Acum o lună am mers la Biblioteca Orășenească din oraș pentru a dona niște cărți din biblioteca personală, dar și pentru a mă relaxa câteva ore departe de tot ce înseamnă cameră, laptop, internet și Facebook.  Deși Biblioteca este în oraș de când lumea și pământul, eu abia în 2018 am reușit să ajung cu o cutie burdușită de cărți.

Nici locul unde-am intrat – și care m-a fascinat încă de la început, nu este de ignorat. Este vechi, încărcat de istorie, dar și de cărți – mai vechi, din diverse domenii, dar și mai noi – din colecția Blue Moon (Litera), Polirom, Trei, Rao, Adevăr Divin.

Nu am putut să las cărțile donate și să plec, nu am putut să nu îmi încânt privirea cu câteva titluri. Și dacă tot am stat, mi-am deschis și fișă, am ales și câteva cărți pentru acasă – nu, nu aveam destule care mă așteaptă pe rafturi, iar din una m-am și ”înfruptat” cu poftă și nerăbdare.

Am tot auzit cât este de frumoasă cartea Șoareci și oameni, John Steinbeck, iar eu am citit-o chiar acolo, la ea acasă. 160 de pagini pe care le-am citit repede, căci fontul este foarte mare, iar alegerea mea nu e chiar un roman, ci o nuvelă.

Aș spune că Șoareci și oameni, John Steinbeck este un test al prieteniei, un test sub presiune, este o altă șansă oferită de viață pentru doi prieteni în căutare de stabilitate, siguranță și apartenență. Este o călătorie spre regăsire, o nevoie acută de schimbare – schimbi locul, dar oare norocul?

Cartea aceasta mi-a plăcut și nu mi-a plăcut. Mi-a plăcut ideea de prietenie, de susținere, de ajutor. Mi-a plăcut că George nu l-a abandonat pe Lennie – omul bun la muncă, dar deloc bun atunci când deschide gura. Mi-a plăcut că prietenul George și-a protejat cum a putut mai bine pe cel alături de care își dorea cu ardoare să-și aducă visul în realitate și de a trăi după propriile reguli.

Dar Marea Criza economică din Statele Unite ale Americii, dar și starea lui Lennie îi va îndepărta din ce în ce mai mult de împlinire, încet și sigur cei doi se vor condamna la nefericire și singurătate.

Șoareci și oameni, John Steinbeck este despre multitudinea de fațete pe care le capătă singurătatea. Lennie suferă din cauza singurătății – o singurătate pe care nu o poate exprima în cuvinte, pentru el singurătatea nu avea nevoie doar de prezență fizică, nu doar de prezență umană care să-i dicteze ce și cum să facă, ce să spună, fără să gândească.

Am înțeles de ce George îl stresa cu replici pe care să le învețe pe de rost, am înțeles și de ce Lennie se temea dacă uita ceea ce-i spunea prietenul lui să rețină ca pe o poezie tocită până la epuizare – de asta depindea reușita și împlinirea dorinței lor comune.

Mi-a displăcut până la durere momentele în care Lennie era doar o păpușă mânuită cu pricepere, când am înțeles că Lennie era doar un instrument, doar unul bun la muncă și doar dacă tace, dar atât. Am avut senzația că, niciodată nu s-a gândit să se pună puțin în locul lui, să facă schimb de roluri, George dădea sfaturi și cerea, iar Lennie repeta.

Șoareci și oameni, John Steinbeck spune povestea unei prietenii mereu pe muchia unor speranțe, a unei relații aflate mereu foarte aproape de prăbușire.

Șoareci și oameni, John Steinbeck evidențiază viața unui om cu nevoi speciale, în care domină frica, nesiguranța și puritatea – unor iluzii mult prea sus plasate. M-a durut atât de tare neputința lui Lennie, frica lui – implantată cumva și de George.

Nu e ușor să stai în preajma unei persoane cu nevoi speciale/bolnav, dar dacă te numești prieten, accepți pe celalalt așa cum este. Da, știu! Știu motivele și motivațiile lui George, dar.. un ”dar” nu mă lasă să trec peste anumite momente din carte, peste anumite atitudini sau peste crizele pe care le are George – datorită faptului că prietenul își uita replicile. Am trăit cu senzația că Lennie a fost mereu, în toată cartea, un actor care devine invizibil imediat ce-și spune replica, că el nu are dreptul la viața pe care o trăiește.

Dacă am avut parte de o lectură interesantă, în care am găsit situații peste care am trecut, dar și momente pe care simt că nu le pot accepta cu ușurință, finalul a fost.. neașteptat și dureros, a fost lovitura care a lăsat durere vie la mine în suflet – pe care o simt și acum.

Șoareci și oameni, John Steinbeck arată clar și partea mai puțin frumoasă a vieții, părți întunecate, triste, imposibil de acceptat. Evidențiază boli – fizice, dar și ale sufletului. Boala, oricare ar fi ea, nu îți anulează unicitatea, valoarea, libertatea, nu te anulează ca om.

De ce crezi că Lennie avea o plăcere acută să mângâie lucruri fine? Da, plăcerea asta a lui le încurcă planurile – care nu sunt decât niște  iluzii, niște speranțe deșarte – despre care George știa deja. Revin. De unde plăcerea asta? Din lipsă de afecțiune, din lipsă de acceptare, căci Lennie nu este acceptat, ci doar tolerat – asta am simțit.

Încă mă întreb de ce acest final? Încă mă gândesc doar la faptul că îmi scapă ceva, că îmi lipsește o piesă din acest puzzle. Încă mă gândesc la Șoareci și oameni, John Steinbeck. Și e posibil să nu găsesc niciodată ceea ce caut.

Șoareci și oameni, John Steinbeck sau libertatea îngrădită a ființei. Șoareci și oameni, John Steinbeck sau o definiție știrbită de neacceptare. Șoareci și oameni, John Steinbeck sau gustul amar al prieteniei.

Lectura plăcută!