Pe o vreme capricioasă, cu vânt, ploaie și nori grei, cel mai bine ar fi să te refugiezi în lectură, într-o poveste care să te rupă de tabloul exterior. Refugiul, Nicholas Sparks este povestea care îți încălzește gândurile și sufletul, îți reamintește că iubirea pe toate le poate și le face – oricât de imposibil ar părea, iubirea împlinește dorințe ascunse, șterge durerea din trecut, cicatrizează răni, estompează imagini vii – care nu te lasă să te desprinzi de ceea ce a fost.

Nu am mai citit de ani o carte scrisă de Nicholas Sparks, iar nu a trecut multă vreme de când am văzut că autorul a scos pe piața de carte alte povești – destul de apreciate în afară. Am făcut o pauză de la poveștile de iubire scoase la lumină de către autor – ultima dată a fost atunci când am făcut O plimbare de neuitat. Despre noutățile lui doar am auzit – parcă voiam să fi scris din ce în ce mai bine, povești care să mă determine să cumpăr, dar încă nu m-a convins.

Refugiul, Nicholas Sparks este despre un nou început, despre nevoia fizică și sufletească de a te elibera de viața în care te-ai afundat – doar ca să scapi dintr-un labirint și să nu mai vezi același tablou dureros în fiecare zi, despre șansa de a o lua de la zero – departe de trecutul tău, în care vedeai doar pumnul, doar femeia gata să-și asculte bărbatul – care te crede rea, egoistă, neputincioasă, un mare nimeni fără el.

Katie are în spate un bagaj emoțional bogat. În momentul în care ajunge în Southport, pe umeri și pe suflet duce doar durere, doar bătăi, doar amintiri triste alături de bărbatul pe care l-a ales ca soț – cel care a ajutat la eliberarea ei, doar pentru a se ocupa personal de îngrădirea ei – ca suflet, ca femeie, ca soție, ca mamă. Katie nu are niciun cuvânt de spus în familia pe care o formează alături de bărbatul ei – știe doar ce și cum îi place și face doar asta, pentru că așa evită să-l enerveze și stă departe de bătaie.

Viața lui Katie nu este roz nici acasă la părinți. Trăiește printre problemele lor, printre pretențiile tuturor. Dacă multe femei se căsătoresc doar pentru a scăpa de responsabilitățile de acasă, de prea puține ori se și întâmplă ca noua ei viață să fie lipsită de griji și temeri. Tânăra Katie iese dintr-o casă unde mintea tatălui se scălda în alcool, dar din care nu a fost niciodată bătută. În noua ei viață și casă, legea nescrisă este făcută de un detectiv – care tot îi scoate ochii, dar nu o lasă să muncească, care o însoțește peste tot, care nici tată nu vrea să fie. Dar care bea seară de seară, lovește ca într-un sac de box, își cere drepturile de bărbat și adoarme. Asta e viață? Nu e viață, ci un joc. Unul în care Katie doar trebuie să-și joace rolul de soție înțelegătoare și cea care mereu iartă ieșirile soțului – pe unul ca el.. l-aș bate cu polonicul în cap, dimineață, prânz și cină, iar ca gustare tot bătaie.

Tot trecutul ei, toată suferința, toate amintirile și lacrimile și le închide în suflet și pleacă din infern. Pleacă, dar tremură de teama regăsirii cu trecutul, cu răutatea întruchipată, cu tot infernul în care a trăit – și știe că are mari șanse să se întoarcă de unde a fugit. Este sigură că reîntoarcerea este echivalentă cu moartea lentă.

Cine zice că femeile sunt slabe? Femeile sunt puternice, decise să meargă până la capăt – atunci când nu au de ales, când nu le oferi o altă opțiune. Femeile sunt energia care pot schimba totul cu o decizie curajoasă – să lase totul în urmă fărp regret, să riște totul pentru propria viață și libertate, să lupte pentru salvarea lor până în pânzele albe. Femeile pot tot ce își propun, tot ce vor și își trasează ca obiectiv.

Katie are un singur obiectiv: să plece departe și să înceapă o nouă viață. Iar primul pas este să fugă – reușește asta, reușește să-și părăsească soțul și vechea viață, iar de acestă dată, definitiv. După multe opriri, joburi și ochii din umbră pe urmele ei, tânăra cu poveste amară, ajunge în Southport (Carolina de Nord). Se refugiază într-o casă retrasă, dar se pregătește pentru ziua în care va trebui să fugă și de acolo. Simte pericolul la orice pas, iar asta nu-i dă nicio șansă la viață  liniștită.

Poate că refugiul femeii necunoscute ce poposește în Southport nu este permanent, dar simpla ei prezență atrage atenția, rutina ei zilnică o face remarcată, iar de aici până la a se împrieteni cu Alex nu mai e decât un pas. Pas pe care îl fac amândoi – fără să vrea, pe nesimțite. Fiecare zi capătă un sens pentru Katie, se simte acceptată de Ales și Jane, iar atâta vreme cât ei nu-i știu secretul și trecutul umbros, este în perfectă siguranță.

Pas cu pas, Katie începe să guste din viață, să se bucure de lucrurile mărunte, de plimbări și prânzuri savurate alături de Alex și copiii lui, de momente în care este fericită, fără  efort, fără temeri, fără trecut, fără nevoia de mai mult sau nevoia de altceva. Chiar nu ar vrea ca viața ei să fie altfel – fix cum este acum în Southport, fix așa visează ea să-i fie viața. Și visul/dorința i se împlinește. Habar nu are cum, când, ce anume a făcut ca să merite asta, o nouă șansă.

Una caldă, alta rece. Katie începe să-și regăsească puterea de a zâmbi și a crede că nu e totul pierdut, când simte că este acceptată și iubită de bărbatul pe care destinul i l-a scos în cale, dar și de copiii, care o ajută să se bucure de simplitate, de fiecare zi, de prezența cuiva drag și de tot ce înseamnă acum prezentul.  Recele destinului este frica – cea care o tot urmărește, bărbatul care are drept scop pedepsirea ei. Momentul de cumpănă pentru ea și Alex momentul adevărului – adevărul  care o scoate din zona de confort, care o sperie, care o îndepărtează și o face să se retragă și să se ascundă în propria cochilie.

O zi perfectă se transformă într-un coșmar – pus la cale de soțul gelos, care-i află secretul și care nu renunță până nu distruge și ultima fărâmă de suflet, ultima șansă la fericire, ultima oportunitate în care mai are încredere o femeie trecută prin focul suferinței. Urmărită pas cu pas, momente în care i se pregătește sfârșitul, dar i se declară și iubirea bolnavă. Găsită după multe căutări, răutatea cu chip de om, acționează cu rapiditate și reacționează. Gelozia scoate la iveală lipsa iubirii, boala și prostia în care se scaldă un bărbat atunci când se crede stăpânul femeii lui – doar pentru că a semnat un act.

Pericolul, teama, groaza și ploaia de flăcări, pun multe vieți în prăpastia dintre salvare și pieire, iar lupta pentru supraviețuire o transformă pe Katie este una contra timp – fiecare secundă contează, fiecare pas în lupta cu focul face diferența – și oferă puterea de a salva trei vieți, nu doar pe a ei. Ce părere are Alex despre ceea ce găsește în locul pe care îl numea ”acasă”? Îl va rămâne recunoscător toată viața pentru că ea, femeia pe care o iubește, a riscat și a reușit să-i salveze lui Alex bijuteriile umane – e tot ce contează pentru el.

Nu contează când pierzi, ce pierzi, ci doar ceea ce-ți rămâne valoros după ce ai pierdut. Orice altă pierdere poate fi recuperată, refăcută sau câștigată, A pierdut ce se vede, dar a câștigat ceea ce contează, ceea ce i-a redat încrederea în viață: iubirea și o nouă șansă la fericire.

Răutatea poate înainta, dar niciodată câștiga întregul război. Răutatea nu poate ajunge acolo unde iubirea este învingătoare, acolo unde universul trimite ajutor pentru a aranja totul exact așa cum trebuie.

Sunt Katie și Alex suflete pereche? Ce rol a avut Jane în viața tinere Katie și cum a ajutat ea la împlinirea vieții celor doi? Toate răspunsurile în Refugiul, Nicholas Sparks – o poveste surprinzătoare, plină de mister și tensiune.

Refugiul, Nicholas Sparks este semnul clar că iubirea adevărată trece peste piedici, peste gelozii, peste frici și fuge din locul în care se simte folosită, invocată pentru a face rău, pentru a pedepsi, a judeca și a învinovăți în fiecare clipă.

Refugiul, Nicholas Sparks spune că meriți să fugi din infern, merită să pășești cu încredere spre rai – viața pe care o meriți și pe care o dorești. Spune că trebuie să fugi din calea celui care nu te respectă, care nu te iubește decât cu pumnul.

Refugiul, Nicholas Sparks este un semnal de alarmă: abuzul nu trebuie acceptat, nu trebuie lăsat nepedepsit, nu trebuie iertat sau păsuit. NU trebuie să renunți.

Refugiul, Nicholas Sparks te îndeamnă să te refugiezi acolo unde fericirea nu e greu de atins, unde iubirea nu e o fală sau nu e din orgoliu, nu e nici o dovadă cu care să te crezi superior. Iubirea e acolo unde rănile se vindecă, durerile se dizolvă și viața capătă culoare.

Refugiul, Nicholas Sparks te îndeamnă să nu uiți cine ești și ce meriți. Să nu uiți ce vrei cu adevărat și să nu renunți niciodată. Să obții ceea ce te face fericit cu adevărat, nu doar o oră sau o zi, ci pentru o perioadă nedeterminată.

Refugiul, Nicholas Sparks sau cum să arăți vieții că o iubești, cum să îi arăți că ai încredere în ea și că ești convins că totul va fi foarte bine în viața ta.

Refugiul, Nicholas Sparks a apărut la Editura Rao.

Lectură plăcută!