Avem nevoie de minuni pentru a fi fericiți: O singură minune, Alina Cosma – Primus
Am început lectura acestei cărți în această dimineață, iar după câteva ore eram deja pregătită să scriu recenzia. O carte ușor de citit, pe care mi-a fost imposibil să nu o simt precum o lecție de viață, o reamintire – pentru mine, în care am simțit emoție vie prin tot corpul.
Tema centrală a cărții O singură minune, Alina Cosma este iubirea. Acel sentiment înălțător, pe care-l poți cunoaște oricând, fără să te gândești, fără să aștepți, fără să fi făcut ceva pentru a merita această întâlnire cu iubirea, cu viața, cu bucuria, emoțiile, schimbările, dar și teama, gelozia, durerea sau lacrimile.
Pentru unii viața e doar viață, e doar fiecare zi, săptămână lună și an pe care reușește să-l ducă la capăt, dar la final, cu ce rămâi? Pentru mine viața este minunea supremă, care vine la pachet cu alte minuni. Scepticii nu văd minunile, ci doar motive să se amuze pe seama ”naivilor” care cred, simt și trăiesc fiecare zi ca pe o minune – pentru care sunt recunoscători.
Alexandra și Dan s-au întâlnit întâmplător, deși nimic nu-i doar o simplă coincidență în viața aceasta, când Dan nu mai credea în iubire, iar frumoasa Alexandra nu aștepta această minune în viața ei. Au fost binecuvântați să se întâlnească, să se cunoască, să lucreze împreună, să petreacă zilele în doi, să se apropie unul de altul, să-și deschidă sufletul unul în fața celuilalt. Viața i-a pregătit pentru ceea ce urma.
În O singură minune se face diferența clară între religie și credință. Alexandra este catolică, iar Dan este ortodox nepracticant, Ea crede în Dumnezeu, el se cam certase cu Divinitatea, dar nimic nu a stat în calea sentimentelor, în calea iubirii ce le-a unit sufletele pe nesimțite.
A trecut o groază de timp de când m-am convins că religia și credința sunt două notiuni distincte, ca cea esențială este credința, iar religia te poate încadra într-un grup, dar niciodată nu te definește. Credința este cea care te ajută! Credința nu face nicio diferență între oameni, religia însă, da! Credința este una singură, este unică. Unica putere și credință a omului este IUBIREA, doar iubirea!
Alexandra crede în Dumnezeu! Dar cine-i Dumnezeu?!Nu aș ști să-L descriu în cele mai mici detalii. Sau nu vreau să-L descriu în detaliu, ci vreau să spun cea mai simplă profundă și cuprinzătoare descriere: Dumnezeu este Iubirea! Iubirea – credința care te însoțește pe drumul tău în fiecare clipă. Dan avea experiență, dar și o poveste de viață emoționantă, iar Alexandra avea și ea secretul ce-a descătușat-o imediat ce a vorbit.
Dan descoperă în Alexandra femeia care-l face fericit, care-i arată fața necunoscută a vieții, care-i oferă liniște, pace și împlinire. Alexandra devine pentru Dan.. minunea din viața lui, minunea care i-a schimbat viața pentru totdeauna.
Și crezi că dacă s-au îndrăgostit și s-au logodit, viața lor a devenit ușoară ca un fulg? Niciodată nu e doar lapte și miere, niciodată nu e doar ușor sau roz – bombon, dar împreună au știut să comunice, să rezolve, să înfrunte problemele. Cum au reușit? Nu au reușit nimic ei, nimic de unii singuri, ci doar prin iubire. Iubirea lor a reușit să-i scotă la liman, iubirea lor a rezistat în fiecare clipă, iubirea lor e cea care a înfruntat totul. Și a biruit! A reușit! Iar fiecare moment de acest fel, fiecare reușită îi unea și mai tare.
În cazul lor, Alexandra și Dan nu se certau pentru că nu s-ar fi înțeles, ajungeau la ceartă din nimic sau din simple discuții. Se certau doar pentru că se iubeau atât de mult și ajunseseră să se cunoască atât de bine, încât simțeau când ceva nu era în regulă. Știau că tăcerea însemna, de fapt, dorința de protecție.
Despre asta a scris Alina Cosma în romanul O singură minune. Despre iubire și toate fațetele ei, despre iubire și încercările ei, despre iubire și nevoia de a rămâne uniți în fața durerii, a necazurilor, despre iubire și puterea de a crede că dorințele se împlinesc – pentru că… și cea mai imposibilă dorință se împlinește! Doar atunci când există credință, iubire și speranță.
Cu iubirea de mână au continuat să meargă pe același drum, cu iubirea lor au făcut față răutății, au alungat gelozia, teama și tot cu ea – cu puterea iubirii lor, au schimbat viața, mentalitatea și atitudinea celor din jur. Cu iubire și determinare au știut când să se oprească – întotdeauna înainte de a fi prea târziu, înainte de a acționa din impuls și fără să cunoască adevărul.
Chiar și atunci când unul credea, iar celălalt era doar sceptic, nu au fugit unul de lângă altul, nu s-au abandonat. Au continuat să se iubească și credeau în ei și iubirea lor. Chiar și atunci când viața i-a încercat, credința ei și iubirea lui – care de fapt.. tot credință se numește, a fost soluția și salvarea.
Acest roman este despre acceptare și puterea celuilalt de a crede chiar și fără să aibă nevoie să vadă, pentru că adevărații ochi sunt sufletul, iar cu ei nu trebuie să vezi, ci să simți. Este despre acceptare totală, fără intenții ascunse de a schimba pe cineva. Indiferent dacă tu vei putea reuși să te schimbi. Nu trebuie să te schimbi pentru nimeni, ci doar pentru tine. Și doar dacă simți. Asta am apreciat la Alexandra și Dan – dorința de a fi ei oricând și oricum, dorința fiecăruia de a nu impune nimic, de a nu forța nimic. Este minunat și este iubire.
Chiar și așa, când unul crede în Dumnezeu, iar celălalt nu .. sau nu prea, iubirea poate uni. Iubirea poate face imposibilul posibil. Iubirea face minuni, adevărate minuni, fără să impui, fără să ameninți. Doar iubind și acceptând pe cel de lângă tine exact așa cum este.
O singură minune de Alina Cosma este cartea în care nu există doar o singură minune! Este cartea care vorbește despre mai multe minuni: despre viață, iubire, oameni, vindecări, dorințe împlinite, prietenie, forță. încredere, schimbare în bine. despre reușită, piedici, dureri, pierderi, binecuvântări și lecții, depre regăsire și găsirea unui sprijin întotdeauna – un sprijin pe care nu-l poate lua nimeni – Dumnezeu.
O singură minune este cartea care se citește ușor, dar care te poartă prin suflet fără teamă, te face să meditezi și să te emoționezi. La final.. am întrerupt lectura ca să-mi pot reveni.
O singura minune, Alina Cosma este o lecție de revenire la adevăratele valori, este o lecție a regăsirii de sine cu ajutorul iubirii, al găsirii sufletului pereche! Poți avea și tu O singură minune dacă intri aici.
Mulțumesc autoarei Alina Cosma pentru încredere și pentru darul neprețuit: o dovadă de iubire, ce mi-a inundat inima cu frumusețe!
Comments
O carte cu adevărat specială! Mi-a plăcut enorm.
@Geo, așa e! Mulțumesc mult!
Mulțumesc din suflet! <3