Luptă până la ultima suflare: Suflet dezrobit, Nieves F. Joy – Librex

Era ora 22 atunci când am auzit de undeva un sunet clar, o strigare blândă, o șoaptă de dor. Am tresărit, căci vocea clară îmi era atât de cunoscută, atât de așteptată – am așteptat să mă cheme spre ea, să fie ea cea pregătită să-mi continue povestea, să fie ea cea care mă vrea în viața ei. Eu am așteptat momentul în care chemarea a sunat precum o alarmă ce m-a anunțat ”Acum!”
Am deschis cartea și-am zis că citesc doar puțin, iar acest puțin, chiar a fost puțin de tot. Am uitat de ceas, dar când l-am privit… am înlemnit! Acele nemiloase arătau ora 2:00. Și 138 de pagini citite. Nici somnul, nici amorțeala nu mă deranjau, iar eu parca-m uitat să respir, să mă mai mișc. M-am cufundat total în lectură și tare greu mi-a fost să mă rup de Raisa și-al ei suflet biciuit de chinuri interioare și din afara ei.
Încă o noapte albă, alături de luna plină, încă un zâmbet și o inimă plină de încredere. Încă un nou început  fericit – care se lasă visat, vizualizat, dorit, simțit, trăit în avans. Încă o noapte în care ador tăcerea, liniștea și povestea ce mi-a intrat la suflet încă de la început. Încă o noapte în care am simțit doar nevoie de a fi în mijlocul tensiunii, a durerii – nevoia de a prelua eu durerea fizică, interioară și psihică, teama, greutate. Toate pentru a mă elibera și vindeca.
Raisa nu doar că s-a vindecat pe sine, ci și pe mine. Și nu doar Race s-a schimbat din temelii, ci mi-a zdruncinat întreaga ființă. Nu doar ei doi am suferit, s-au târât, s-au ridicat pentru a cădea iar și iar, ci și eu am fost acolo, și sufletul meu a fost îngenunchiat până  la amorțire.
Se spune că pentru a te ridica și a zbura, e nevoie să cazi, căci doar căzăturile te înalță, te întăresc și te ajută să capeți puterea care te duce mai departe. Mereu mai departe. Dar să nu uit nici de anumite victorii – care te țin mereu jos.
Raisa și Race au avut parte de un carusel de trăiri, de un amalgam de emoții care i-a arucat în abisurile minții și prăpăstiile adânci ale inimii, iar amândoi s-au lăsat pradă căzăturilor. Au căzut, dar separat. Și nici nu s-au ajutat prea mult pentru a reveni. De ce? Pentru că, deși se iubeau, nimic nu s-a împărțit la doi – fiecare a suferit în cotlonul lui, în propria colivie ferecată de gânduri și temeri. S-au aruncat în necunoscutul durerii și au rămas acolo – suficient cât să te sperie cu atitudinea lor.
Suflet dezrobit de Nieves F. Joy este o luptă continuă pentru supraviețuire, este un abandon total în brațele întunericului,  dar și a somnului neliniștit. Este și o dorință înterioară reciprocă și comună, este o comunicare între sufletele celor doi, Raisa și Race  – separați fizic de durere, orgolii și neputință.
Chiar de la început am simțit cum durerea rupe bucăți din mine, iar pe Raisa am găsit-o fără pic de putere, fără dorința de a mai contina, fără fărâma de viață ce o completa. Am găsit un suflet rănit, sfârmat, nu rebel, fără srălucirea și fără nebunia frumoasă ce o scoatea oricând în evidență.
Nici amărâtul de Race nu era mai bine, ci doar pe un drum de întoarcere – la familie și la vechea lui viață, deși era total schimbat, năucit, debusolat și fără un scop în cea de-a doua lui șansă la viață. Oricât de mult s-ar fi vindecat, oriunde ar fi stat, nimeni nu a reușit să-l vindece de Raisa lui. Nici viața lui nu-l mai interesa, nici vicii. Era doar o umbră în viață, ce se lupta cu dorul și neputința de a ajunge la ea – adevăratul motiv pentru care încă mai respira.
Aș fi plâns cu lacrimi amare pentru Raisa, aș fi plâns și pentru Race, dar eu când plâng, plâng… cu sughițuri și plâng, într-un final și amarul meu – și mă zgudui de plâns până mă doare inima, la propriu. Mi-a plâns sufletul, în schimb. Căci m-a recunoscut în durerea fiecăruia, în toată acea neîmplinire, neputință și iubire ce-a rupt din mine  tot.  M-a recunoscut în orgolii, în gânduri, în opiniile pe care mi le spuneam doar mie –așa cum făcea Raisa. M-a recunoscut și-n reacțiile dure și tăioase pe care și le-au spus de fiecare dată când durerea și deznădejdea acoperea orice urmă de iubire pe care și-o purtau.
Am vrut să-l urăsc pe Rashid și Abdul – pentru câtă suferință au adus în bucățica de om ce le ocupa casa. L-am considerat vinovat și inuman pe cei care o avea cum pe Raisa – care-i controlau viața, starea și tot ce însemna mai nou, aceasta – una nouă, schimbată radical și fără urmă de iubire în interior.
Dar numai chior să fii, să nu vezi că, în preajma lui Race, Raisa nu se poate ascunde – indiferent de ceea ce exprimă cu ajutorul cuvintelor. Numai nebun să fii, precum Race, ca să nu realizezi că, repetarea unei greșeli nu-ți poate readuce femeia iubită în brațe. Numai Race să nu fii, ca să vezi cât de tare a decăzut și ce anume era în stare să facă doar pentru că, în toată nebunia lui orgolioasă, a fost incapabil, să vadă dincolo de corp, de fizic, de culoarea părului și atitudine.
Suflet dezrobit, Nieves F. Joy vorbește de nevoi. Raisa nu are nevoie doar de un divorț, un act semnat – care o eliberează de Steven, cea care a fost cândva suflet rebel, are nevoie de eliberarea și libertatea toatală a întregii ființe, nu doar părți sau jumătați de măsură. Nu este un suflet liber, ci doar unul care visează la libertate, care fuge prin labirintul problemelor, fuge fără oprire, în căutarea ieșirii, sper să devină liberă ca să poată simți, trăi și iubi – așa cum simte și pe cine simte să iubească. Oare de unde vine puterea? În cazul Raisei, dar și a lui Race, aș putea spune că, puterea este direct proprțională cu suferința pe care o trăiesc și-o simt – și care.. a cam prins drag de ei.
Un moment dificil pentru mine – ca și cititor… a fost reprezentat de Race. A fost acel moment în care nu l-am mai recunoscut, am văzut doar o brută, un monstru cu chipul său. Și-mi urla fiecare organ ”Prostule, nu face aceeași greșeală ca și Steven, căci o vei pierde pe Raisa! Oprește-te!” Nu s-a oprit când voiam eu, ci cât el a dorit, iar răul era deja făcut, iar adevărul purta și el o mască.
Da, Raisa are puteri nebănuite. Și poate aduce schimbarea chiar și în viața unui arab nesuferit, dar sensibil – atunci când nimeni nu-l vede și nu-l aude. Și schimbarea asta.. aduce Raisei libertatea, eliberarea și încrederea că iubirea face minuni – așa cum iubirea pentru Race a eliberat-o pe ea de labirintul falsei fericiri alături de primul soț.
Suflet dezrobit, Nieves F. Joy este o înaripată pe cerul acoperit de nori, care, se străduiește să-și mențină echilibrul interior pentru a nu se prăbuși într-un nou neant. Suflet dezrobit nu este o bilet de adio, scris în grabă, atunci când simți că nu mai reziști.
Suflet dezrobit, Nieves F. Joy este însetat de iubire, libertate și împlinire. Este precum fereastra prin care vrei să vezi clar tot ce se întâmplă în exteriorul tău, dar fără să te detașezi de tot ce simte inima zdrobită de dureri chinuitoare – deloc puține la număr.
Suflet dezrobit, Nieves F. Joy este scrisoarea unei ființe stinghere, care nu a încetat să iubească, să-și dorească, să viseze, să spere că va primi cândva de la viața bucata ei de fericite – pe care o merităm cu toții, fie că crezi asta, sau nu
O nouă încercare, un nou episod tensionat, tulbure și plin de încercări.. mi-a adus inima la gând în zori de zi. Un episod sfâșietor, de o durere cruntă și nemiloasă – o ultimă încercare a lui Steven de a face rău Raisei. Un nou adevăr tăios o poartă pe Raisa în altă lume. Se trezește străină de cine este, nu-și știe trecutul, nu cunoaște pe nimeni și nici nu poate vorbi.
În timp ce ea se lupta pentru a învinge întunericul și necunoscutul, Race încearcă să-și încheie socotelile cu trecutul, să se împace cu el, pentru a putea să-și trăiască prezentul plin de fericire, alături de Îngerul lui. Dar planurile lui pică, totul se reduce la iubirea lui pentru Raisa și la dorința de a fi alături de ea.
Acolo, pe patul de spital, departe de casă și de toate planurile lui, o simplă întrebare schimbă viața amândurora, pentru totdeauna. Încă nu știe Raisa ce o mai așteaptă dincolo de ușa rezervei.
Ce asemănare poate exista între Suflet dezrobit de  Nieves F. Joy și o ceașcă cu cafea? Îți spun eu. Ambele, cartea și cafeaua, sunt, în esență, calde, aburinde,  dulci- amărui și pot fi savurate sau devorate cu o poftă de neoprit.
Suflet dezrobit, Nieves F. Joy este jurnalul durerii, al eliberării și al fericirii – pe cre o crezi imposibilă,de neatins, prin negura groasă a durerii.  Dar totuși, continui să speri într-o minune.
Suflet dezrobit, Nieves F. Joy este și o balanță în care se cântărește dragostea și ura, puterea și lașitatea, dorința și renunțarea, tăria și slăbiciunile,  tristețea și bucuria, libertatea și robia, realismul și fantasticul, prietenia și abandonul.
Totul este cântărit minuțios, totul este ordonat și bine calculat. Totul conduce săre lumină, spre reușită și împlinirea iubirii predestinate.
Finalul m-a făcut să devin o visătoare incurabilă. Am fost martora iubirii și-ale dorințelor împlinite, dar și a minunilor ce s-au înfăptuit pentru a sărbători alături de Raisa și Race.
Mulțumesc mult autoarei Nieves F. Joy pentru că mi-a dăruit minunea ce-i poartă semnătura, o minune ce mi-a descătușat sufletul și mi-a vindecat răni vechi. Și tu poți avea un Suflet dezrobit de tot ce nu te face fericită. Aceasta este rețeta. sigură!
 

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

5 februarie 2018 at 7:54 PM

O carte pe care am citit-o cu placere si pe care am așteptat-o cu nerăbdare. Îmi place felul in care autoarea face cititorii sa simtă povestea, sa o trăiască!





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.