Arta subtilă a nepăsării reamintește faptul că viața nu este atât de complicată precum pare. De cele mai multe ori, omul este cel care se complică și dorința de perfecțiune îl obosește mult prea tare. Și așa apare și fenomenul de nemulțumire și agitație continuă. Omului îi pasă prea mult. Da, ai citit bine, îi pasă prea mult de lucruri mărunte (că nu a găsit loc de parcare, că l-a supărat un pieton, că nu a primit un telefon de la rude). Îi pasă prea mult, de prea multe lucruri și situații minore, care-l agită, îl enervează, îl fac să clacheze.

Mark Manson nu subliniază în cartea sa acest principiu: nepăsare, nu ne îndeamnă la nepăsare, egoism răutate, ci îndeamnă la alegere. Să alegem de ce anume ne pasă și cum ne pasă.  Să renunțăm la ideea că trebuie să ne pese de orice lucru mărunt sau situație. E important să știm care sunt prioritățile. Și să alegem în ce ne investim energia, în care situații alegem să ne consumăm timpul.

Viața ar fi mai liniștită dacă nu ne-am identifica cu tot ce ni se întâmplă la muncă, la școală, în trafic, în conflictele cu rude, prieteni sau vecini. Suntem capabili să alegem ce anume este cu adevărat important pentru noi, ce ne reprezintă. Adevărul este că ne va păsa mereu de situații cu care rezonăm și în care reușim să fim empatici.

Arta subtilă a nepăsării – nu trebuie să fii burete

Poate nu am fost așa, dar ne-am transformat într-un adevărat burete. Unul care absoarbe tot, pozitiv sau negativ – mai mult negativ. Sau prea puțin pozitiv. Și orice burete plin, se îngreunează teribil. Noi nu curgem ca apa, dar răbufnim, iar energia negativă este eticheta că ne pasă de tot – important sau mai puțin important. Dar orice lucru mărunt ce ne schimbă starea  bună, ne dăunează. Și se hrănește cu energia noastră creatoare.

Nu e indicat să avem relație de prietenie cu toți cunoscuții. Nu este necesar să ne dăm peste cap în niciuna dintre relațiile noastre – de prietenie, personale sau profesionale. Da, ne susținem ca să rezolvăm propriile situații, nu le plasăm în grădina celuilalt. Nu acuzăm, nu amenințăm pe cel de lângă, ci învățăm din fiecare situație tensionată. Relațiile interumane se pot salva, dacă amândoi recunosc care e partea lor de vină. Dacă învață să găsească altă cale, altă soluție. Dacă vorbește despre ceea ce simte, dacă ascultă pe cel de alături.

Nu toate relațiile trebuie salvate. Unele sunt doar pentru scurtă vreme. Relații lungite la infinit, doar de dragul aparențelor sau a dependențelor, fac mai mult rău decât bine. Mulțumește și mergi mai departe. Dorind binele – chiar dacă nu înțelegi de ce a plecat, de ce te-a lăsat. Undeva sau ceva trebuie să rezolvi tu, în viața ta, de unul singur.

Arta subtilă a nepăsării – vinovăția și responsabilitatea

Urăsc să mă simt vinovată pentru niște lucruri pe care nu le-am făcut și pe care nu le pot controla. Și știu, nu sunt singura care se simte vinovată pentru multe, deși nu are absolut nicio vină. Și starea de vină obosește cumplit. Și acuzele și reproșurile nu doar că obosesc, fac întotdeauna mai mult; scad încrederea în sine, dar degradează și imaginii de sine.

De cele mai multe ori nu avem nicio vină pentru ceea ce se întâmplă. Avem doar responsabilitatea pentru modul cum reacționăm la tot ceea ce se petrece – și ne influențează, fie mai mult, fie mai puțin. Și de cele mai multe ori reacționăm nepotrivit poate, dar suntem oameni.

Fiecare reacție a noastră e răspunsul la o anumită întrebare. Iar întrebările duc la evoluție, la creștere și dezvoltare. Nu poți fi calm și liniștit la toate cuvintele. Nu se poate să fii călcat de nspe mii de ori pe picior, iar reacția ta să fie mereu aceeași mângâiere pe cap. Da, s-ar putea să te simți vinovat pentru răbufnirile tale, pentru emoțiile care vor clocoti, dar nici să nu spui nimic nu este o atitudine potrivită, crede-mă.

Fiecare carte are timpul ei și îndeplinește o nevoie

Cartea are mai multe capitole, dar eu am simțit că rezonez foarte mult ci acestea două: ne pasă prea mult, de prea multe lucruri și raportul vinovăție-responsabilitate. Pentru acestea două am avut senzația că Arta subtilă a nepăsării m-a ales, ea pe mine, nu eu pe ea. Chiar aveam nevoie, căci mintea mea, până și ea, obosise. Cred și eu, dacă o încarc mereu cu de toate. Dacă o conectez mereu la toate sursele de stres, e și normal să nu mai dea randament, nici ea, dar nici eu.

Nu e o capodoperă, e o carte care doar reamintește că ar trebui să existe cineva care să ne sune zilnic la ușă pentru a ne spune să ne oprim, să rupem legăturile alea de dependență puternică, să ne deconectăm. La mine ar trebui să sune din oră în oră – atât de des că s-ar plictisi de job și și-ar da imediat, după 24 de ore, demisia.

Arta subtilă a nepăsării îți va fi pe plac doar dacă vei rezona cu temele abordate. Dar și stilul în care au fost scrise cele peste 200 de pagini. Multora nu le va plăcea. Și asta din simplul fapt că nu citesc niciodată cărți de dezvoltare personală. Și e foarte bine să se întâmple asta. Mie mi-a fost utilă și mă bucur că mi-am reamintit lucrurile până nu a fost prea târziu pentru mine și starea mea de sănătate emoțională.

Romanul a apărut în 2019, la editura Lifestyle Publishing și poate fi achiziționată din librăriile fizice, dar și cele online. Lectură plăcută!