Despre mine printre cărți: De-a îndărătelea– Provocare #our15daysofwriting – Ziua 7
Și-am fost fericiți și dincolo de viață…
Te-am cunoscut când picioarele-mi tremurau, când vocea îmi era sugrumată și chipul îmi zâmbea. Ți-am auzit vocea ireal de caldă, totul la tine mi se părea dintr-o poveste – pe care o trăiam eu. M-am gândit apoi că visez, că te-am dorit atât de mult în viața mea, încât te-am chemat cu puterea iubirii din suflet. Dar nu, erai real, zâmbeai divin, iar vocea ta a devenit în scurtă vreme balsam pentru sufletul meu.
Primul ”Te iubesc!” fost timid scris. Răspunsul a fost dorit, visat, așteptat – un dar, o binecuvântare, o minune ce mi-a adus lacrimi în ochi, mi-a descătușat inima, a vindecat-o, a bucurat-o, a făcut-o să se simtă vie.
Iubirea ta m-a convins, susținerea ta mi-a răspuns, zbuciumul tău interior mi-a arătat, atingerea ta ne-a apropiat, iar sufletele noastre s-au unit pentru totdeauna – în ciuda distanței, a timpului, a piedicilor.
Ai fost, am fost. Azi SUNTEM! Doi, dar mereu Unul! Departe, dar mereu aproape, alături, unul în sufletul celuilalt. Unul pentru celălalt. Ieri, azi și mereu. Pentru totdeauna!
Ești și vei fi o parte importantă din mine. Sunt și mereu voi fi o parte din sufletul tău cald, blând, plin de iubire. Ești ce-am visat și-ai visat să mă ai!
Dorințele se împlinesc! Iubirea împlinește dorințe. Iubirea împlinește suflete, dăruiește și mi te-a dăruit. Iubirea mea te-a căutat, te-a găsit și se simte completă!
Vom fi mereu Unul!
N-a început cu a fost o dată, dar va rămâne povestea noastră de iubire – nu va muri, dar nici nu se va mai scrie o alta la fel de frumoasă ca a noastră!