Simt cărțile este o nouă rubrică pe blog. Am simțit să aduc ceva nou, să scriu ceva nou. Altceva. Și iată rezultatul. Simt cărțile este așa cum sunt eu: imprevizibilă. Este scrisă în stilul meu: haotic, dar cu un scop – pentru că simt. Este simțită pentru că niciodată nu voi putea fi altfel decât simt să fiu. Este scrisă așa cum e scris totul în Bookcaffe, cu sufletul.
Voi scrie despre cărțile, care îmi vor transmite ceva, imediat ce le voi avea în mână, înainte să apuc să le deschid. Voi transmite emoția unui titlu, unui fragment..orice are legătura cu cartea, dar mereu cu..cartea închisă.
M-a pus curiozitatea să ascult o parte din lansarea cărții lui Flavius Simion.
Și atât mi-a trebuit! Am simțit emoție în momentul în care cele două fragmente din carte au ajuns într-o rană veche, pe care o credeam închisă, iar sufletul…a icnit de durere și a lăcrimat.  Sufletul mi-a spus doar atât: ”Sigur nu ai scris tu cartea asta? Ar fi trebuit! Și dedicată tuturor celor care m-au rănit pe mine și pe tine”. Nu, nu am scris eu această carte, dar a făcut-o altcineva pentru mine. Poate un alter ego al meu. Nu știu, dar mă bucur mult pentru faptul că o astfel de carte a inimii, a văzut lumina tiparului.
După o viață în care a visat la fericire și iubire, după ani în care a sperat că mâine va fi mai bine alături de cel pe care l-a iubit atât de mult, după atâtea zile de suferință, iubirea încă răsuflă, încă este prezentă.Și încă mai speră în resuscitarea relației.
Ar fi renunțat de mult dacă nu simțea să mai dea șanse poveștii, a alungat multe alte iubiri în speranța salvării relației în care a pus tot ce a avut mai bun, în care inima  încă bate, încă iubește, încă speră. Încă, dar până când?
înAltă iubire nu s-ar simți bine, fericit, complet. Nu încă. Nu s-ar ar fi împlinit. înAltă iubire ar fi simțit vina: că nu a făcut totul pentru a salva iubirea pe care o simțea a lui, a ei, a lor. înAltă iubire ar fi auzit iubirea plângând – pentru că a lăsat-o să moară, să se stingă, să se facă scrum în focul indiferenței.
înAltă iubire este scrisoarea unui suflet golit de iubirea înaltă, radiantă, este scrisoarea unui suflet abandonat, lăsat în ploaia nepăsării. E vocea acelui suflet ce-a simțit frigul, recele și ura din ”Plec..nu ești jumătatea mea”. înAltă iubire este urletul de durere, este tristețea și eliberarea, este dorința, dar și teama.
înAlta iubire este scrisoarea de adio, este momentul în care cel abandonat..nu mai insistă, numai speră, nu mai luptă, nu mai vorbește, nu mai simte decât să plece, să uite, să se desprindă de o amintire, de trecut, de un trecut în doi. Este modalitatea prin care cel ce-a iubit dumnezeiește decide că este timpul să pornească pe un alt drum, spre un viitor nesigur – având doar un prezent plin de teamă și incertitudine.
înAltă iubire este dovadă că sufletul se vindecă și are puterea de a se ridica, de a crede, de a simți că are dreptul la fericire, la o nouă șansă, la o altă iubire! Are dreptul să iubească și să se pregătească pentru o nouă etapă, care să-l înalțe într-o iubire curată, profundă, reciprocă.
După suferință, după vindecare, după recăpătarea încredere oricine, indiferent de orice are dreptul și șansa să pătrundă în altă iubire înaltă. Oricine merită fericirea, iubirea, chiar dacă înșală și este este înșelat.
În momentul în care cuplul nu mai este unit de iubire, totul începe să scârțâie. Atunci și chiar atunci e nevoie de curaj, de sinceritate, de maturitate și adevăr. Atunci și chiar atunci e nevoie ca fiecare să-și vadă de drumul lui – pentru a se putea bucura de tot ce a fost, dar și pentru a se regăsi înAltă iubire.
Mă voi regăsi în paginile cărții. Asta simt! Sufletul meu va simți cartea asta ca fiind o parte din trecutul lui. Simt că se va vindeca, că va deveni mai liber, mai curat, mai cald. Simt că se va deschide mai mult, că va străluci, că va zburda și zbura.
înAltă iubire este cartea pe care simt să o dedic bărbaților din trecutul meu. E modul meu prin care le spun că i-am iertat și eliberat, căci e timpul ca eu să fiu înAltă iubire.