Am fost fericită azi pentru puțin timp. Am terminat cartea despre care scriu acum – deja a doua oară, dar bucuria cea mare era altă: pentru gașca a scăpat! Chinul a luat sfârșit, cel puțin deocamdată. Am fost atât de bucuroasă – motiv pentru care m-am și apucat de scris și împărtășit cu prietenii Bookcaffe despre Dincolo ( Am murit din fericire #3).
Și-am scris într-o veselie! Nu m-am oprit decât la final, când, eram mult prea fericită că am citit volumul, că am reușit să transmit exact cum voiam și cum am simțit fiecare emoție.
Bucuria a durat prea puțin, căci nu am mai găsit decât o parte din recenzie. Cred că lui Abel nu i-a plăcut ce-am scris despre el.. A dorit să-mi arate ca o pot lua de la capăt cu scrisul.
Revenind…
Știi? Dincolo de Theo Anghel  se poate sintetiza în doar câteva vorbe: Ferească Dumnezeu de mai rău! Da! Se putea mult mai rău de atât! Iar pentru o astfel de carte, cu o astfel de întorsătură, trebuie curaj cu carul! Să o scrii, să fii protagonistul acestei povești-limită, dar și să o citești!
Sunt mândră că Oriana&Friends au rezistat eroic până la capăt.  Sunt parcă mai puternică în fața provocărilor marca Theo Anghel.
Am trecut de la o stare la alta, aproape fără să realizeze, de la senzația de inimă în gât, până la negru în fața ochilor, de la nervi, la milă…și imediat la nevoia de a pocnit peste ceafă.
Mă întreb…oare nu e mai bine să o iau cu inceputul? Începutul este acesta…
Mi-a fost tare dor de Oriana, pe care am găsit-o alături de Abel, Ama, dar și de alti recupetatori.
Mi-a lipsit povestea, umorul, acțiunea și toate momentele petrecute alături de lumea creionată atent de către Theo Anghel.
Mi-a fost dor de mine citind peripețiile Orianei, atât de dor, de-am crezut că, atunci când o voi reîntâlni pe Oriana, aceasta mă va fugări prin Chaos, prin Purgatorio – și nici măcar atunci nu s-ar fi săturat de fugit după mine. Și tare mă tem că aș fi devenit recuperator- unul dezastruos, desigur.
Așa cum spune și titlul, toată – sau aproape toată acțiunea se mută într-un alt „spațiu”, totul este la un alt nivel, într-o altă dimensiune a timpului. Motiv pentru care totul este diferit, de la Oriana, până la Abel și Ama.
Cumva…îmi lipsesc cu toții.
Ceva e altfel, e diferit, iar cineva lipsește. Lipsește, dar este aproape… exact atunci când ai crede că nu mai este loc și timp și pentru altceva.
Acum mă duc să văd ce face Oriana mai departe ( în următorul volum)- nu chiar acum, căci am de rescris. Oriana, dar nu numai, are de trecut niște piedici, de luat niște decizii, care, fie vorba între noi, o cam aruncă în necunoscut – mai repede decât mă așteptam.
Mi-a lipsit Abel cel dur, dar care mă făcea mereu să râd, iar povestea lui m-a tulburat puțin, lacrimile lui, totul m-a luat prin surprindere.
Ama și Abel au toate motivele să se urască, să-și dorească să nu se mai vadă în nicio etapă a vieții lor, dar sunt alături de Oriana – și vor mai trece prin atâtea împreună, dar..oare vor putea trece peste ce a fost…și i-a adus unul lângă altul?
Vor nu vor.. au de ales? Nu prea pare.
Dincolo este dovada unei continue lupte pentru supraviețuire, tensiunea urcând la cote maxime, iar moartea a fost atât de aproape, le:a suflat în ceafă, i-a pus în fața deciziilor radicale. Au avut de ales între a se lăsa pradă disperării sau a se uni pentru a putea rezista, căci viitorul apropiat nu e deloc roz, iar situația nu dă niciun semn ca s-ar ameliora.
Cu toții duc lipsa vieții lor – deja amintire, dar oare ce urmează? Până și pentru mine, tensiunea, curiozitatea și starea de agitație m-a cuprins- treptat, dar sigur. Cine mai piere? Cine va rezista până la final? Întrebările îmi invadează mintea, scenariul mental se schimbă și el – cam des.
Dacă locuirea într-o grotă era problema, părăsirea ei, aduce noi provocări, nervi, tensiune și teamă pentru Oriana și prietenii ei – în fața  răului devin prieteni, sunt împreună.  Dintre toți,  puțini au rezistat, doar pe ei se mai pot baza.
Volumul cu numărul trei e complet diferit, e surprinzător, e neașteptată întorsătura, schimbările, totul este parcă rupt de realitatea de până acum, dar mă încântă.

Theo Anghel a reușit să mă surprindă total, să mă facă să mă opresc din lectură pentru a respira, mereu întrebându-mă „ce urmează acum? oare unde mai ajunge gașca? oare vor scapa și de data asta?”…
S-a avut în plan părăsirea pustiului-locul care î-a adăpostit și îngrozit, dar drumul spre libertate nu este deloc lin, întâlnirea cu diavolii de rang superior, îi pun pe toți în fața unui nou pericol- o nouă imagine a morții apare în gândul fiecărui supraviețuitor.
Teama și curajul, cuvintele dure și planurile, înfruntarea răului și o promisiune, îi poate elibera de labirintul în care se tot învârt. Nu au calea liberă, dar dețin ceea ce vor reprezentanții răului, iar toate tratativele sunt purtate de Abel-să mai spună cineva acum că Abel e atât de… rău. E un rău…da’ bun.
Revin la grotă, dar drumul de întoarcere nu a fost deloc ușor. Au la îndemână informații codificate, hrană dacă vânează, iar cerul liber le este loc de odihnă.
Confruntări periculoase cu îngerii râului, teamă, căutări nesfârșite, puțin umor-  cam nesărat și negru, mai mult hazard de necaz. Tensiunea, oboseala și neputința aduc în mică ” „tabără” reacții neașteptate, tensiune, nervi, replici spumoase- pline de amuzament și venin verbal – e nevoie să mai spun cine e maiestrul de ceremonii?
Dincolo nu este un volum de citit, este un volum care te pune direct  în fața schimbărilor.
Umorul nu mai detensionează deloc atmosfera, ci o încarcă negativ până la refuz, scoate în evidență neputința, durerea, oboseala,, drama. În această fază, picăturile de umor, crește tensiunea, intensifică fiecare situație, fiecare emoție și nevoie.
M-am tot întrebat ce mai urmează? Câte mai au de trecut cei cinci prieteni- de voie și nevoie. Retoric, însă, căci mi-e clar că mai urmează
M-a durut la propriu. Dincolo a reușit să trezească în mine nevoia de a înceta să mă mai plâng de greutăți vreodată. M-a învățat ce e curajul și puterea, iubirea și prietenia.
Indiferent cât de dureros a fost, cât de adânc a tăiat în carne vie, oricât multă durere a scos la iveală, curiozitatea, dorința de a afla, de a nu te opri până la finalul cărții, a învins. A învins orice teamă, durere și urlet interior. Am trăit cu speranța că măcar deznodământul poate aduce liniște sufletului meu.
Respirația devine o prioritate, tensiunea revine în primul plan, atunci când află ce este sălbăticia, trăiesc în ea, pentru scurtă vreme,  privesc în ochi moartea – pentru a nu știu a câtă oară, iar soarta le pare deja pecetluită, destinul lor este deja scris, iar ceea ce îi așteaptă, nu este roz, ci opusul.
În lupta pentru supraviețuire, este permis orice. Este posibil orice, chiar cu riscul de a nu se mai repeta vreodată. În lupta pentru supraviețuire, umanitatea este rară, niciodată imposibilă.
Finalul. Despre el spun doar atât: bine că s-a ajuns aici. Iar pentru perioadă scurtă, va fi liniște.
Acum il rog pe Abel să revină, să nu care cumva să facă vreo tâmpenie.
Nu te aștepta să citești o comedie, dar nici nu aștepta să spun de două ori: intră pe site și cumpăra întreaga serie. Apoi așteaptă să ajungă la tine.  Te vei aștepta să-ți placă, dar nu vei știi cât de mult decât la finalul ultimului volum.

Lectură savuroasă!