Bastardul a fost o surpriză plăcută și total neașteptată. Dacă titlul nu-mi mai era deloc străin, descrierea nu am citit-o decât în ziua în care mi-am zis ”Tu ești următoarea”. Și atunci am aflat și că urma să descopăr o nouă ficțiune istorică. Cel mai mare plus al acestei cărți – pe care l-am simțit încă dinainte de a descoperi povestea – a fost scrisă de un autor român contemporan. Nu am avut o afinitate pentru cărți istorice nici în liceu, iar după aceea, fiecare carte nu-mi aducea aminte decât de ”frica” mea de romanele cu temă istorică – despre care nu știu dacă nu mi-au plăcut sau e vorba doar despre faptul că au fost ”obligatorii”. Poate nu le-am simțit, iar asta nu m-a ajutat să le înțeleg în totalitate.

Citesc ficțiunea istorică scrisă de autori din afară, le apreciez curajul și tăria de a se arunca în povești care-mi aduc lacrimi în ochi și mă fac să trec prin fel și fel de stări: de la teamă, la furie, compasiune, milă și iar furie. Bucuria cea mai mare e atunci când îi descopăr și pe ai noștri la fel de deciși să reușească. Și obțin mai mult decât s-ar fi așteptat vreodată. Ei rămân în mintea și inima mea ca autori care nu mai au nevoie de niciun efort pentru a mă convinge. Avem autori buni ce scriu ficțiune istorică de calitate. Bastardul este o dovadă incontestabilă. Bine scrisă și extrem de emoționantă.

Daniel Zărnescu, aștept continuarea neapărat!

Bastardul – Curaj, emoție, dreptate. Care dintre ele?

Curajul constă nu doar în a scrie ficțiune istorică. La Daniel Zărnescu e mai mult de atât, căci nu știu pe nimeni altcineva care să fi adus în centrul poveștilor scrise Cele Trei Dacii, așa că pot spune că autorul are ceva din personajul său Tiberius – neînfricarea de a ieși din zona subiectelor des abordate în cărțile existente și citite, elogiate și amintite până acum.

Emoția, de data aceasta, a venit din nedreptatea pe care Tiberius Geta e obligat s-o îndure doar pentru că este copilul nelegitim al guvernatorului. E nelegitim, dar el ce vină are? Nu este vinovat că a venit pe lume, nu a cerut el să se nască. Și de ce i se atribuie lui lipsa de curaj a tatălui? Emoția crește în intensitate, se transformă în nervi în momentul în care nedreptatea în cazul lui Tiberius continuă.

Dreptatea. Istoria amintește de conducătorii dârzi, fermi, hotărâți și corecți cu oricare membru din armata pe care o conduce. Aici mi-a fost dat să simt emoția nedreptății, a falsității și a pedepselor aplicate fără milă. În Bastardul dreptatea e departe, corectitudinea nu se aplică, iar vinovăția este plasată în alte suflete.

Adevărul văzut. Flavius Geta, fiul nelegitim al guvernatorului Daciei, Plubius Cornelius, în timpul unei lupte, are curajul de a ieși din rând și de a acționa, reușind imposibilul: să-l ucidă pe regele Canabadeus, să aducă victoria unei întregi armate conduse de Flavius Cornelius.

Crezi că i se vor recunoaște meritele unui bastard? Urmările dor și mai tare.

Bastardul – Tensiune pe plan politic și familial

După uciderea regelui got, tensiunea continuă, nimic nu se schimbă, iar Tiberius trăiește în aceeași umbră ca și până în ziua reușitei sale. E un bastard pentru familie și așa va rămâne, căci unicul moștenitor, singura mândrie a lui Publius Cornelius rămâne fiul recunoscut, Flavius. Nu o spune, dar o arată fără niciun fel de remușcare chiar și atunci când vorbește cu Tiberius. Acest erou nedreptățit nu ezită să-și atingă tatăl cu remarci dureroase. Se frământă când nimeni nu îl vede și-i spune tatălui său tot ce simte, de fiecare dată când îl vede.

Publius mi s-a părut a fi nedrept, chiar și atunci când fiul său, nerecunoscut de el fiind, a fost pedepsit fără milă de corectul Flavius – care e oricum vrea el, numai drept și corect nu. Da, greșelile se plătesc fără nicio discuție, indiferent de cine e cel vinovat. Dar de ce bastardului nenorocit – de viață și familie, i s-a aplicat o pedeapsă mai mare?

Pentru că a meritat, pentru că a îndurat atâtea sau pentru că e fiul tatălui său cu o altă femeie? Aș zice doar atât: pentru Flavius Cornelius a deținut controlul și a dorit să-i arate încă o dată cine este el și ce poate să-i facă.

Tiberius Geta a fost pedepsit destul prin lipsa tatălui, a afecțiunii, a recunoașterii și siguranței. Astea toate-l fac să nu asculte, să nu plece capul în fața nimănui. Nu se teme de nimic.

Bastardul – salvarea de la dezastru și adevăratul învingător

Dacia e deja istorie. Aurelian e amenințat puternic de regină, iar renunțarea și retragerea la sud de Dunăre. Se dorește părăsirea Daciei cu o mare cantitate de aur, iar Flavius pare a fi o amenințare pentru  împăratul Aurelian.

Dacă Tiberius Geta este cel care suferă cel mai mult de pe urma acțiunilor lui Publius Cornelius, asta-i determină personalitatea vulcanică și atitudinea fermă în fața tatălui și a fratelui vitreg. Nu e interesat de putere și avere, ci mai degrabă de dreptate, cai, vin și femei. De fapt, și el își pedepsește fratele fără să stea pe gânduri.

Flavius este nedrept, dur, indiferent, avid după laudele tatălui și ale împăratului roman Aurelian. Dornic de recunoaștere, dar total ascuns atunci când vine vorba de trăiri interioare și sentimente. E în stare de orice și nu știe de limite. Atitudinea lui se poate asemăna chiar și cu nebunia.

Avem parte și de lămuriri la finalul romanului. Foarte atent explicate. Și pentru că Daniel Zărnescu vrea cât mai multe răspunsuri în privința continuării acestei povești, spun a treia oară că Tiberius merită măcar atât: să i se spună povestea până la capăt, pentru a afla cine este adevăratul învingător.

Învingătorul nu este întotdeauna câștigător în luptă. Bastardul are nevoie să-și spună povestea emoționantă, să fie cunoscut, cu bune și rele. Singura lui avere e oportunitatea de a spune totul.

Bastardul îl transformă pe Daniel Zărnescu în autorul  pe care-l voi citi mereu cu drag! Bastardul merită să-și spună toată povestea,