Într-o zi de iarnă autentică – când fulgii de nea erau precum aripile de înger, cu miros de clementină dulce, cântec de dor și gânduri senine, vin la tine cu un dar de suflet: un nou articol – scuză-mi întârzierea de 13 ianuarie.
Nu am citit până acum nicio carte cu însemnări despre lectură, iar întâlnirea cu un Don Juan al cărților, mi se părea de neratat. Am așteptat cu nerăbdare să citesc acest roman, mintea și curiozitatea fiind cele care oferiseră încă din prima clipă, nota maximă acestei cărți.
Aș vrea să-ți pot spune că a fost atât de bună cartea, că mi-a plăcut modul în care a fost scrisă, că am găsit în acest univers al cărților un Don Juan irezistibil și o groază de titluri pentru lista mea de dorințe literare.
Am fost nerăbdătoare și-am simțit un ușor gust amărui – cel care m-a făcut să am îndoieli în ceea ce privește prezentarea Jurnalului de lectură pe blog. Dar cum Bookcaffe nu înseamnă doar articole și recenzii pentru cele mai bune cărți citite, mi-am zis că este perfect ok să împărtășesc și cu tine părerea mea despre cartea apărută la editura Baroque Books & Arts.
Nu vreau să subliniez faptul că am fost dezamăgită de Jurnalul de lectură a lui Alberto Maguel. Nu dezamăgire simt acum, simt doar că voiam ceva mai mult. Și poate mai altfel, o scriitură mai de Don Juan pământean, nu unul greu de cucerit, nu unul imposibil de impresionat cu ceva.
Jurnal de lectură. Un Don Juan al cărților de Alberto Maguel este exact ceea ce spune: un jurnal.  Este un jurnal care imbină ideile despre cărți, cu trăirile autorului în viața privată. Această contopire am simțit-o ciudat, ca o prăpastie între cele două. Am simțit o diferență de scriere, și exprimare. Parcă aș fi citit un jurnal scris de două persoane leite fizic, dar total diferite în simțire și idei.
Însemnările lui Maguel despre 12 cărți recitite sunt foarte frumos exprimate, pe alocuri chiar pompos – demn de un Don Juan, iar trecerea de la cărți la viața sa privată nu este delimitată decât foarte vag. La un moment dat..nu mai știam dacă ceea ce citesc este despre cartea recitită în luna respectivă sau este despre ceea ce trăia el în biblioteca sa, în călătorii, pe la lansările sale sau se făcea referire la prieteni.

 
Și pentru că ți-am spus unde am parcurs eu drumul pe o bezna totală, apoi pe ceață și lumină, acum să-ți spun și ce anume mi-a plăcut la Jurnalul de Don Juan al cărților. Din toate cele 12 recomandări literare, am auzit doar de o singură carte, iar dintre autori.. doar trei îmi sunau cunoscut. Asta nu e un lucru rău, dimpotrivă! Dar așa cum am zis și mai sus, modul de scriere..nu m-a convins deloc, nu mi-a trezit curiozitatea.
Mi-a plăcut mult că prin ideile din Jurnalul de lectură s-au ”strecurat” multe alte recomandări de carte, iar de multe am auzit și eu. Și nici la capitolul citate nu stă rău această carte.

Poate de aceea citim, iar în momente de întunecare ne ăntoarcem la cărți: ca să găsim cuvinte pentru lucrurile pe care le stim deja.

Am găsit în acest jurnal și ceea ce ne atrage la o animită carte.

Pentru ca o carte să ne atragă, trebuie poate să stabilească o verigă de coincidențe între experiența noastră și cea a ficțiunii – între cele două imaginații, a noastră și cea a paginii.

Citind Jurnalul de lectură, Un Don Juan al cărților, am aflat că nici autorului Alberto Maguel nu-i place deloc un aspect atunci când vine vorba despre cărți. Preferă orice despre o carte – citat, opinie generală, dar niciodată să i se facă rezumat sau să i se spună întreaga poveste. Great!
Mi-e cam ciudă că nu am simțit profunzimea din cuvintele jurnalului. Mi-e ciudă că nu a păstrat un ritm, același ritm sau aceeași profunzime deloc greoaie  în acest jurnal, nu am simțit sensibilitatea tipică unui Don Juan, fie el și unul al cărților. Într-o singură pagină de jurnal. despre o singură carte l-am simțit ceva mai cald în exprimare.
Dar nu e vina cărții, nici a scrierii, ci e doar vina mea! Poate că nu e o carte pentru mine, poate că nu era o carte pentru acum, poate că ar fi trebuit să citesc mai multă filosofie, nu ficțiuni lăudate. Habar nu am. Certeste un singur lucru: cartea NU este ream nu mi-a displăcut, ci doar nu am rezonat – chiar dacă eu am întâmpinat dificultăți, Ție s-ar putea să-ți placă mult mai mult.
Îți mai spun că aș citi doar o singură carte dintre toate, cea scrisă de Margaret Atwood, Ieșirea la suprafață.
Pe Don Juan al cărților îl găsești aici. Știi ce-i fain tare? Faptul că Alberto Manguel mai are o carte care-mi face cu ochiul: Manual de lectură. Se pare că nu m-am lecuit! Dar cel mai tare mă atrage, după descriere Toți oamenii sunt mincinoși.
Dă-i o șansă! Lectură plăcută!