Cu trei ani înainte…

În fiecare zi îmi dădeam întâlnire cu mama la bucătărie – pentru că doar împreună savuram cafeaua tare, neagră și fierbinte. Făcea parte din ritualul meu, iar fără cafea nici măcar nu putea începe ziua mea. Când nu apucam nici măcar o gură din licoarea magică, nervii erau la ordinea zilei, deveneam agitată și durerea de cap îmi ținea companie mereu.

Numai ideea de a sta la povești și de a inhala aroma de cafea proaspăt făcută, mă bucura. Știind că va fi momentul meu de liniște, mă încăpățânam să cred că fără cana mea plină cu cafea, sigur va fi rău. Dacă mă durea capul, singura vină o avea cafeaua pe care nu o apucam. Totul era doar în mintea mea – care se scălda în cofeină.

Ajunsesem să beau trei-patru cafele pe zi. Nu mai avea niciun efect asupra mea, dormeam fără probleme, aveam energie puțină. Devenise un obicei nociv, o consumam ca pe apă – doar de dragul relaxării, a revederii unei persoane dragi.

Nu țineam cont de oră, de câte cești/căni am mai băut. Stăteam cu fetele la cafea – momentul plin de zâmbete, de povești. Nu mai simțeam nici când se termină. Pierdusem controlul – și nici nu e sănătoasă – dacă e consumată în exces, doar de dragul artei, de fiecare dată când îmi era ”poftă”.

Banala cafea pusese stăpânire pe mine, iar eu habar nu aveam cât de tare a preluat controlul. Până am zis ”stop!”. Acum trei ani.

Acum nu mai este ca înainte..

Astăzi mi-e bine fără cafea. Și ritualul de dimineață e încă în picioare. Îmi mai dau și astăzi întâlnire cu mama, dar stăm de vorbă savurând Inka, cappuccino, ceai sau chiar gustări delicioase și sănătoase.

Se poate și fără cafeaua de dimineață. Se poate și e chiar mai bine ca înainte.