Zilele trecute spuneam că fericirea e simplă, că mereu se ascunde în lucruri mărunte.

Azi mi-am amintit că nu am mai scris pe blog de douăzeci și opt de zile. O lună încheiată fără să intru măcar pe blog.

În fiecare și mă gândeam la obiceiului meu de a scrie în fiecare zi..Neputința de a schimba situația – în acest moment, mă doare și mă întristează tare. Dar îmi promit să nu plec nicăieri. Și îmi promit să revin.

Fericirea e simplă, dar e atât de complicat să fii simplu, încolțit fiind de stres, oboseală, nemulțumire, certuri, urlete, jigniri, presiune, durere fizică și psihică..

Cu toate acestea…visez încă la liniștea și fericirea mea, la ziua în care o să pot face totul fără presiune, fără griji și fără frică. fără să cer voie. Să fac doar ce simt, ce vreau, când vreau, dacă simt și dacă vreau.

Visez la starea mea de bine, la ziua în care provocările nu vor mai apăsa atât de greu pe sufletul meu. Visez să o întâlnesc curând pe Laura cea veselă, liniștită și pregătită să-și reia activitatea, să-și urmeze pasiunea pentru cărți, lectură și scris – orice, numai scris să fie. Fără teamă, fără lacrimi și dureri de inimă

Nu vreau să te întristez, ci să te bucur cu un nou articol – scris pe fugă, dar cu mult dor de locul sufletului meu, de tine – cel care ai rămas aici. Vreau să știi că sunt bine și…că totul va fi foarte bine curând. Cred în mine și cred în miracole. Visătoare, ce să faci?

Dacă teoria spune că fericirea este simplă și se află în lucruri mărunte, practica mea…spune chiar același lucru. În toată această perioadă doar lucrurile mărunte mi-au mai adus puțină liniște și o picătură dulce -amară din nectarul vieții.

Lectura – e doar din când în când, dar e atât de relaxant și plăcut momentul în care poți „fura” câteva minute doar pentru tine. Mai am puțin și termin Cercurile mistice, de Nicoleta Tudor.

Să dorm – am dormit și rău, dar și foarte puțin în ultimul timp, iar atunci când prind mai mult de 3 ore de somn..sunt cea.mai fericită. Am avut parte de toate. Nu mai sunt așa tânăra, iar asta se simte și se și vede.

Orice ieșire – oriunde ar fi, oricât de scurtă ar fi. Important este să ies dintre pereții casei, care parcă încep să mă strângă, din casă, din curte..și să mă îndrept exact  acolo unde mă poartă pașii.

Oamenii dragi care ne calcă pragul – atunci e rost de pauză, dar și :zâmbet. Și parcă mai prind curaj și puțină putere. Dar se adună oboseala și clachez ușor, mă enervez repede. Cred că cerul s-a fisurat de când țip eu, precum lupul la lună.

Ceaiul din fiecare dimineață – nu stau mai mult de treizeci de minute, dar tot e bine.. decât deloc. E o bucurie, e o modalitate de a mă calma, de a mă deconecta și de a da voie spatelui meu să se îndrepte – uneori nici nu mai simt durerea, nici de asta nu mai am timp.

Și când să mă bucur mai bine, iată că datoria deja urlă la mine. Fug acum, dar mai trec pe aici. Voiam să știi de mine. printre rânduri, picături de timp și cărți – ce zac acum peste tot în așteptarea mea..și mor precum găinile colegei mele DianaM.

Sunt bine, chiar dacă nu mă văd prea bine.

Promit să #rezist..:))