Știu de la Tomata cu scufiță despre Extrem de tare, incredibil de aproape, Jonathan Safran Foer de foarte multă vreme, dar de atunci și până acum, recunosc, am uitat de această carte ecranizată. Opinia mea despre prima întâlnire cu Jonathan Safran Foer voiam să fie una bazată pe lectura cărții și vizionarea filmului. De data asta doar despre carte, căci nu pot face față unei porții duble de emoție.

Extrem de tare, incredibil de aproape, Jonathan Safran Foer este povestea care mi-a reamintit de trecut, despre durere, pierderi irecuperabile, dar și realitatea care nu mai poate fi schimbată. Cartea de la Humanitas Fiction scoate în evidență relațiile interumane, dar ca să fiu și mai exactă, relația tată-fiu.

Citind cartea am simțit foarte bine fiecare emoție a lui Oskar, am simțit zbuciumul său interior, am participat și-am fost alături de el la fiecare pas, la fiecare decizie, provocare, reușită sau eșec. Abia când eșua, îmi aminteam că e vorba despre un copil de 9 ani, un copil care a preluat responsabilitățile oamenilor mari. Dar ceea ce a fost mai dureros pentru mine este că a fost singur în frământările lui, în căutările lui, dar și în procesul de acceptare al pierderii, deși nu a fost singurul care a pierdut un membru important al familiei.

Extrem de tare, incredibil de aproape – lupta unui copil cu responsabilitățile

Oskar și-a pierdut tatăl în urma tragediei de la 11 septembrie 2001 – asta este realitatea pe care trebuie să o accepte familia cutremurată, lăsată în urmă. Ceea ce urmează după această schimbare din viața lui Oskar este transformarea lui din copil în viitor cap al familiei sale. Va știi Oskar să facă față necunoscutului?

De parcă nu era de ajuns că un tată a pierit fulgerător și fără vină, căci tot ce urmează pentru micuțul Oskar de doar nouă ani este o adevărată luptă, iar el se transformă total într-un adevărat bărbat, sigur pe sine și pregătit să găsească adevărul – fără să spună ceva mamei, fără prea multe semne despre ceea ce se întâmplă cu el, cu ce obstacole se luptă și le depășește.

Oskar este un învingător, un suflet puternic, un neînfricat – exact ca tatăl lui.  Curajul lui, puterea lui și nevoia de a descoperi adevărul despre ceea ce a găsi după moartea tatălui, mi-a pompat în vene un izvor de încredere. O astfel de atitudine – de războinic, m-a motivat și pe mine să merg mai departe, dar și să continui să citesc povestea.

Habar nu am de ce, dar am simțit să caut semnificația acestui prenume. Oskar: iubitor de cerbi, dar și cel care iubește vânătoarea. Dacă ar fi să merg și mai departe Oscar este și un premiu, iar pentru mine asta înseamnă doar atât: Persoana care poartă acest prenume poartă cu sine întotdeauna reușita. Cumva, acum… înțeleg de ce acest copil reușește să afle tot ce vrea, reușește să se apropie de oameni, reușește să preia, cu succes, responsabilitatea tatălui – crezând că ceea ce a găsit este un mesaj de la el, este o misiune lăsată de părintele său – o misiune care-l va ajuta să descopere altceva. Misteul din vază nu e chiar ceea ce pare, nici ceea ce crede Oskar, dar asta nu înseamnă că el nu și-a împlinit misiunea.

Oskar nu este un copil oarecare, nu degeaba a primit misiunea cheii și nu întâmplător a aflat adevărul, căci la vârsta lui extrem de fragedă, copilul este un geniu – este un copil special, un suflet mare într-un corp atât de mic. Chiar dacă e geniu, are și fobii, dar și o mare pasiune pentru invenții, limba franceză și Stephen Hawking și Beatles

Extrem de tare, incredibil de aproape – povestea pierderii și a singurătății

Ceea ce am apreciat mai puțin este atitudinea mei lui Oskar, dar și lipsa ei din viața propriului copil. Despre ea aflăm mult prea puține lucruri, știm că suferă foarte tare în urma pierderii soțului, dar când se întâmplă asta? Doar atunci când Oskar plânge și îi reproșează mamei că râde cu noul ei prieten.  adevărul este că eu nu prea am simțit, nu prea am văzut suferința mamei – mie chiar mi s-a părut a fi un personaj episodic, o mamă care, din când în când, își amintea că are un copil ce și-a pierdut tatăl.

Oskar este un copil singur, lăsat să înfrunte singur frici, dureri și lipsa tatălui, abandonat și forțat să accepte, pur și simplu, faptul că tatăl Thomas Schell, nu mai este – este copilul lăsat singur în acest  proces, nu are parte de alinare, de susține și suportul mamei – pe motiv că suferă și ea.

Extrem de tare, incredibil de aproape – mai multe povești în una singură

S-ar putea ca la începutul lecturii romanului Extrem de tare, incredibil de aproape, Jonathan Safran Foer, să te simți confuz și copleșit de tot amalgamul de nume, personaje, povești, informații și căutări. La un moment dat, chiar după câteva pagini citite, am simțit teamă. De ce? Mi-a fost teamă că voi fi nevoită să o abandonez, motivată fiind de ceea ce am scris mai sus. Am fost confuză, habar nu aveam cum anume să grupez informațiile în mintea mea, astfel încât să nu le încurc. Nu prea am rezonat eu cu ideea mai multor povești întruna singură, căci fix atunci când nu te așteptai se schimba planul și iar aveam nevoie de cinci minute să mă redresez.

Extrem de tare, incredibil de aproape, Jonathan Safran Foer spune și povestea bunicilor lui Oskar, bunici care s-au cunoscut în timpul războiului, Al Doilea Război Mondial, mai exact. Bunicul lui Oskar a pierdut-o pe Anna, dar s-a însurat cu bunica micului geniu, deși marea lui dragoste va rămâne întotdeauna una și aceeași femeie. Bunicul nu vorbește, dar se ajută în comunicarea cu ceilalți de mâini și un caiet.

Extrem de tare, incredibil de aproape – povestea în imagini

Nu pot să fac o paralelă între carte și film, cartea îți oferă posibilitatea să produci propriul film, în timp ce cartea, îți oferă cumva libertatea de a da viață cuvintelor exact așa cum vrei, este imaginația ta cea care are cel mai important rol, în timp ce în cazul ecranizării, imaginația și creativitatea aparțin altcuiva, tu nu mai poți interveni în niciun fel.

Ceea ce este foarte clar este faptul că imaginile reușesc, sau au reușit în cazul meu, să mă emoționeze încă de la început, chiar de la primele secunde. Filmul pune în prim plan emoția, iar odată ce ai citit cartea, nu povestea te surprinde, ci capacitatea de a transmite emoție prin imagini.

Nu ai cum să nu fii impresionat de cartea Extrem de tare, incredibil de aproape, Jonathan Safran Foer, nu ai cum să nu fii emoționat atunci când vizionezi ecranizarea cărții și nici nu ai cum să le ratezi, le recomand pe amândouă – exact în ordinea asta: carte și film, căci știind toată acțiunea, poți face față altfel emoțiilor, tremurului și lacrimilor.

 Extrem de tare, incredibil de aproape – povestea unei moșteniri interioare

Pe lângă lecția pierderii și a acceptări, Extrem de tare, incredibil de aproape, Jonathan Safran dăruiește și altceva, dar nu la nivel vizibil și/sau palpabil, ci mai degrabă, vorbim aici, de un dar interior, de o bogăție morală pe care o oferă cartea, prin intermediul lui Oskar: Curajul, puterea de a lupta, înfruntarea fricilor și urmarea drumului propriu.

Oskar rămâne cu amintirile despre tatăl său, cu mesajele telefonice transmise familie în acea zi, în momentele în care el privea moartea în ochi și aștepta inevitabilul: despărțirea de viața lui: familia. Un alt dar, o altă moștenire, de data asta palpabilă este misterioasa cheie – care cine știe unde-l va duce pe Oskar, cine știe ce ușa va deschide și ce anume va descoperi băiatul în acel loc secret – simte că e doar a lui, doar pentru el și nu are de gând să-și anunțe restul familiei.

Extrem de tare, incredibil de aproape, Jonathan Safran e despre viață, despre schimbare, pierdere și reînvățare să ”investești” durerea în alte scopuri, nicidecum în cel al distrugerii. Scopul descoperirii misterului îl ajută pe copil să-și canalizeze energia și timpul în acțiuni care să-l motiveze să meargă mai departe, care să-l ajute să nu renunțe.

Extrem de tare, incredibil de aproape, Jonathan Safran poate fi cumpărată de pe mai multe site-uri și librării online. Aici, dar și aici te așteaptă Oskar.

Cartea aceasta îți va plăcea extrem de tare și te vei afla incredibil de aproape de cea mai bună lectură a anului.

Lectură plăcută!