Am simțit întotdeauna viața ca fiind un dans. Un dans pe care avem obligația morală de a-l începe singuri, de a dansa  singuri până la un anumit moment al vieții. La un moment dat, dansul continuă în doi, iar obligația morală a celuilalt este de a te ajuta să nu te oprească din dans. Uneori, pașii se uită, obosim, dar nu trebuie să încetăm dansul, căci ziua în care răsplătiți pentru tot, nu va întârzia să apară.

Am simțit întotdeauna că într-o altă viață am fost dansatoare, că atunci nimeni și nimic nu mă împiedica să dansez, să simt viața prin dans și să savurez momentele pe ritmurile muzicii. În această viață doar mă bucur pentru alții, doar îi privesc, închid ochii și mă văd dansând. În realitate, eu dansez prin toți cei care  se ridică pe aripi de înger, plutesc și gustă fericirea prin fiecare dans, prin fiecare pas.

Am amânat lectura romanului Între pământ și apă, de Raluca-Andreea Chiper, nu pentru că voiam asta neapărat, ci pentru că, din păcate pentru mine, am aflat finalul. Am avut nevoie de timp să uit, dar nu am uitat cum m-am păcălit singură. Eu nu am să-ți spun finalul romanului, dar pot să te asigur că merită din plin! Merită să citești cartea până la final. Și merită tot timpul în care te vei gândi la povestea Karinei și a lui Dragoș. Povestea, personajele, profunzimea cu care a fost creionat totul, îți va rămâne în suflet pentru totdeauna!

Povestea – fiecare pagină a ei este precum operația pe cord deschis. Este necesară, dureroasă, deloc ușoară, durează, iar recuperarea este și ea un proces ce necesită timp, încredere, răbdare, speranță. Este anevoioasă și înșelătoare în privința vindecării complete – poate întârzia sau se poate să nu se mai petreacă deloc, indiferent de timp sau alte dorințe.

Între pământul dur ce spune NU, dar și apa care ușurează greutatea unei iubiri interzise, stă întotdeauna sufletul care simte, care are nevoie de iubire, are nevoie de energie ca să poată înflori, să poată trece peste orice piedică, ca să poată ajunge acolo unde simte că e nevoie de el. Sufletul Karinei a fost chemat de sufletul lui Dragoș – pentru a-l salva, căci numai cu ajutorul unui suflet iubitor, un suflet rătăcit se poate regăsi și vindeca. Numai un astfel de suflet poate mângâia și redeschide porți închise spre zare și libertate.

După ce am terminat de citit Între pământ și apă, de Raluca-Andreea Chiper, am rămas cu privirea pironită în tavan și mi-am zis că povestea asta spune realitatea dură în cuvinte încălzite de soarele interior al autoarei. Penelul său interior a pus iubirea pe hârtie, iar cu un colț de suflet a început să danseze și să se joace, iar rezultatul final e acesta: lacrimi în ochi – timide, dar vor curge șiroaie, vor elibera și vindeca durerea acumulată în fiecare pagină.

Nu m-am ferit de emoții, de lacrimi, de durere ce m-a sufocat sute de pagini – deși mi-am propus să fiu tare, să nu plâng. Dar cartea a fost scrisă atât de bine, totul a fost atât de real, durerea a fost palpabilă – a fost imposibil să nu las durerea asta să plece din mine. Aveam nevoie de o astfel de poveste, de eliberarea aceasta.

Dansul curge prin sânge, iar sensibilitatea Karinei completează perfect actul creației. Știe să simtă, să transmită, e transparentă, iar din ea curge arta. Am simțit mereu faptul că protagonista a fost un mesager pentru toți, nu doar pentru celelalte personaje, ci și pentru mine. A fost chiar și un mesager pentru artă. Sufletul ei a transmis fiecare sentiment, emoție, trăire într-un mod unic, personal, direct. Sufletul Karinei a simțit și dansul, iubirea, emoția, durerea, cum a fost sfâșiat, doborât. A dus lupte grele, a purtat războaie grele – în urma cărora a rezistat cum a putut mai bine.

Karina știa care este misiunea ei până să-l cunoască pe Dragoș. Știa că este balerină, că e prima și toți cei din jur aveau de la ea așteptări pe măsura statutului ei. Știa că poate, voia să reușească – pentru ea, pentru toți cei care și-au pus toată încrederea în ea. Dar baletul nu înseamnă doar talent, doar dorință, doar muncă, mai înseamnă și să deții mijloacele și resursele necesare pentru a reuși – avea resurse interioare, dar lipseau resursele palpabile. Până să le primească.. Karina a dezamăgit, a enervat, a plecat din sala de dans și s-a gândit să renunțe la balet.

Pune baletul pe locul doi, pune părerile celorlalți și mai jos în top. Pentru că primul loc îl oferă iubirii. Și-atât cât pune sentimentele, iubirea și fericirea lor pe locul principal, Karina și Dragoș sunt VII, sunt însăși iubirea și simt că trăiesc – unul prin altul, unul pentru altul.

Întâlnirea cu Dragoș este o binecuvântare, dar și un blestem, după cum ajunge să afirme Karina, este un motiv de fericire pe care aceasta nu l-a mai invocat, are parte de emoții intense necunoscute, care-i oferă strălucire întregii sale ființe – dar o și îndepărtează de balet, de ore, de toți cei care o înconjoară. Se transformă rapid într-un blestem, în nopți nedormite, în frică infinită, în durere intensă, suferință și răni care nu mai reușesc să se vindece.

Iubirea înflorește pe nesimțite în sufletul Karinei, crește, se adâncește pe zi ce trece tot mai mult în ființa această blajină, plăpândă și curge lin spre sufletul lui Dragoș – suflet bogat,  de o frumusețe rară, dar trist, îndoliat. Ceea ce apropie sufletele celor doi este asemănarea, este o putere invizibilă și imposibil de distrus. Cei doi se simt, se ating, se mângâie, fără să fie nevoie de o apropiere fizică.

Prima întâlnire este pur profesională, dar fiecare s-a simțit atras ca un magnet de celălalt, fiecare a simțit că nu se poate opune puterii ce a pus stăpânire pe sufletele lor. Totul a început timid, prietenește, iar în scurtă vreme rutina lor devine esențială pentru liniștea sufletească a Karinei, dar nici Dragoș nu trece ușor peste tăcerea și indiferența micuței balerine.

Dialogul dintre ei nu anunță nimic, dar transformarea lor – din necunoscuți în suflete pereche, se produce în interior, iar Karinei tare greu îi trece supărarea – și acceptă micile înțepături ale lui Dragoș. Nicio tânără nu acceptă să i se spună copil sau să i se amintească faptul că e prea mică, iar Karina ripostează verbal sau doar cu o atitudine pe măsură de fiecare dată.

Diferența de vârstă este considerată o piedică în calea iubirii, iar faptul că Dragoș are o familie, pune deja un zid între ei, dar sufletului nu-i poți porunci când, cum sau pe cine să iubească. Dragoș și Karina au parte de o poveste de iubire autentică, profundă, dincolo de orice piedică, orice zid sau revoltă copilărească.

Între pământ (piedicile) și apă (libertatea) se află Karina și Dragoș cei care sfidează totul și ascultă nevoile interioare, nevoile sufletești. Trec peste toate și decid să simtă, să trăiască și să împlinească nevoia, să stăpânească urletul mut – care le-a invadat ființa încă de la început.

Între pământ și apă este tot iubire, iar iubirea este liberă, iubirea nu cunoaște bariere. Ea trece prin ziduri, prin durere, prin vid, prin vijelia singurătății. Iubirea nu ține cont de diferențe, ci de nevoi. Iubirea nu vede, ea simte. Iubirea umple goluri, tratează, scoate la lumină, eliberează și conduce spre alte și alte experiențe.

Între pământ și apă de Raluca-Andreea Chiper spune povestea a două suflete rătăcite, care se regăsesc, dar și care-și înfruntă teama – de a simți, de a se lăsa în voia emoțiilor, de a ceda în fața dorinței comune și reciproce, de a renunța la reguli și legi.

Între pământ și apă de Raluca-Andreea Chiper subliniază că nimeni și nimic nu poate interzice iubirea, pasiunea, puterea și decizia definitivă a Karinei și a lui Dragoș, că iubirea nu face rău nimănui – atâta timp cât este este adevărată, profundă și reciprocă.

Între pământ și apă de Raluca-Andreea Chiper colorează iubirea dintre Karina și Dragoș în culoarea apei, atunci când sunt împreună, când se lasă conduși de ceea ce simt unul pentru altul, iar fiecare simte cum zboară prin fericire – scurtă, cu limită, dar fericire. Atunci când secretele și tăcerea iau locul frumuseții din povestea lor, totul capătă culori pământii, este învăluit în ceață, iar suferința nu-i ocolește pe nici unul dintre ei.

Între pământ și apă de Raluca-Andreea Chiper arată toate fațetele iubirii și modul cum poate schimba viața Karinei, dar și a lui Dragoș, mai întâi subtil, furtunos și amețitor, mai apoi.  Iubirea lor este palpabilă, capătă culoare, are formă de clipă nemuritoare și gust dulce-amărui. Iubirea dintre ei nu este doar fizică, doar carnală, dar devine eternă.

Pe Karina și Dragoș nu-i desparte destinul. Nu e destinul cel care intervine, nu poate pune bariere nici Carmen sau profesorul – cel care simte adevărul, cunoaște adevărul și-l vede în ochii sensibilei Karina, dar nu îl poate accepta sub nicio formă. Într-un final, distanța intervine între ei, dar absolut nimeni nu le poate fura amintirile, momentele petrecute împreună sau legătura lor dincolo de timp și distanță. Și nimeni nu va putea să se cunoască mai bine decât au făcut-o ei.

Karina și Dragoș s-au ajutat reciproc – au reușit să guste din fericirea pură, din fericirea infinită, acea stare care i-a dus pe amândoi departe, i-a purtat într-o scurtă călătorie de descoperire a unui adevăr absolut: se vor iubi mereu și pentru totdeauna

Între pământ și apă de Raluca-Andreea Chiper mi-a amintit de filmul Save The Last Dance – nu se aseamănă prea tare, dar tare mi-ar plăcea să văd ecranizarea acestui roman de dragoste. Povestea Karinei și a lui Dragoș mi-a amintit de legătura puternică dintre iubire și dans: iubirea și dansul sunt precum două suflete pereche, se simt întotdeauna.

Ce este iubirea? Două suflete ce dansează  fără oprire.

Ce este dansul? Este arta produsă de două suflete pereche ce se iubesc fără oprire.

Între pământ și apă de Raluca-Andreea Chiper mi-a spus clar un alt adevăr: nu deznodământul contează, nu el este important. Cel mai importantă este iubirea. Iubirea și ceea ce reușește ea să nască și să clădească în inimile celor ce se iubesc.

Felicitări, Raluca-Andreea Chiper! Felicitări pentru modul cum ai simțit povestea asta, pentru modul cum ai transcris-o, pentru cum a prins viața sub condeiul tău perfect! Felicitări pentru modul emoționant cum ai strecurat lecțiile de viață printre picăturile de ploaie ale durerii.

Felicitări și Editurii Quantum Pubșishers pentru faptul că a scos la lumină un suflet atât de bun, plin de iubire și alte emoții pure!

Draga mea Raluca-Andreea Chiper, îmi va rămâne poveste asta în suflet pentru totdeauna! Cu această poveste, sufletul meu va rămâne ancorat în pământul realității, dar va călători mereu și în visul iubirii pure.

Între pământ și apă de Raluca-Andreea Chiper afli cum iubirea învinge indiferent de deznodământ, cum simți apăsarea durerii, iar în secunda următoare libertatea și eliberarea ușoară a apăsării cu ajutorul iubirii.

Până să te îndrăgostești cu adevărat, sufletul se află întotdeauna între pământ – realitate și apă – vis. Cumpără, citește și simte cum devii alt om – mai sensibil și uman.

Am simțit povestea și iubirea dintre Dragoș și Karina, iar la final am plâns pentru ei – cele mai reale personaje, mai sensibile și umane personaje întâlnite de mine în călătoriile mele literare. Am plâns pentru ei și m-am oprit. Apoi am plâns pentru mine, căci m-am regăsit atât de mult în zbuciumul interior al Karinei, în suferința și durerea ei…

Mulțumesc! Mă înclin!

Lectură plăcută!