Farmecul discret al mirării, Cristian Muntean & Cosmin Neidoni

De cum deschizi cartea regăsești bucuria, redescoperi prietenia, retrăiești emoția, resimți liniștea. Și nu doar asta. Pacea și dorința de a sta în mijlocul oamenilor care dăruiesc din ceea ce au, ce sunt și simt. Farmecul discret al mirării deschide sufletele spre vindecare și regăsire. Ca o zi de duminică în care nu vrei altceva decât să te lași cuprins de magia vindecării prin iubire – față de semeni și față de cuvântul scris. Farmecul discret al cărți este bucuria în toate formele ei, este sentimentul că ai ajuns unde trebuie – acolo unde toată atenția e îndreptată spre cititor și sufletul lui și siguranța că vei avea parte de o adevărată călătorie de redescoperire a sinelui. Și parcă n-ai mai vrea să te întorci.

                Dacă Cosmin Neidoni nu se aștepta la succesul și entuziasmul cu care a fost primită Ca o zi de duminică, prima carte pe care a scris-o împreună cu Cristian Muntean, eu nu mă așteptam la o continuare a dialogului epistolar a celor doi. Dar mi-a făcut atât de mult bine. Iar acum? Voi aștepta mereu alte și alte cărți scrise împreună.

                Farmecul discret al mirării – o scrisoare de la suflet la suflet

                Am citit Farmecul discret al mirării în martie, iar astăzi, când scriu recenzia, am răsfoit cartea, din nou. Și-am redescoperit efectele benefice pe care le-a avut asupra mea atunci – acum mi s-a schimbat starea instant, căci Iubirea, bunătatea, simplitatea, calmul, acceptarea, blândețea se simt, se transmit și te cuprind, fără să-ți dai seama. Oriunde deschizi cartea, regăsești emoția, soluțiile, ideile. Fiecare informație, trecută iar și iar, prin filtrul mintal și sufletesc, nu ai decât de câștigat. Nu despici firul în o sută, reușești doar să te cunoști mai bine.

                Nu o consider doar o scrisoare de suflet pentru sufletul meu, ci și un semn de la Dumnezeu – Nimic nu e veșnic, orice va trece și vei fi bine. Nu te îngrijora și nu te lupta cu ceea ce simți! Sunt mereu lângă tine! Ai cerut răspunsuri, iată-le. Ți le-am trimis prin cei mai potriviți mesageri ai mei. Bucură-te!  O astfel de carte este, pentru mine, un tratament pentru minte și pentru suflet – care dă cea mai sănătoasă dependență – consumați fără teamă, fără oprire!

                Vindecă de ignoranță, indiferență, nevoia de a controla totul, de a schimba orice și pe oricine, de a avea mereu dreptate, de a rămâne captiv într-o realitate plină de negativitate. Îți aminitește să apreciezi simplitatea, oamenii și viața, să găsești întotdeauna binele din orice rău, să pui accent pe liniște, bucurie, împăcarea cu sine, să te iubești, să revii la sentimente mai bune – față de tine și față de ceilalți, te ajută să renunți la resentimentele adunate în interior. Produce deconectarea, te poartă spre ieșirea din starea mai puțin bună. Te duce departe de realitate, dar îți îmblânzește perspectiva asupra ei.

                Farmecul discret al mirării – greutățile împărțite devin mai ușoare?

                E tot mai greu în lumea aceasta evoluată să găsești înțelegere, căldură, bunăvoință și relaxare în voce și în atitudine, atunci când vine vorba de subiecte tabu, greu de abordat – pe care cei mai mulți aleg să le ascundă sub preșul ”nu e nevoie acum” sau  ”mai am timp” cu sensul de ”Doamne ajută să nu mai fie nevoie să deschid discuția asta vreodată!”. Dialogul acesta mi-a încântat întreaga ființă și pentru toate subiectele delicate nu au fost evitate sau ocolite, dimpotrivă. Totul s-a discutat cărțile pe masă, cu asumare și foarte multă îngăduință. Cu lejeritate și ca o normalitate  – ceea ce nu rezonează cu noi, continuă să existe, indiferent de atitudinea pe care o avem.

                Opiniile diferite ale acestor prieteni de suflet au fost delicioase și transformatoare și nicio clipă nu am simțit că a apărut tensiunea între interlocutori. Nu tu impunere, nu tu nevoie de a avea vreunul dreptate, nici nu am dus vreo luptă crâncenă cu senzația că sunt extrem de diferiți, deși sunt și activează fiecare în domenii diferite de activitate. Îți dai seama? Un preot și un filosof, au întotdeauna perspective opuse chiar, dar întotdeauna și le-au exprimat simplu și clar. Cei doi, prin moduri diferite, au reușit să mă aducă pe linia de plutire, într-o perioadă grea.

            Farmecul discret al mirării instigă la introspecție, la  stare de bine, la recunoștință, armonie cu sine – și cu alții, la redescoperirea simplității – care înseamnă, de cele mai multe ori fericirea adevărată. Îndeamnă la calm, la acțiuni, fără pic de disperare și la activități revigorante, fără a depune efort.

                Farmecul discret al mirării – nimic nu e întâmplător

 Despre continuarea dialogului, acum după lectură, cred că nu putea avea titlul mai potrivit și copertă mai grăitoare ca cele pe care le are. Dacă mă gândesc  la această potrivire perfectă de termeni, îmi vine să spun doar atât: ”Dragostea e îndelung răbdătoare”. Ce vreau să spun? Doar că de foarte multe ori vedem doar partea goală a vieții, iar binele este deghizat în ceea ce evitam, de cele mai multe ori, nu vrem să experimentăm sau în ceea ce nu ne mai trezește atenția ori interesul. Răbdare când e greu? Imposibil! E greu să mai gândești că va trece, că  mai e puțin – și tot ce trăiești și simți va dispărea, transformându-te într-un om mai puternic. Cu dragostea ce încă mai e în noi, cu răbdare și încredere înțelegem de ce s-au întâmplat toate nenorocirile.

Nimic nu e degeaba, în zadar sau vreo coincidență. Nicio carte pe care o citești nu e doar o activitate relaxantă, e nevoia sinelui de a căuta, de a descoperi și de a se forma. Citește orice carte, asimilează, deschide-te spre noi orizonturi. De ce?

Cartea are menirea de a te pregăti pentru viață. Lectura este un mod de relevare a substraturilor ființei. (…). Acolo unde nu mai există interacțiune socială (…), cartea redevine instrument esențial de comunicare cu sinele.

Autenticitatea – vezi la alții, devii și tu mai bun

Nici că-i descoperi mult mai mult pe cei care au semnat această carte, nu e doar o pură întâmplare. De fapt, în esență, e atât de necesar să cunoaștem omul autentic, dincolo de job, de statutul său social. Pe Cristian Muntean și Cosmin Neidoni îi cunoști prin emoțiile pe care le transmit, prin faptul că nu pun bariere atunci când povestesc despre trecut și copilărie, călătorii, arta și frumusețea pe care au avut oportunitatea de a o vedea cu ochi și salva în suflet, de unde nimeni și nimic nu o mai poate estompa. Îi simți aproape și îi cunoști și ca practicanți ai meseriilor pe care le au, fără să obosească cititorul.

Farmecul discret al mirării este un dialog atât de viu, încât aș citi fără oprire.  Un dialog plin de emoții, de lecții, recomandări și reîntoarceri. O bucurie de carte care nu-ți mai dă voie să fii cel de ieri.

Mulțumesc mult, Cristian M. și Cosmin N. Am zis și repet, cartea aceasta are farmecul ei, aduce dragostea de lectură, de cuvânt și dorința de a te strădui să fii bun, zi de zi. Și cartea asta, spune că e așa de ușor – lasă scris asta – negru pe alb, pentru acum și pentru viitor.

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.