Născuți pentru a alerga, Christopher Mcdougall – Recenzie
Născuți pentru a alerga, Christopher Mcdougall este cartea care, deși nu este motivațională, te împinge să privești și din altă perspectivă, viața și obiceiurile care-ți devin rutină zilnică. Este acea amuletă care-ți vorbește despre schimbare, motivație și sănătate – nu doar fizică.
Născuți pentru a alerga, Christopher Mcdougall trezește în tine motivația, îți oferă modelul, îți dăruiește dovada că se poate. Și nu este vorba doar despre obiceiul de a alerga.
Personal, citind această carte, simt o motivație puternică de a merge mai departe. Simt motivația de a face mici schimbări. Schimbări în rutina zilnică, schimbări de atitudine, schimbări în alimentație. Nu am nimic împotriva alergatului, ba dimpotrivă. Datorită defectului fizic, nu pot alerga. Dar urăsc sedentarismul și rutina care să-mi sublinieze că eu nu pot. Nu pot alerga, nu m-am născut pentru asta, dar m-am născut pentru a face altceva. M-am născut să ”alerg” după starea de bine, ”alerg” după emoții, cuvinte și pasiunea mea. ”Alerg” după sentimentul că am făcut bine, că relațiile cu cei din jur sunt sănătoase.
Născuți pentru a alerga – încurajare pe toate planurile
Dacă unii s-au născut pentru a alerga. eu m-am născut pentru împlinirea misiunii personale. Eu alerg și după dorința mea de a înlătura fiecare piedică din calea reușitelor mele. Tu după ce ”alergi” grăbindu-te încet? Eu ”alerg” după zâmbete, liniște și armonie. Aleargă mereu după tot ce te face fericit și nu te simți vinovat niciodată.
Născuți pentru a alerga, Christopher Mcdougall nu încurajează doar mișcarea. Eu nu am perceput-o ca fiind doar asta. Simt că este amuleta care vorbește despre performanță. Nu doar performanță fizică, ci și personală sau profesională.
Această carte, povestea tribului Tarahumara, mi-a dat cel mai frumos imbold, cea mai sigură ”brâncă” pentru a rezista în fața provocărilor , de orice natură ar fi ele. Mi-a servit cea mai bună lecție de supraviețuire, de control al emoțiilor, de conservare a emoțiilor.
E precum motorul care te duce departe, indiferent de drumul lung pe care-l ai de parcurs. Este dacă vrei și mesajul ascuns al reușitei care te așteaptă – dincolo de piedici, distanță și timp.
Născuți pentru a alerga – drumul drept nu duce nicăieri
Acest roman maraton este pentru cei care nu mai găsesc puterea, nu mai au energia și entuziasmul de la început. E despre puterea exemplului și pentru cei care au nevoie de modele. Să șie că se poate, că nu e necesară renunțarea la obiective și dorințe.
Născuți pentru a alerga, Christopher Mcdougall este despre cum poți să nu renunți la nimic din ceea ce visezi, la ceea ce te motivează și te ajută să evoluezi. Este oglinda în care trebuie să te privești atunci când vrei să abandonezi lupta și drumul anevoios. Niciodată un drum fără serpentine nu te-a ajutat mai mult ca provocarea grea pe care ai reușit să o treci.
Știi? Până acum spuneam că e greu că nu pot, dar tribul Tarahumara m-a făcut să mă răzgândesc. Dacă ei au putut depăși atâtea încercări, cine sunt eu să spun că nu mai pot?Ei au putut, pot și eu să trec prin hopuri și cărări nebătătorite pentru a reuși.
Lipsa renunțării aduce reușita, iar performanța nu se poate egala cu nimic
Citind cartea scrisă de Christopher Mcdougall mi-am dorit, măcar pentru câteva secunde, să pot alerga, să-mi schimb stilul de viață, să am un plan pentru a reuși. Cum nu pot alerga, chiar dacă mi-aș dori asta din tot sufletul, pot să accept că schimbarea există. Nu pot alerga, dar asta nu mă face să renunț la mișcare. Mersul pe jos face piciorul frumos, iar mișcarea te ajută să fii în echilibru.
Pentru mine, schimbarea nu se obține prin alergat, dar se obține prin performanță mentală. Se obține prin schimbarea perspectivei. Și doar dacă nu renunț. Doar dacă mă voi ridica de fiecare dată când cad.
Dacă renunți nu ai cum să reușești, dacă nu faci pași zilnic spre performanță, reușita va sta departe. Dacă tribul Tarahumara ar fi renunțat, care era rezultatul? Care ar fi fost următorul pas?
Este esențial să începi, să mergi mai departe. Iar când vrei să renunți, să te gândești ce te-a motivat să faci asta? Dacă vrei să renunți, întreabă-te care-ți sunt opțiunile mai apoi.
Născuți pentru a alerga, Christopher Mcdougall vorbește și despre câteva idei care poate întârzia reușita. Niciodată nu trebuie să aștepți perfecțiunea pentru a începe. Nu ai nevoie ca toate lucrurile, elementele și piesele să le deții. Începe cu ceea ce ai, fă ce poți. Și acționând vei vedea că toate se vor aranja, tot ce au nevoie va ajunge la tine.
Așteptând perfecțiunea NU mai faci niciodată nimic. Dacă zici ”De luni”, ”De atunci când voi avea toți banii”, ”Atunci când voi avea o anume ținută”. Dacă găsești mereu motive să amâni, amânarea îți va sta mereu în cale.
Născuți pentru a alerga – cauza eșecului sunt piedicile tale mentale
Nu reușești. Dar știi de ce? Nu reușești pentru că te-ai oprit și refuzi să te străduiești. Eșecul e unul mental, mai întâi – pentru că tu ești previzibil, te gândești la el.
”ALERGATUL N-ARE LEGĂTURĂ CU A-I FACE PE OAMENI SĂ CUMPERE LUCRURI. ALERGATUL TREBUIE SĂ FIE LIBER, OMULE.”
Concluzia: Reușita NU înseamnă să ai, ci să fii. Să fii pregătit pentru ea. Mental, psihologic, sufletește. Nu trebuie să ai, ci să fii gata să faci pasul spre ceea ce vrei cu adevărat. Reușita unu ține cont de haine, de poziția socială, de numărul de mașini, de conformația fizică. Astea (și toate câte le mai găsești) sunt doar motive, limitări (auto)impuse. Totul se reduce la o singură întrebare: Vrei sau nu vrei? Vrei și accepți tot ce urmează, inclusiv să înfrunți hopurile. Te pot întoarce din drum, dar vrei să reușești? Insistă și nu renunța – chiar dacă iei ”pauză de odihnă”.
Unii alergăm spre reușită, alții ajungem la ea, așa, pas cu pas
Important e să nu te oprești. Toți pășim spre țintele personale, toți reușim – unii mai repede, alții mai greu. Toți avem propriul ritm, toți avem temeri, care ne fac să fim prevăzători. Nu e deloc rău, dar e bine să continuăm – chit că facem zilnic doar câte un pas de melc. Ai libertatea de a alege cum te îndrepți spre tot ce-ți dorești
Născuți pentru a alerga, Christopher Mcdougall este următorul nivel de la Născuți eroi – carte demnă de luat în seamă.
Născuți pentru a alerga, Christopher Mcdougall nu este genul meu de carte, dar este cartea care m-a ajutat să-mi pun întrebări, să mă gândesc la alegerile pe care le fac pentru propria viață, la motivație și eșec.
Născuți pentru a alerga, Christopher Mcdougall a apărut la Preda Publishing și este un roman care-ți reamintește că meriți să trăiești viața așa cum vrei, exact așa cum simți. Ne-am născut cu capacitatea de a alege și de a ne asculta intuiția. Corpul transmite întotdeauna mesaje – indiferent de domeniu sau deciziile pe care le adoptăm.
Aceasta este lectura care te face să te simți bine, împlinit sau decis să iei anumite hotărâri pentru a fi bine,
Lectură plăcută!
Comments
Mulțumesc pentru recomandare!
Cu mare plăcere!