiva, nu pot să spun cum te simți în situații pe care nu le-am trăit.

Cărțile de tip jurnal sunt ușor de citit, te apropie mai mult de autor, căci el îți deschide poarta spre sufletul său, îți dă acces la cele mai ascunse gânduri, la cele mai intime și personale situații cu care se confruntă. Citind povestea de viață a cuiva, te transformi în prieten, ți se face o confesiune, ai parte de încrederea celui care îți pune în mâini propria poveste, ba chiar și propriul suflet.

Jurnalul unui copil adoptat. Gânduri pentru Elena, Ana Carola Marin este genul de carte care te pune față în față cu viața, cu adevărul, cu acceptarea, cu iertarea, cu înțelegerea, cu răbdarea, cu bunătatea și deciziile luate de alții, dar care te afectează în mod direct. Deciziile sunt cele care te pot arunca în abisul suferinței, te pot răni mai tare decât lamele a zeci de cuțite, te pot transforma într-o persoană introvertită, temătoare, care pornește în viață cu multe impresii greșite despre sine, despre ceea ce înseamnă familie și iubire, dar și despre cum arată o adevărată mamă.

Jurnalul unui copil adoptat. Gânduri pentru Elena, Ana Carola Marin este cartea care te determină să îți adresezi foarte multe întrebări, care îți oferă căi spre a descoperi răspunsurile de care ai nevoie – le găsești dacă știi care sunt întrebările, de fapt. De cele mai multe ori, întrebările rămân fără răspuns, căci nu sunt potrivite. Și de la o întrebare fără răspuns ajungi la zeci de alte retorice

Jurnalul unui copil adoptat. Gânduri pentru Elena, Ana Carola Marin este povestea de viață a autoarei, iar eu nu am de gând să-i judec viața, părinții naturali, adevărata familie, deciziile personale, reacțiile, durerile, lacrimile, cuvintele, credințele, ideile, speranțele. Nu sunt în măsură să judec trecutul ei, fiecare pagină de viață pe care mi-a dăruit-o.

Am fost confidenta autoarei, prietena care i-a ascultat povestea, a oftat, s-a oprit când a simțit prea multă durere,  dar asta nu mă transformă într-un judecător, într-un critic sau o ființă demnă să-mi dau eu cu părerea despre viața altcuiva – om simplu, care îndrăznește să-și pună sufletul pe hârtie. Nu am niciun drept, nu am dreptul să analizez viața altcuiva sau să judec pe cel de lângă mine. De ce? Pentru că nu sunt mai presus, nu sunt diferită și nici mie nu mi-ar plăcea să fiu judecată.

Jurnalul unui copil adoptat. Gânduri pentru Elena, Ana Carola Marin este sufletul în care rănile se vindecă greu, totul se acceptă cu pași de melc, căci durerea e mereu un izvor nesecat – legătura cu trecutul, cu haosul, cu neînțelegerea, cu lipsurile, cu neputința. Sufletul care are nevoie de eliberare, de curățenie, de o nouă șansă, de opțiuni. Este nevoia lui de a face pace, de a încheia anumite etape, de a o lua mereu de la capăt.

Jurnalul unui copil adoptat. Gânduri pentru Elena, Ana Carola Marin este o scrisoare deschisă pentru suflet. Este o scrisoare – sinceră, simplă, dureros de tranșantă, plină de revoltă și durere. Deschisă, doar pentru că o astfel de scriere nu poate avea final – mai ales atunci când, la finalul ei, nu simți împăcare, nu simți că ai luat tot binele din răul pe care l-ai trăit.

Jurnalul unui copil adoptat. Gânduri pentru Elena, Ana Carola Marin nu este o carte plină de epitete, ci doar de un adevăr plin de angoasă, de urlete mute, e plin de lucruri simțite și împărtășite  mamei care a dat viață, dar care a refuzat să o și vadă crescând – din motive evidente sau numai de ea știute.

Jurnalul unui copil adoptat. Gânduri pentru Elena, Ana Carola Marin îți arată că nu e deloc ușor să știi că ai fost adoptat, că ai fost crescută, iubită, educată de altă familie.  Nefiind în situația unui adoptat, nu poți simți totul, nu la fel de profund, dar poți să-ți imaginezi măcar, în mică măsură totul. În afară fiind, doar un martor, nu pot să nu mă întreb dacă s-ar fi preferat cealaltă opțiune : să-și fi trăit viața, într-o familie care să nu arate ca una adevărată, care te trateze ca pe un străin, să te ignore și să nu-ți ofere ceea ce ai nevoie cu adevărat – care să nu asigure nevoile unui copil, adolescent, tânără? S-ar fi dorit să trăiască fără iubire, fără atenție, fără bunătate?

Copilul Ana a primit o nouă șansă, dar a adunat în suflet multe întrebări, multe gânduri, multe cuvinte nerostite mamei, cu multe lacrimi vărsate, cu multe zile în care s-a simțit respinsă, în care s-a simțit fericită, dar nu pe deplin – nu a putut accepta faptul că adevărata mamă a lăsat-o și-a putut trăi cu ideea că propriul copil strigă ”mama” o altă femeie. Și iar nu sunt în situația în care să înțeleg totul, dar au existat momente în care m-am întrebat ”De ce?” Răspunsurile mele sunt multe, dar s-ar putea ca niciunul să nu fie motivația din spatele gestului. Pentru că nu a fost iubită? Pentru că a fost o greșeală? Privește situația asta dintr-o altă perspectivă: Cum ai acționa tu dacă ai fi în situația mamei căruia îi scrii gândurile acestea?

Ana, orice rău are mult bine pe undeva. Te-ai gândit că, nefiind un copil adoptat, viața ar fi trecut poate pe lângă tine, că tocmai durerii și rănilor TU ești astăzi cine ești și ai ajuns aici și acum tocmai pentru că ai fost adoptată? Caută binele din durere, nectarul din fiecare tristețe. Și iartă! Nu e ușor, nu trebuie să ierți acum, dar iertarea dăruită te va ajuta pe tine.

Durerea e vie în povestea autoarei și fără iertare va ”mușca din bucuria vieții de un infinit de ori.

În momentul în care autoarea începe o nouă etapă în viață, când află ceea ce îi schimbă viața pentru totdeauna, aceasta alege să devină mamă, iar pentru ea.. pentru ea acest proces nu este unul simplu, plăcut, ci unul dificil, anevoios și foarte lung. Dar niciodată nu s-a gândit să renunțe la dorința ei arzătoare.

Jurnalul unui copil adoptat. Gânduri pentru Elena, Ana Carola Marin mi-a adus aminte cât de mulți copii sunt abandonați, sunt lăsați în spitale și adăposturile statului, cât de multe suflete nu primesc o a doua șansă, câte suflete rămân singure pe lume – pentru că mama naturală/familia nu i-a dorit, nu au posibilitatea să-l crească. Dar măcar nu le-a luat dreptul la viață! Mi-a adus aminte de tot ce înseamnă adopția, cât de greu se adoptă azi un copil, cât de multe familii renunțe la bucuria de a fi prinți – pentru că nu întrunesc toate condițiile.

Jurnalul unui copil adoptat. Gânduri pentru Elena, Ana Carola Marin. Nimeni nu trebuie judecat pentru deciziile pe care le ia într-un anumit moment – nici mamă, nici fiica care poate nu-și înțelege întru totul mama naturală. Toate la timpul potrivit!

Jurnalul unui copil adoptat. Gânduri pentru Elena, Ana Carola Marin este poarta spre aflarea tuturor beneficiilor, a binelui, a binecuvântării pe care o primești odată cu situația aceasta – care doare, taie în carne vie, sfâșie, transformă, îndepărtează suflete. În orice rău este și foarte mult bine. Iar aici există foarte multe lecții care aduc maturizarea și evoluția spirituală (și nu numai) a autoarei.

Această carte, Jurnalul unui copil adoptat. Gânduri pentru Elena, Ana Carola Marin este doar începutul. Și cred cu tărie că.. închiderea acestui capitol, când încă nu e momentul, când încă mai sunt atâtea de învățat, poate  provoca mai mult rău decât bine. E doar începutul spre vindecare. Etapa asta nu înseamnă forțarea destinului ca să te rupă cu totul de rădăcini, ci înseamnă să acorzi atenție, să ai răbdare, nu implică neapărat un contact cu mama naturală

O altă întrebare care-mi urlă în cap este pentru noi toți un test, un joc al imaginației:  dacă copilul tău – pe care l-ai adoptat, ar veni și te-ar întreba de mama lui, i-ai vorbi despre ea? Cum i-ai creiona copilului imaginea mamei naturale? Și dacă l-ai auzi vorbind urât despre cea care i-a dat viață, ai accepta asta, fără să te doară?

Până nu înveți toate lecțiile, trecutul te poate lovi și răni. De fiecare dată cu și mai multă forță.

Cum am simțit eu Jurnalul unui copil adoptat. Gânduri pentru Elena, Ana Carola Marin? Am simțit autoarea de fiecare dată, i-am simțit emoțiile – a fost umană, când calmă, resemnată, caldă în exprimare, când revoltată și îndurerată – scrisul înseamnă emoție, iar autoarea a pus pe hârtie trăire pură, necenzurată, necosmetizată și fără artificii stilistice.

Jurnalul unui copil adoptat. Gânduri pentru Elena, Ana Carola Marin – o cale spre iertare, un prim pas spre iertare, căci nu ierți niciodată pentru cel care a greșit, ci pentru liniștea ta sufletească, pentru pacea și fericirea ta.

Mulțumesc din suflet, Ana Carola Marin! Mulțumesc mult pentru faptul că mi-ai spus și mie povestea vieții tale – mi-am dorit din suflet să nu judec, doar să fiu un observator, o prietenă care să-ți dea câteva sugestii despre cum ai putea fi mult mai bine cu propria ta persoană, mai liniștită, împăcată, fericită!

Dacă vrei să simți o poveste, dacă îți plac aceste cărți (cu povestea de viață a autorilor,  povestea adevărată a acestora), dacă preferi poveștile triste, îți recomand cartea aceasta. Mie mi-a fost destul de greu să scriu despre ea – motivul principal l-am scris la început: nu pot și nu vreau să judec pe nimeni.

Poți achiziționa, în curând, cartea Jurnalul unui copil adoptat (ediția a doua urmează să vadă lumina tiparului. Gânduri pentru Elena, Ana Carola Marin chiar de pe site-ul editurii.

Lectură plăcută!