Aniversarea îți servește tensiunea în doze echilibrate, precum o felie de tort îți oferă o explozie de bucurie pentru papilele gustative. De ce compar un roman cu un desert perfect? Pentru că această poveste este exact așa: arată bine, simți că e bună și te convingi de acest adevăr odată ce reușești să parcurgi, cu sufletul la gură, fiecare pagină. Tu nu aștepți prăjitura- spectacol, cu nerăbdare, toată petrecerea? Unele momente le-am anticipat, altele m-au surprins și le-am apreciat după cât de multă emoție mi-au transmis.

Nu pot citi nicio carte fără a mă implica emoțional – cumva mă regăsesc în personaje, în situații și stările lor. Așa că nici de această dată nu am reușit să fiu doar observator. Am trăit povestea, am simțit-o ca fiind mai mult o dramă psihologică decât un thriller – abia pe la finalul cărții s-a axat acțiunea rezolvarea cazului.

Aniversarea mi-a amintit de un alt roman savurat acum ceva vreme. Nu știu de ce-am simțit o asemănare între cartea de față și Lista de invitați.  Poate doar ideea de eveniment important, cu mai multe persoane alături, unde relaxarea poate aduce și foarte multe alte întâmplări care să schimbe destine, în care totul se transformă radical și iremediabil într-o fracțiune de secundă, când haosul cuprinde liniștea și tulbură, iar continuarea vieții înseamnă drum total necunoscut –  în care e nevoie să iei decizii fără prea mult timp de gândire. Aceste gen de poveste vrea să-ți spună Aniversarea celor peste zece ani de căsnicie dintre J.B și Patrick.

Aniversarea – Nu doar lapte și miere

Sentimentul acesta m-a însoțit încă de la prima pagină a romanului – senzația că e mai mult, că naratoarea – , autoarea de succes J.B Blackwood, va spune ceva, la un moment dat și se va nărui toată povestea de iubire dintre ea și soțul ei, Patrick.  Începutul poveștii lor, spus de către soția mult mai tânără, m-a atenționat că toată poleiala și dulcegăria din cuvinte va dispărea instant. Curând, mult prea curând, simțămintele mele s-au adeverit.

Chiar cred că Aniversarea ar fi fost și mai palpitantă dacă povestea celor doi – de la succes și dincolo de el, ar fi fost spusă din ambele perspective. Chiar voiam să se pună accent și pe varianta lui, căci e la fel de importantă și definitorie. Dar… nu sunt autoarea, nu-i așa?

”Fani-fani-fani. Bani-bani-bani”. E funny și-am zâmbit o singură dată. Așa o făcea Patrick pe soția lui să zâmbească la poze. Pe mine m-a făcut să cred că nimic nu e atât de roz și dulce între cei doi. Bine, poți să spui că e doar un mod simpatic în care Patrick îi arată soției că are încredere în ea. Sau că e singurul care știe cum anume să o facă pe J.B să zâmbească. Și nu contrazic niciuna din aceste opinii, doar extind puțin mai mult această interpretare: Era Patrick un soț invidios pe succesul soției și nu ezita să-i spună, voalat, e drept, că e interesată doar de partea materială, că urmărește doar succesul financiar? Nu este exclusă această ipoteză. E doar o replică plină de umor sau e mai mult? Acest mai mult însemnând ”avertismentul” că datorită lui a ajuns atât de departe? Că a reușit doar pentru că el a fost mereu alături de ea și că singură nu ar fi reușit niciodată?! Orice variantă e posibilă.

Cei paisprezece de căsnicie ascund mult mai multe secrete, sunt mult mai întunecați decât ai putea să-ți imaginezi. Știind că nicio căsnicie nu-i lipsită de amar, întuneric și descoperiri neașteptate, să se afle cât de fericiți și împliniți au fost cei doi soți. Alte detalii care sunt de ajutor pentru a afla adevărul despre relația dintre cei doi: vocea ridicată folosită în anumite situații, Patrick, bărbat aflat la a doua căsătorie, tată, dar și persoană publică – cu o carieră solidă în cinematografie.

Misterul  va cuprinde întreaga poveste –trecutul lor e plin de pasiune, asupra prezentului se adună norii, iar furtuna apare în cel mai frumos moment al lor – care ar fi trebuit să-i ajute să se regăsească, reconecteze. Dar altul e planul destinului. Pe umerii lui J.B va apăsa toată greutatea realității. E aruncată în necunoscut și forțată să ”plătească” toate neregulile și greșelile comise de ambii parteneri. Da, așa e: viața nu e mereu un echilibru.

Aniversarea – Croaziera posibilităților

Văzând traiectoria poveștii dintre Patrick și soția lui, imaginația mea debordantă s-a activat. Nu m-am asemănat cu autoarea – eu am doar imaginație, Bishop și alți autori au mai mult decât mine. Cu Aniversarea, autoarea a reușit să mă câștige. În aniversarea m-am transformat într-un detectiv neavizat.

Adevăratul scop al croazierei aniversare a fost reapropierea? Am avut ocazia să-l văd pe Patrick într-o lumină complet nouă, o variantă descătușată, relaxată, căruia i-a cam lipsit dorința de a se reapropia de soția lui, de a se reconecta. Amândoi au lăsat acasă profesiile, acolo, pe mare, nu erau persoane cunoscute, ci doi soți aflați la bord – scopul având legătură cu relația lor. Legătura dintre ei necesita atenție sporită. Cine trebuia să acorde mai mult? A cui a fost această dorință. Oricare dintre ei ar fi, efortul ar fi trebuit depus de amândoi – dacă nu e de comun acord,  doar strădania unuia nu e suficientă

Nu a lipsit atenția lui vizavi de soție, dar când o avertiza să se protejeze de soare, nu am simțit mult mai multă afecțiune – erau împreună, sărbătoreau. Romantismul a existat până s-a asezonat cu alcool. Nu-s împotriva vacanțelor alcoolizate  dar cu ocazia aceasta Patrick – soțul perfect de acasă a dispărut. Relația lor nu avea nevoie de resetare doar la nivel fizic. Patrick e opusul bărbatului de acasă. Este omul în ochii căruia apusul a apărut pe neașteptate. Și mult prea repede.

Și-a îndeplinit scopul această croazieră – ce se voia a fi de neuitat? De neuitat a fost, doar că nu din motivele pe care le-a avut J.B atunci când s-a gândit sș-și surprindă soțul. Chiar așa: a cui o fi fost, de fapt, ideea cu aniversarea căsătoriei în această croazieră?

Aniversarea – Tragedia e pedeapsă sau eliberare?!

Detectivul din mine a luat în calcul o nouă posibilă variantă. Tragedia de pe mare nu e întâmplătoare, nu e dorită, nu o așteaptă nimeni. E un eveniment ce surprinde neplăcut, dar vrea oare să transmită ea, dincolo de ceea ce trăiesc toți cei prezenți acolo. Da, e o tragedie și un moment de recunoștință a fiecăruia. Cum nu vrea nimeni să treacă prin asta, restul se pot considera norocoși și să mulțumească cerului că nu ei sunt ”fericiți” protagoniști.

Autoarea și-a dorit pedepsirea propriului personaj. E foarte posibil, doar că, din punctul meu de vedere, doar la eliberat de chin, de povara dovedirii nevinovăției sau a adevărului. Și rămâne așa? Nu! Totul se reconfigurează, obiectivul e îndreptat spre altcineva. Care poate e vinovat. Sau poate nu. Dar are vina absolută? Oricum ar fi, nu cred în asta: vina exclusivă, doar un singur vinovat într-o situație.

Aniversarea – Puterea aparține curajoșilor!

Deși nu a părăsit-o succesul – odată ce l-a dobândit, lui J.B Blackwood nu-i iese niciun plan exact așa cum l-a gândit de acasă. Adaptabilitatea e o caracteristică a omului puternic, iar ea a dovedit asta încă de la început. E autoare de succes, nu sfântă și nu speră că realitatea ei se poate schimba doar pentru că ea scrie cărți.

Știe ce urmează în cărțile pe care le scrie, intuiește ce urmează, doar că nu poate să-și imagineze nici măcar o secundă că dorința ei se va îndeplini – aa și Patrick sunt uniți pentru totdeauna! Nimic nu-i mai poate despărți acum. Asta și-a dorit, asta a primit.

J.B. a căpătat succesul, recunoașterea și aprecierea în lumea literară, dar niciun moment nu mi-a dat impresia că are încredere în propriile forțe. Încrederea ei era Patrick – el îi insufla încredere și tăria cu care acționa și atingea obiectivele profesionale.

Și cum dacă nu ar mai fi existat Patrick în viața lui Blackwood, J.B nu ar fi reușit, iar cariera ei ar fi ajung la final. Da, cel mai probabil. Ce și-a dorit autoarea cu protagonista? Să-i arate că e puternică, cât e de tare și cât de departe poate ajunge, chiar (și) prin propriile sale puteri. Dar nu pe un drum întins și liniștit. A pregătit-o, s-a ”călit” și i-a dat motive să-și dorească să învingă orice.

Aniversarea – În momente grele (nu) ești singur!

Asta mi-a plăcut în acest roman: s-a dovedit și că excepțiile există, că ele întăresc regula. J.B. nu a fost arătată cu degetul sau abandonată de niciuna dintre fetele care i-au fost alături în carieră. Succesul nu e doar atunci când doar urci fiecare treaptă pentru a ajunge sus, ci și atunci când te oprești, dar nu renunți.

J.B nu reîncepe viața, ci o continuă – fiind puternică, având motive să nu-și mai piardă vreodată încrederea și strălucirea – pe care a dobândit-o pe plan personal și profesional!

Aniversarea, povestea care  te poartă pe apele tulburi ale realității personale, te scufundă în bezna cea mai grea, te învață să înoți și apoi scoate la suprafață/la mal alt om – unul curajos, puternic, greu de doborât și învins!