Uită-te și tu cât de faină poate fi coperta asta! Și eram convinsă de faptul că tot ce se află între coperți mă va fascina fără niciun fel de discuție. Mi-a plăcut, dar când începea să-mi placă mai tare, nu a mai avut ce să-mi placă.
Povestea este frumoasă, este ușor tensionată, dar pare și puțin neterminată. trunchiată. S-a terminat exact în punctul în care mai avea loc să continue. Mi s-a părut neterminată și e așa păcat.
Nu este genială, nu este ceva nemaivăzut pentru o carte romantică, dar merita mai mult, mă așteptam la mai mult. Mai multă emoție, mai multă acțiune. Mai mult, ceva mai mult, dar așteptările mele au fost zadarnice. Nici măcar nu aflăm ce se întâmplă cu toate personajele aduse în această poveste.
Ca să înțelegi mai bine povestea asta extrem de scurtă, am să-ți spun că dai de un conte, contele de Wentworth, cel care are un temperament dificil și care are nevoie de prietenul său, Sir Thomas, pentru a fi salvat din mute conflicte și dueluri iscate din cauza răbufnirilor lui. Motivul principal al acestei schimbări suferite de conte este despărțirea de tatăl său.
Totul poate fi ținut sub control, până apare în viața lor Temia Brandon. Aceasta se întoarce la casa părintească după o absență de doi ani la Paris, iar revenirea acasă o bucură peste măsură, neștiind că.. va fi nevoită să fugă de acasă pentru a se salva și pentru a-și salva tatăl.
A avut parte de dragostea, înțelegerea și susținerea prinților, ea fiind singurul motiv de bucurie pentru părinți. Petrecerea de bun venit a fost reușită, dar totul se schimbă fulgerător de repede.
În drum spre casă, Temia află un secret al familiei, iar imediat după petrecere apare cineva în viața ei. Pentru a se căsători, vei crede. Da, și pentru asta, dar lordul Alphonse are în mâneca sa un as – pe care are de gând să-l folosească în planurile sale.
Deși pare foarte îndrăgostit, pentru Temia, nu este decât un om care îi dă fiori și temeri. Ceea ce urmează o dă cu totul peste cap. Oricum ar fi, oricât ar insista, primește același răspuns, iar asta îl indispune total pe Alphonse. Dar nu-i nimic, trece la planul B – amenințarea directă, iar acceptul tatălui și realitatea o determină pe Temia să nu accepte destinul impus de alții.
Alege să fugă departe de ai ei și departe de cel care vrea cu orice preț să o stăpânească, să o forțeze – doar pentru că deține un secret al familiei, care ar face doar rău acestora, în societate.
Pleacă fără nici un regret. Mai bine stă departe, decât să accepte o viață nefericită, lipsită de iubire, căci lordul nu pare a fi omul perfect pentru cineva, ci doar stăpânul sever și fără milă.
Londra devine casa Temiei, iar trupa de teatru este șansa ei acum, când este foarte hotărâtă să fie pe cont propriu. Dar aici are pare de o surpriză și mai mare, dar măcar nu e la fel de tristă și dureroasă. Deși nu se așteaptă, cunoaște pe cineva – un alt membru al familiei sale.
Tot la Londra îi întâlnește pe conte și pe prietenul săi, iar povestea pare că se repetă. Deși iubirea se aprinde în sufletul ei, Sir Thomas este cel care se va apropia de ea, cel care se va îndrăgosti și va ajunge foarte repede la episodul ”inelul și cererea”. De la Thomas află ceva și mai important și interesant. Află cum poate să-și salveze tatăl de răutatea lordului.
Au loc revederi între Temia și mama sa, vizite la ospiciu, aflarea adevărului, deconspirarea rău-făcătorului și eliberarea familiei de o povară grea. Dar nu se termină aici. Nu se termină, dar nici mult nu mai este.
Între Thomas și Richard au loc certuri dese, dar și un duel sângeros. Cine va câștiga? Și cine anume va câștiga inima Temiei? Cine va suferi înfrângerea și cine va simți neputința? Cine se va salva și cum se va termina toată povestea?
Așa cum am zis, Pe aripile iubirii de Barbara Cartland se voia o poveste minunată, o poveste de iubire, dar totul a fost pe repede înainte. Nu am avut timp să simt fiorii dragostei dintre cei care se iubeau cu adevărat, nu am simțit tensiunea crescând – era tensiune, dar slabă ca și intensitate, abia am reușit să realizez unde începe, că se și termina..
E păcat de cartea asta, e păcat de ceea ce putea să fie și nu a fost. Totul pe grabă, situații lăsate în bătaia vântului. Trist.
Poate că e vina mea, poate că nu am citit eu cartea asta atunci când trebuia, poate că nu am înțeles-o. Mi-aș dori să fie doar părerea mea, mi-aș dori să o fi citit și altcineva – și să-i fi fot pe plac. Poate că data viitoare va fi cu mai multe ingrediente dintre cele cu care ne-a obișnuit deja cărțile romantice.
Lectură plăcută!