Sunt învingătorii cei care doar câștigă și urcă pe podium? Crezi că ești învingător doar dacă, la finalul competiției, a provocării, a perioadei dificile, ești urcat pe podium și ți se înmânează diplomă și medalia de aur? Adevărații învingători știu să piardă, adevărații învingători știu să se înalțe, să vadă partea bună din orice nereușită, învingătorul știe prea bine că există reușite care te înjosesc și eșecuri care te fac mai bun decât ai fost ieri.

Învingători nu sunt doar cei care mereu câștigă, care nu greșesc niciodată, care-s perfecți de fiecare dată, cei care pot fi numiți învingători, indiferent de rezultatul final, de poziție, de premii, sunt cei care nu renunță niciodată să viseze, să-și dorească, să încerce, cei care nu renunță să se pregătească, să devină mai buni, să se autodepășească.

Arta de a învinge orice nereușită, orice piedică, orice moment de slăbiciune, orice neputință,  stă în puterea motivației de a nu te lăsa învins, copleșit de un rezultat, de furia de moment, de opiniile celorlalți.

Știi care este rolul eșecului? I-am simțit gustul de atâtea ori, mi-am zis de atâtea ori că voi renunța, că nu sunt bună în ceea ce fac, că nu are rost să merg mai departe – de multe ori voiam să renunț chiar și la acest proiect. Eșecul nu înseamnă renunțare, îngenunchere, să plângi și te târăști mereu cu privire împăienjenită de lacrimi. Da, e ok să plângi, e normal să suferi, să te oprești, dar să nu renunți. Rolul eșecului este odihna, pauza, reîncărcarea bateriilor, căutarea și găsirea unei motivații care să te ajute să privești totul dintr-o altă perspectivă. Eșecul este rezultatul la care mai e necesar să se lucreze, să se muncească din greu, cu pasiune, motivație și încredere. Eșecul este cheia care deschide total noi uși , este darul ascuns, este ocazia perfectă să rearanjezi piesele puzzle-ului intenției tale. Eșecul e foarte dureros, dacă nu ajungi să ai puterea să-l accepți, este o rană vie, dacă continui să te învinovățești, este sfârșitul, dacă îl închizi într- sertar cu zeci de lacăte.. și nu acorzi timp să înțelegi lecțiile de viață din spatele durerii – orice eșec este o nesperată sursă de bucurii, dacă alegi să le cauți și să te folosești de ele pentru a-ți schimba starea interioară.

La vârsta de 17 ani ai toată viața înainte, visezi cu ochii deschiși, inima vibrează de dorința de a lăsa ceva în urma ta, muncești cu sârg, pasiunea pentru ceea ce îți împlinește sufletul, îți aduce satisfacții de toate felurile și-ți transformă în cel mai mare și mândri susținător al tău. Atunci e și Lily Thomas în floarea vârstei și tot ce vede în fața ochilor se învârte în jurul Jocurilor Olimpice. Nimic nu o poate îndepărta de transformarea intenției în reușita sa personală, indiferent de cât va trebui să muncească pentru a trăi această realitate.

La cei 17 ani, nimeni nu se gândește la piedici. Nici Lily nu pune răul în față, nimic nu este suficient de greu sau imposibil de trecut, dar în urma unui eveniment neplăcut, toată viața lui Lily se schimbă, iar toată munca ei – de până atunci, toată performanța, toate reușitele, toate visele, dispar în zare. Totul pare în zadar, cel mai mare eșec din viața ei de adolescentă mânată de pasiunea pentru schi.

Învingătorii, Danielle Steel m-a emoționat teribil. Și nu am să dau vina doar pe stilul de scriere al autoarei, nici pe modul surprinzător în care Danielle Steel reușește să transmită emoția, durerea – care nu e altceva decât modul în care realizezi că ești viu, ești uman și sensibil și toate etapele acceptării accidentului. Am citit această carte într-o perioadă în care am înțeles cât de fragili suntem, cât de impresionați de vești – care te determină să-ți restabilești prioritățile din viață. Lily mi-a ținut companie, m-a întărit fix într-un moment în care viața m-a surprins cu modul în care a hotărât să mă călească, să mă înalțe, să mă ridice și să mă invite la evoluție.

Nimeni nu spune că-i floare la ureche să te ridici, să găsești puterea să continui, să vezi binele printre rămășițele durerii, în eșec și în abisul în care te afli. Nici nu poți accepta înfrângerea din prima clipă, nici zâmbind, dar Învingătorii, Danielle Steel spune o poveste a unei Păsări Pheonix (Lily Thomas), iar dacă din scaunul neputinței totale, poți zări soarele, înseamnă că mai există speranță, că se poate și că vei reuși.

În fața unui accident în urma căruia Lily vede moartea cu proprii ochi, în care vede acel sfârșit fără întoarcere, faptul că ea este în viață, că a primit o a doua șansă, este un adevărat miracol. Lily înțelege mai repede decât tatăl ei, că este iubită, că a primit șansa aceasta cu un scop, iar misiunea ei este să găsească o nouă cale spre împlinire.

Dacă nu ești părinte, îți poți doar închipui ce simte un tată atunci când își vede fata într-un pat de spital. Dacă ești tată, vei dori să urmezi calea pe care a ales-o Bill Thomas pentru a face totul pentru ca fiica lui să revină la viața dinaintea tragediei. Dacă ai fi un Bill, atunci cred că ai refuza realitatea exact așa cum tatăl din povestea asta, a refuzat-o: cu lacrimi în ochi, vehement și cu credința că va reuși, că medicina, alți doctori și banii de care dispune, îi vor vindeca fiica.

Am înțeles perfect refuzul lui Bill, am acceptat episoadele în care durerea lui era cea mai mare din univers, în care acuza cumva doctorița lui Lily de indiferență și limitare – fiind vorba de un spital mic, deși Bill Thomas nu bănuiește că medicul este tot om – unul care se luptă pentru viață, cot la cot cu suferindul. Bill al nostru habar nu are că doctorița nu are parte de ”norocul” lui Lily. De fiecare dată considerăm că nimic nu există mai important decât problema noastră, că nimic nu e mai grav decât ceea ce nu se întâmplă nouă. Pentru Bill nimic nu e mai tragic decât accidentul și realitatea dură pe care o va înfrunta campioana lui.

Durerea există. Și ne vizitează pe toți, mai devreme sau mai târziu. Pe nimeni nu scutește viața de la suferință. Toți avem noroc de suferințe, căci toți trebuie să învățăm să ne ridicăm deasupra problemelor, deasupra piedicilor. Cu toți trebuie să trecem prin ele, nu doar pe lângă ele – altfel cum vrei să devii puternic. cum să te întărească viața? Fără suferință nu ajungi nicăieri, nu înveți, nu pleci mai departe pe drumul tău.

După o plimbare chinuitoare, pe la spitale și medici de renume – care nu le oferă lui Bill și Lily nicio altă șansă de vindecare completă, tatăl îndurerat acceptă, în sfârșit, că nici medicii, nici banii, nu au nicio putere să le schimbe realitatea dureroasă, Lily merge în cel mai bun centru de recuperare.

Lily are nevoie de timp să înțeleagă, să vadă noile opțiuni, să cunoască alți oameni – ”mai norocoși”, să-și facă noi prieteni – care să aprecieze și să vadă dincolo de urmările accidentului. În acest centru – cel mai bun în domeniu, Lily învață să trăiască în noua viață, să se adapteze la noua realitate, să-și vadă fiecare zi din viața sa dintr-un alt unghi.

Învingătorii, Danielle Steel sau cum pierderea vechilor prieteni NU reprezintă cea mai mare tragedie din viața unui om. Lily a înțeles asta, atunci când a văzut că vechiul nu își mai are locul în viața ei cea nouă – la care se adaptează nesperat de repede. În fața suferinței, dar și în fața marilor schimbări, prietenii se cern, își vor vedea de viață. Trebuie să fii cu adevărat prieten ca în situații de genul celei pe care o trăiește Lily Thomas, să rămâi aproape de un om. Ceea ce nu înțeleg mulți este asta:  e ușor să fii indiferent, oamenii se schimbă, adesea în interior în urma accidentelor, viața li se transformă, dar prietenia.. prietenia este aceeași! În astfel de situații, totul se poate schimba, însă, nu și prietenia – în teorie este asta, dar în practică lucrurile stau cu totul invers.

Lily Thomas își face prieteni, își vede de școală, căci nu vrea să piardă anul, muncește susținută fiind de persoanele potrivite și recapătă speranță în mai bine – mai bine în tot haosul pe care-l capătă viața ei. Undeva, în afara Centrului, tatăl – transformat și el, vrea să-i arate fiicei toată susținerea lui, vrea ca Lily să nu simtă prea tare schimbarea, vrea să se vadă în casa lui, că viețile lor pot merge mai departe, că pot trăi cu această decizie a destinului, că nu se mai împiedică atât de tare de trecutul care nu mai poate fi schimbat. Și începe transformarea.

Și zici că nu există bine într-un eșec personal sau într-un accident? Mai gândește-te o dată! Bill Thomas a găsit soluția prin care să ajute, nu doar pe Lily, ci și pe alți tineri cu probleme. Floare de Nufăr înseamnă binele făcut tuturor, însemnă speranță în mai bine, șanse pentru suflete.

În cadrul noului Centru, se vor reîntâlni, persoane care au pierdut în viață orice speranță în revenire, în redresare. Bill Thomas reușește să ajute suflete decise să se complacă în situații dificile, să rămână ancorate în trecut, care erau decise să nu-și mai ofere nicio șansă în a se bucura de viață. Un om de afaceri, un om apropiat spitalului, mutilată de boala necruțătoare, doctorița lui Lily și cei trei copii ai ei. Cu toți închid porțile trecutului, pun punct și o iau de la capăt, se reancorează la nou. Renunță la vechi ca să poți primi noul în viața ta.

Finalul romanul Învingătorii, Danielle Steel este dovada clară că oricine merită o nouă șansă, că se poate, că suntem învingători, dar trebuie doar să vrem.

Cumva.. povestea asta mi-a amintit de mine, de trecut, de refuzul meu de a mă accepta așa cum sunt, lacrimile vărsate pentru că nu reușeam să înțeleg de ce? De ce eu? Nu vedeam nicio soluție, mă credeam defectă, bolnavă și condamnată la singurătate și durere.

Învingătorii, Danielle Steel este despre puterea de a te ridica dintre ”molozul” vechiului TU. Este despre tăria de a te ierta, de a nu te învinovăți pentru eșec, pentru noua etapă din viața ta.

Învingătorii, Danielle Steel este despre cei care nu renunță, despre iubirea față de aproapele, despre prietenie, susținere, acceptare, speranță, motivație, despre maturizare, despre vizualizarea dincolo de rău, de sfârșitul vieții. Cea care nu mai are soluție este moartea, cea care nu mai poate fi schimbată. Dar atâta vreme cât trăiești, totul are o soluție. Sau mai multe. Trebuie doar să crezi, să speri, să cauți și să aștepți. Să aștepți miracolele, nicidecum mila cuiva.

Învingătorii, Danielle Steel este povestea care mi-a arătat că nimic nu te poate doborî, că nimic nu ar trebui să te facă inuman sau să te condamne la nefericire. Și oamenii bolnavi și cu defecte fizice AU DREPTUL la fericire!

Am apreciat-o mult pe Lily – a dat dovadă de maturitate și mult mai multă putere de maturizare decât oricine altcineva. L-am apreciat pe Bill, pe doctorița Jessie Matthews pentru curajul, puterea, dedicarea, omenia, bunătatea, puterea de a renunța, de a deschide brațele pentru o nouă viață, nu ușoară, dar, cu siguranță, surprinzătoare. Am avut și personaje pe care nu le-am agreat, căci, din nou, m-am văzut pe mine în trecut, atunci când m-am simțit atât de respinsă datorită fizicului meu. Dacă vei citi romanul, vei înțelege.

Învingătorii, Danielle Steel a apărut la editura Litera, în colecția Blue Moon și poate fi cumpărată de pe situl editurii, aici .

Învingătorii, Danielle Steel trebuie să o ai în casă! Exemplarul meu e de la Biblioteca Orășenească, dar fac eu rost de el curând.

Lectură plăcută!