Suflet de porțelan este imaginea tristă a unei societăți bolnave. Este și oglinda în care mulți descoperă adevărul despre sine. Nu doar că Andreea își spune povestea de după accidentul de mașină, dar îți arată și ție, cititor și om, cum ești cu adevărat, dincolo de imagine și corpul care te susține aici și acum. Dacă te crezi invincibil, cel care a făcut totul bine și nu s-a plâns niciodată de nimic, să știi că romanul ăsta nu e pentru tine.

Suflet de porțelan sensibilizează, pe de o parte, și reușește să facă măștile să cadă, pe de altă parte. În fața durerii, în fața unui luptător și a unui învingător cu neputința, sistemul și cu inumanitatea, nimeni nu se mai poate ascunde. Adevărul nu doar că se vede cu ochiul liber, ci se simte. Iar ca să-l simți trebuie să îi permiți inimii tale să se deschidă și să se pună în locul suferindului.

Dintr-o astfel de poveste nu ai cum să ieși la fel, nu are cum să nu se schimbe ceva în tine. Nu are cum să te lase indiferent, nici nu îți promite că nu te vei trezi lăcrimând. Eu da, recunosc, am plâns pentru că m-am văzut atât de clar în Andreea și în povestea ei – deși noi două nu avem aceleași probleme fizice. Am plâns mai mult de mila celor care nu prea știu de empatie, de vorba dulce – care e pansament de multe ori. Suflet de porțelan sau fărâme de viață și durere.

Suflet de porțelan – să aruncăm cu piatra în vinovat?

Cine nu a greșit vreodată, să arunce primul piatra – așa se zice. Și părerea mea nu e departe de ceea ce am scris mai sus. Eu nici nu aș vrea să mă concentrez pe vinovăție și vinovați, pe greșeli și ce ar fi fost dacă nu s-ar fi întâmplat episodul dramatic de atunci. Nu e important de ce s-a întâmplat, ci care este rezultatul la care Andreea s-a adaptat. Nu a fost  ușoară adaptarea, nu a fost imediată, dar a reușit să învingă, a răzbit, a învățat să meargă mai departe.

Cartea scrisă de Andreea nu este despre vinovați, ci despre atitudini, acțiune, rezultate.  E despre lupta dusă cu limitările, cu piedicile – fizice, mentale și sufletești. Dar este și despre curaj, putere, imposibilitatea de a renunța și de a abandona lupta – una care poate dura o viață. Povestea e despre ”se poate” fix atunci când realitatea se încăpățânează să arate altfel și altceva.

În procesul ei de adaptare, sufletul acesta bun a făcut nopți albe, a plâns, a urlat, a suferit. A fost acuzat, certat, descurajat. Nu a scăpat nici de plimbările între spitale și înfruntarea directă a unor situații în care a lipsit umanitatea, încurajarea și susținerea anumitor cadre medicale. În fața schimbării radicale prin care a trecut Andreea, viața care a îngenunchiat-o, i-a arătat și un alt adevăr: cine este lângă ea și care este esența vieții. Dincolo de ceea ce știa și conta, dincolo de ceea ce i-a fost luat, Andreea a mai primit o nouă șansă.

Suflet de porțelan –  Punct și de la capăt

Un accident de mașină este un eveniment tragic în viața Andreei (și în viața oricui). Pentru ea ziua aceea fatidică este momentul în care s-a trezit în noua sa viață – una în care totul s-a prăbușit. Într-o nouă realitate sumbră, dureroasă și întinsă pe un pat de spital. Andreea nu o cunoștea pe Andreea, nu știa nimic despre sine, despre ce urmează. Nimic din ceea ce știa înainte de impact nu mai era valabil, real sau important.

În această nouă viață, la vârsta de 14 ani, Andreea învață să se cunoască, să se accepte și să lupte. Dacă luptele exterioare le purtau părinții, rudele și medicii, în cele nevăzute nu avea cine altcineva să se războiască. În furtunile din mintea și sufletul ei, doar Andreea putea să lupte cu demonii pe care-i întâlnea în cale. Și în nicio parte nu a fost deloc ușor.

Sunt convinsă că micuța învingătoare ar fi putut orice, dar luptele cu fricile, cu gândurile și cu neputințele sunt infinit mai greu de dus. Cum să accepți că nu mai dansezi? Cum să poți trece peste ideea că singurătatea va fi unicul tău partener de drum prin viață? Câtă putere să ai ca să poți trece peste ideea că depinzi de un fotoliu rulant? De unde să iei forța asta care să te liniștească pentru câteva clipe măcar?

În orice rău există și un bine – razele de soare apar de după nori

De la accident și până acum – când scriu aceste rânduri, Andreea nu a renunțat, deși a spus și a simțit de foarte multe ori că e imposibil să trăiască, să  reziste sau să vadă dincolo de ceea ce nu mai e la fel pentru ea. Nu a abandonat, nu a plecat din ring și fiecare mică reușită i-a dăruit puterea de a continua să spere, să zâmbească și să-și redefinească viața, chiar așa, dintr-un fotoliu rulant și dependentă de părinții ei minunați.

Andreea a văzut, la început, totul negru. E și normal. Acceptarea e un proces. Și vreau să cred că tânăra aceasta talentată a înțeles că doar moartea e fără soluție, iar ea trăiește. Iar pentru asta simt și știu că este recunoscătoare.

E foarte adevărat că odată cu noua ei realitate, prietenii s-au cernut, oamenii de bază poate-s mai puțini, dar măcar sunt cei mai buni. Această carte este o dovadă clară că soarele a reapărut în viața Andreei Lichi, căci odată ce această poveste și-a pornit călătoria alături de protagonista ei curajoasă, energia iubirii a umplut sufletul frumoasei fete. Și tot iubirea vindecă rănile din interior și umple golurile pline de singurătate și teamă.

Suflet de porțelan – de la inimă la inimă

Andreea, fata cu Suflet de porțelan e hotărâtă să-și schimbe viața pentru a doua oară. E decisă să pășească din nou. Și știi ce? Chiar o va face – pentru că-și dorește și pentru că merită. Va păși din nou pentru că Andreea are un drum lung de parcurs, e nevoie de ea pe mai departe! Mai are atâtea de oferit și iubire de dăruit tuturor!

Suflet de porțelan este rana sângerândă  a unui copil nevinovat – Andreea nu e vinovată de accident și nici că s-a aflat în acea mașină. A fost  omul nepotrivit, în locul nepotrivit și în momentul nepotrivit. În aceste pagini se ascunde nevoia ei de vindecare și dorința de a vorbi cu cineva care nu judecă, nu critică, nu privește cu milă.

De ce a trecut Andreea prin această experiență? Pentru că ea e una dintre ființele care poate trece prin toate această durere, peste toate provocările și poate învinge orice piedică. Ea poate merge din nou curând. A avut nevoie de lecția care să-i arate cât de specială este și cât de puternică. Și cât de mult o iubește Dumnezeu. Atât de mult că o va ajuta să meargă din nou.

Un mesaj pentru fiecare dintre noi

Andreea Lichi vorbește de la suflet la suflet, cu fiecare dintre noi. Vorbește cu oamenii care nu mai au nicio speranță, niciun gram de speranță sau vreun strop de energie. Vorbește cu cei care îi erau apropiați, cu medicii care n-au făcut nici măcar un efort să-i înțeleagă urletul de durere și strigătul de teamă.

Suflet de porțelan este o lecție de viață, un mesaj blând la omenie și o invitație la introspecție. Fiecare dintre noi ar trebui să se gândească ce-ar face ei dacă s-ar afla în locul Andreei. Sau în locul oricărui neputincios – pe care avem tendința să-l judecăm prea aspru. Ne-ar fi comod să auzim cuvinte dure? Ne-ar plăcea să fim judecați și considerați falși, alintați sau lași? Am mai putea vorbi dacă în locul unui suferind oarecare s-ar afla membrii familiei, rude sau oameni extrem de dragi. De gândit, de meditat, de tras concluzii. Și fiecare să-și tragă de aici propriile învățăminte.

Suflet de porțelan e Creator de speranță!

Mi-aș fi dorit să scriu mai mult, mai frumos, mai profund. Cartea e greu de citit, e imposibil să nu o simți ca un motiv de recunoștință. Dar e greu să scrii despre cartea asta altfel. Altfel decât cu sufletul. Și orice ai scrie.. nu o poți descrie. Nu poți cuprinde în cuvinte nimic din ceea ce este esențial. Esențial în Suflet de porțelan este Andreea – fata cu suflet de aur!