Marat. Iubirea are spini, Natașa Alina Culea

Marat.-Iubirea-are-spini-cu-dantela-2-ver-788x1024Tot stau și aștept cuvintele să se scrie și în online, dar ele, cuvintele, stau bine-mersi în suflet și se simt bine, fără vreo grabă. Și nici nu au nici un interes vizibil să iasă de acolo.
Trecând peste introducere – cea care îmi dă mereu bătăi de cap, vă fac cunoștință cu a doua cea mai bună carte citită în 2015. Ea, cartea, se numește Marat. Iubirea are spini, scrisă de Natașa Alina Culea.
Dacă prima carte a Alinei, mi-a plăcut foarte mult, despre aceasta, despre Marat aș putea să spun că mi-a plăcut enorm, dar parcă e prea puțin, parcă nu acesta ar fi cuvântul potrivit, dar știu prea bine faptul că ai înțeles deja ideea.

De ce mi-a plăcut?

Mi-a plăcut pentru că este foarte bine scrisă. Personajele, atitudinea, stările, emoțiile, sunt foarte bine conturate și evidențiate, autoarea reușind mai mult decât ți-a propus, cel puțin în cazul meu. A reușit să-mi transmită fiecare fior, fiecare trăire, fiecare sentiment de bucurie, teama, neîncredere, furie. A reușit, nu doar să mă facă să citesc această carte, ci mi-a adus cartea în fața ochilor. A reușit să mă transpună în povestea inspirată din realitate. Am privit totul ca pe un film de dragoste ce se petrecerea aievea.

A reușit să mă facă să particip, să mă emoționez, să trăiesc totul. A reușit să mă facă să râd și să suspin. A reușit să mă mă determine să iubesc personajele, sa le admir, să mă supăr – să trec prin toate fazele emoționale. A reușit asta, toate astea și poate și mai mult de atât prin simplitate, prin stilul său unic și inconfundabil, prin puritatea sufletului pus pe hârtie, prin frumusețea poveștii, emoția transmisă de iubirea pură ce-i scălda întreaga ființa.

Cine este Marat?

Până să mă apuc de citit, am fost convinsă de faptul că Marat este o femeie. Mă așteptam să citesc o poveste de dragoste, mă așteptam să fie o poveste tristă – „iubirea are spini”.. și n-ai cum să spui despre spini într-o poveste în care există doar lapte și miere.

Din carte, citind-o, am aflat că Marat este un el. Un el misterios, elegant, frumos, care pune pe jar inima Alinei. Un bărbat greu de găsit, greu de lăsat, imposibil de uitat și înlocuit.

Marat este bărbatul pe care îl întâlnești doar o dată în viața. Este bărbatul pe care îl simți din prima secundă ca fiind jumătatea ta, acea jumătate care te completează. Dar cred că Marat este întregul pentru orice femeie care știe cu adevărat ce vrea de la viață.

Chiar dacă povestea din carte este inspirată din realitate, chiar dacă în carte este transcrisă o etapă din viața Alinei, cred cu tărie faptul că  orice femeie  se va regăsi total sau parțial în povestea asta.

Cred că fiecare femeie visează și  își dorește un Marat în viața ei, cred că orice femeie a avut, are sau îl va întâlni cândva pe Marat, pe Marat al ei. Chiar cred asta și chiar doresc femeilor să îl cunoască și să trăiască propria poveste de iubire alături de Marat – omul perfect potrivit pentru fiecare, dar alături de care să nu cunoască spinii dureroși ai iubirii.

Mesajul cărții Marat. Iubirea are spini, Natașa Alina Culea

Nu o mai lungesc aiurea, căci lucrurile sunt clare și mesajul cărții este atât de ușor de aflat. Pe cât este de ușor de aflat, pe atât de greu este de urmat..uneori. Așa cum am trăit și perceput cartea, mesajul ei este unul singur:

Iubirea adevărată te găsește oriunde, chiar dacă nu ești acasă, chiar dacă nu ești pregătită, chiar dacă ești în rochie de gală sau ești obosită și nemachiată. Iubirea adevărată vine când nu o aștepți, unde nu te aștepți și de la cine nu te aștepți. Iubirea adevărată și pură vine chiar atunci când trebuie, chiar atunci când tu ești convinsă de faptul că ceea ce trăiești în prezent este iubire adevărată și îți este suficient și ți-e bine. Iubirea adevărată vine și nu vine degeaba. Iubirea adevărată nu ar mai veni în viața ta dacă ție chiar ți-ar fi bine.

Iubirea adevărată te găsește, ți se oferă, dar doar de tine depinde dacă o iei în seamă, dacă o primești și o urmezi fără teamă, indiferent de consecințe, de riscuri, de orice. Iubirea adevărată vine o dată și dacă o lași să plece.. ea pleacă pentru un timp. Dar revine. Revine sub aceeași formă sau o alta. Măcar a doua oară nu ii mai închide ușa sufletului în nas. Măcar a doua oară, trăiește-o și bucură-te de ea, bucură-te că există, că o trăiești, bucură-te atâta timp cât o trăiești.

Marat. Iubirea are spini, Natașa Alina Culea este un bilet de călătorie. Un bilet gratuit spre cea mai frumoasă pe care o puteai face vreodată, o călătorie fascinantă, surprinzătoare, unică spre iubire, regăsire, trăire intensă, frământări, lacrimi, căutări, speranțe, renunțări, regăsire, emoții. Este o călătorie cu Alina spre inima ta. Este o călătorie greu de descris în cuvinte, dar este o călătorie care te va transforma în totalitate și pentru totdeauna.

Îți recomand cartea Marat. Iubirea are spini pentru că…

Dacă mai ai nevoie de motive pentru a citi această carte, recitește tot ce-am scris mai sus. Recitește până te convingi, căci alte motive mai bune nu am și nici nu vreau să-ți ofer. Aș putea să-ți spun puțin din acțiune, dar nu știu dacă te ajută. Si pentru că nu-mi plac spoilerele, spun doar atât: China, dans, trandafir și Marat.

Cartea poate ajunge la tine  în bibliotecă foarte simplu: comanzi cartea de aici sau scrii direct la editura ePublishers: 0722 156 408, 021 312 8212, info@epublishers.info.

Mulțumesc mult Alina pentru carte, mulțumesc pentru sensibilitatea și frumuseșea sufletului tău

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

12 martie 2015 at 8:54 PM

Reblogged this on by Natasha and commented:
O recenzie superba a cartii „MARAT” scrisa de Laura Elena Apetroaie, pe site-ul bookcaffe. Laura a dat noi sensuri cuvintelor, patrunzand in esenta romanului meu dragoste. <3 Multumiri,



16 martie 2015 at 6:07 PM

O carte excelenta si o recenzie pe masura!





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.