Încă o dorință, Andreea Ban

Inca o dorinta
Harnică mai sunt la sfârșit de an. Am promis câteva cuvinte și despre Încă o dorință, Andreea Ban (Andres), de care acum mi-e cam dor. Poate nu a strica o nouă recitire, o nouă recenzie.
Să mai spun faptul că sunt fericită pentru că am citit această carte? Să mai spun că am recitit-o de trei ori până acum? Să mai spun că de fiecare dată mi-am dorit să am cartea asta în biblioteca personală, nu doar în biblioteca sufletului? Sau că încă mai sper că..într-o zi..voi primi coletul în care se va afla și această carte în format fizic?
Să-ți spun că merită fiecare minut și fiecare leuț pe care îl vei investi în cumpărarea acestei minunății? Să-ți spun că vei citi fiecare pagină cu sufletul la gură, că te va emoționa și îți va face inima să vibreze, să danseze, să simtă și să trăiască povestea Anei odată cu ea?
Ți-am spus! Și ți-aș mai spune câte în lună și în stele, ți-aș spune poveștile ce au luat naștere în sufletul meu în timp ce citeam fiecare pagină. Ți-aș spune despre iubirea ce mi-a inundat inima odată cu fiecare pagină citită. Ți-aș spune despre emoția, cântecul inimii, vibrația sufletului și dansul lui sub cerul plin de stele.
Ți-aș spune despre cea care ar putea fi oricând Ana. Ți-aș spune despre Ana care ai putea să fii tu. Ți-aș spune despre lacrimile ce stau timide în coltul ochiului și care nu îndrăznesc să curgă de teamă să nu-ți tulbure strălucirea și zâmbetul.
Nu știu să conving oamenii să cumpere cărți, nici măcar atunci când cartea poate ajuta pe cineva în nevoie. Nici măcar atunci nu te pot convinge să o cumperi, dar eu totuși, te indemn să o faci – fără a încerca să te conving să îmi urmezi îndemnul.
Să o cumperi doar dacă simți că vrei să faci asta. Să o cumperi doar dacă vrei să te bucuri de o lectură frumoasă, foarte frumoasă – în opinia mea, dar și dacă îți dorești să ajuți. Dacă vrei asta, atunci cumpără cartea și donează cât vrei tu din prețul cărții.
Informații despre carte, despre misiunea ei, despre achiziție și despre modul cum poți face un bine găsești pe site-ul Încă o dorință.
Aș vrea să pășești în nou an cu speranță și cu încă o dorință împlinită. Aș vrea să începi anul 2015 cu speranța că dorințele se împlinesc întotdeauna.
Lectură plăcută.

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Suprize de citit 2015 (1)

31 decembrie 2014