Fiecare carte nouă – scrisă de autori români pe care o citesc este o întâlnire de neuitat cu povestea din carte, cu personajele, dar mai ales, cu autorul ei. Se știe deja că stau foarte prost la capitolul răbdare!  Și dacă tot sunt la capitolul dezvăluiri senzaționale, îți mai servesc una: Până anul acesta nu prea citeam autori autohtoni. Dacă nu se știa asta până acum, aceasta devine știrea momentului: Nu am răbdare să-mi ajungă coletele! De aceea comand cărțile în format electronic.
Așa am comandat și Ultimul avanpost, de Lavinia Călina. Îmi place să știu că o primesc imediat. Deși a mai așteptat puțin până m-am decis, în sfârșit, să o citesc. Îmi place să am cartea ca să mă apuc de ea fix când îmi doresc să o citesc, fără să mai fie nevoie să o aștept. Adică… ea poate să mă aștepte pe mine, dar eu pe ea, niciodată :).
Iar atunci când am comandat cartea, m-am gândit în sinea mea…

Nu cred că o să reușească să mă cucerească cineva și să mă determine să-l citesc cărțile cu plăcere!

Nimic mai neadevărat, căci Ultimul Avanpost m-a cucerit, prin poveste frumos construită, prin personajele sale foarte puternice, prin emoție și mesajul pe care (cred) că și-a dorit să-l transmită Lavinia Călina.
Povestea mea cu Ultimul Avanpost, de Lavinia Călina
Toate cărțile pe care le citesc au în spate o poveste frumoasă (sau amuzantă). În cazul acestui roman povestea se repetă oarecum. M-am hotărât să citesc Ultimul avanpost într-o zi de vineri. Am început să citesc și m-a prins imediat în mreje, dar imediat s-a luat lumina. Și pentru că era prea târziu ca să o mai pot amâna, am continuat să citesc fără curent electric, dar cu  poftă nebună să aflu ce se întâmplă mai departe. Am stat fără lumină ore bune, iar la ora la care curentul electric m-a readus la realitate, citisem mai mult de jumătate din carte.
O carte bună să citește în orice condiții, chiar și fără condiții. O carte bună este acea carte care nu ține cont de nimic, ci doar de dorința arzătoare de a citi. O carte bună te desprinde de realitatea în care ai trăit până atunci și te poartă pe drumul spre propria ei realitate. Te invită să cunoști o altă lume.
Dacă aș spune ca mi-a plăcut mult romanul, sincer aș minți. Pentru că ”mi-a plăcut mult” este prea puțin. Și nu știu ce termen să folosesc pentru a evidenția cât de mult mi-a plăcut. Foarte mult? Extrem de mult? Enorm? Toate astea sunt prea mici. Nu spun asta pentru a promova autorul sau editura, deși merită. Nu câștig nimic, nici nu lucrez pentru Herg Benet, deși… recunosc mi-ar plăcea (un vis la care nu am îndrăznit niciodată să îndrăznesc), iar motivele mele sunt deja cunoscute – am vorbit și răs-vorbit despre ele.
Despre cartea Ultimul Avanpost așa cum am simțit-o, trăit-o și perceput-o eu.
Există cărți despre care chiar dacă ai vrea, nu ai putea să vorbești. Sau nu ai vorbi niciodată suficient.Iar când știi, în mare, că vei citi o carte despre România anul 2046, te gândești instant la o evoluție, la o îmbunătățire. Toate astea există clar n România din Ultimul Avanpost, dar pe lângă toate există și partea mai puțin frumoasă. E ca în viață: evoluezi, iar toată evoluția vine la pachet: cu avantaje și dezavantaje.
Secrete, invidii, influențe și puterea își spun cuvântul. Puterea secretului, a invidiei, a influenței, a banilor, dar și a unui renume, aduc România în mâinile celor care nu doar o conduc, ci urmăresc întotdeauna beneficiile, câștigurile grase. Totul se întâmplă așa cum se dictează, toată lumea cântă și dansează după un ritm și după muzica ordonată de cei puternici. Cei în fața cărora nu ai nici un cuvânt de spus.
În Ultimul Avanpost, Lavinia Călina descrie o Românie bogată doar pentru cei puternici și săracă pentru oamenii de rând. Cei puternici cad mereu în picioare, ies mereu cu fruntea lipsită de riduri și cu zâmbetul pe buze (am inventat expresia asta în locul popularei ”basma curată”, căci în 2046 se poartă noutatea și creativitatea.).
Sunt creionate chipuri perfecte, dar cu inimi înghețate de invidie, gelozie și violență. Minciunile, poveștile cu salvatori ireali, care se folosesc de copii și îi transformă în păpuși pe care doar cei bogați și puternici le pot manevra doar pentru propriul interes.
O poveste de viață pe care protagonista este forțată de către ”minunatul ei tată”. de substanțe și pastile – pentru a uita cine este și de unde vine,  o continuă minciună, un joc al puterii și influenței în care nu îți este permis să faci ceea ce simți, ci doar ceea ce ți se cere, ceea ce ți se ordonă că e bine și corect. acțiune intensă și situații limită pentru a putea scăpa cu viață dintr-un război al orgoliilor și al nevoii de a controla totul – chiar și cine moare, cine scapă cu viață, ci merge mai departe.
Am văzut faptul că Ultimul Avanpost, de Lavinia Călina este comparat cu trilogia Jocurile Foamei de Suzanne Collins. Nu știu ce să spun, nu mă pronunț pentru că nu am citit până acum trilogia, dar mă bucur că nu s-a întâmplat asta. Simt și cred că Ultimul Avanpost este o carte unică și originală, care nu are nevoie de nici un fel de comparație.
Am citit acest roman cu sufletul la gură, cu plăcere și cu foarte multă ciudă – ciudă pe mine. Pentru că nu l-am descoperit mai devreme, pentru că am avut o părerea atât de rea despre literatura și autorii noștri, dar și cu teamă – una plăcută: că voi deveni dependență de acest gen de cărți, că vor deveni o plăcere mult prea mare, plăcere la care nu prea o să mai pot renunța ușor. Și teama a devenit realitate și adevărul este atât de bun și de plăcut, încât nu regret nimic.
Tocmai din acest motiv mi-am cumpărat și al doilea volum, tot în format electronic, dar ambele volume sunt trecute pe lista de achiziții viitoare, care vor avea pe prima pagină gândul celor care  le-au scris cu atâta plăcere.
Ultimul Avanpost m-a determinat să citesc mai multă literatură română, mai mulți autori autohtoni și toate cărțile ce poartă și vor purta numele Laviniei Călina pe copertă.
Poți citi literatură calitate! O carte care-și va dori să stea cât mai mult în mâinile tale. Cumpără cartea  Ultimul Avanpost, de Lavinia Călina de aici.